[Asistenta81]

Buna tuturor.....

Desii sunt inregistrata de ceva timp, m-am hotarat abea acum sa-mi fac si eu un JURNAL propriu...
Ma numesc Sorina, am 30 de ani, casatorita, de profesie Asistenta Medicala Generalista.Desii provin din ardeal(Alba Iulia), acum locuiesc in Ploiesti(orasul natal al sotului).
Cu cativa ani in urma, eram o tinerica fara griji, fara stres, decat scoala si serviciul imi umpleau timpul zi de zi. Eram o fata implinita, 2 parinti si 4 frati( 3 frati si o sora care sunt mai mari decat mine toti casatoriti)...Dar toata bucuria aceasta a avut sa mi se naruie pur si simplu peste noapte. Din pacate ambii parinti au fost diagnosticati cu cancer(Mama la 49 de ani si Tata la 52 de ani) intai Mama si la 1 luna si jumatate Tata....A fost exact acea lovitura brutala primita in crestetul capului.....Atunci m-am trezit la realitate....am umblat cu parintii la cateva spitale in diferite orase....analize,operatii,citostatice,RMN-uri.....muuulte intr-un timp f scurt....Tata din pacate a si decedat la 1 luna si ceva dupa diagnostic in ciuda eforturilor.....iar mama chinuita si f chinuita in urma operatiilor a mai trait 2 ani cu greu ca apoi boala a recidivat si....s-a stins....amandoi decedasera la 52 de ani....Am fost distrusa....cand s-au imbolnavit parintii avea 22 de ani.....si implinisem 23 de ani dupa ziua de nastere a mamei mele si inainte de ziua de nastere a tatalui meu....adica HALAL ZI DE NASTERE.....cum necazul a fost dezastruos pt noi toti fratii, ne simteam pur si simplu neajutorati,parca orice faceam era in zadar, zicea-i ca eram toti fratii legati de maini.....ei bine inainte de acest soc eu aveam 48 kg.......dar totul ce s-a acumulat stres,nopti nedormite,plans,macinare...tot..tot...a fost un soc pt mine si iata ca metabolismul mi-a jucat farse....intr-o luna jumatate de la 48 kg am ajuns la 66 kg....nu prea mancam decat f putin iaurt,apa ,uneori putina ciorba si mancare f putina....pt ca nu intra in mine nimic in acea perioada...tata pierdut si mama pe pat....pt tot fratii a fost un soc, dar pe parte de stres...psihica....m-am ingrasat atatea kg....totusi 18 kg intr-o luna si jumatate....asa ca apoi cand"apele"s-au mai linistit am inceput sa mai slabesc....apoi iarasi puneam si tdot asa....iar dupa 2 ani s-a stins si Mama, atunci aveam 25 de ani.....intre frati ne ajutam din toate pct de vedere si ne sprijineam si sustineam sa fim uniti si sa trecem peste tot necazul, care va spun sincer la niciunul dintre noi cei 5 frati nu s-a inchis rana din suflet in urma pierderii parintiilor, desii dupa Tata au trecut 7 ani si dupa Mama 5 ani.....Oameni prea buni, parinti exemplu.
De atunci la capitolul alimentatie pt mine a fost un haos total, am inceput sa ma afund in mancare, unde m-am si obisnuit cu mese dese intre 5-7 pe zi, cantitate mare la fiecare meniu, dulciuri zilnice si muuulte, paine muulta la orice meniu si ora.....si am oscilat in toata perioada asta la kg....66-65-64-65-63-66-62 kg cand am ajuns intr-un final la 62 kg si s-a blocat cantarul acolo inca nu tineam nici o dieta, regim sau sa ma privez de la ceva mancare....NU....pur si simplu asa a fost sa fie.....Apoi inainte de nunta am zis sa fiu o BELLA, am optat sa merg la aerobic(am fost intr-o luna de 4-5 ori....intre sedinte treceau zile bune)...si din alimentatia de zi cu zi cate una alta scoase....si nu mai mancam seara mancare gatita ci ceva mai usor si rontaieli stand la TV.... am slabit pana la 56 kg...dar tot eram o pufoasa....asa ca dupa nunta imediat m-am neglijat si am revenit la viata "reala"a mea si am ajuns la 60 kg,asa am stat 1 an si ceva ce nu s-a miscat cantarul mai putin ...deloc...apoi alimentatia imi era in continuare haotica eu fiind de fel si pofticioasa mai ales la capiotul dulciuri de orice fel.......asa ca nunta am avut-o pe 19 sept 2009....si de atunci cantarul de la 60 kg nu s-a mai miscat nici macar cu 200 gr mai putin nici sa-i da-i in cap...dar na....cum sa slabesc daca eu mancam oricand,oricat,orice.....
Am avut anul trecut o"intamplare".....eram in troleu full, o doamna respectuoasa cu bagaje pline s-a ridicat de pe scaun si mi-a oferit locul, m crezut ca pic din picioare de jea, pe loc mi-am dat seama cauza....dansa a crezut ca sunt insarcinata, m-am aplecat la urechea dansei soptindu-i....nu este ceea ce credeti, este vorba de un surplus de kg...atata tot, a inmarmurit de jena si isi cerea mereu scuze....si sotul a mai facut glume una alta nu din jignire sau din rautate, doar sa ma impulsioneze pt mine o facea...ce dolofanica esti, pufulete expandat, pufoasa....si stiti ce?... inca nu imi era alarma trasa....si am continuat tot asa.....asa ca anul acesta m-am confruntat cu situatii jenante din nou....pe soacra o intreaba cunostinte a dansei daca nora este insarcinata.....si mai mult in vara aceasta eram cu o prietena in troleu, unde statea pe scaun o fata a strazii putin sarita si canta aiurea...te uiti ca acolo iti fuge ochii....la care o doamna:....nu te uita, scuip-o ....adica ca sa nu nasc copilul nu stiu cum si sa o scuip....pfffff acolo mi-a pus capac si mi-am spus ca nu mai merge asa si tre sa pun capat si fermoar la gura, tre sa i-au masuri, dar desii am avut inceputuri multe stiti cum se spune, minunea tine 3 zile la fel si la mine...numai inceputuri dar nici un sfarsit.....
Intamplator am primit un mail.....acolo scria desre site-ul "Slabute"....am intrat, am citit una alta, si asa m-am hotarat sa intru si eu in"gasca"...pt ca am vazut multe discutii ale slabutelor, inceputuri, tentatii, caderi tentatiilor, dar nu s-au dat batute, s-au ridicat si cu toate obstacolele au reusit. Totodata aici am vazut ca o"oaza" de liniste, un refugiu, un ajutor, sfaturi si sprijin muuuult.
In 13 septembrie am stat si am analizat mai multe aspecte ale vietii mele si mai mult pe partea gurmanda.....am pus proportii incet..incet peste tot....sunt mititica(1.50 cm) si orice kg inplus se vede f muuult parca ar fi expus in lupa....cand eram slabuta aveam constructia corpului ca INNA cantareata, pe cand eu am devenit balon de-a dreptul......grasa, f grasa peste tot si mai mult enorm in zona burtii.....am renuntat sa ies la plaja, la bazin, sa imi cumpar haine noi.....pt ca ma dezgusta ceea ce vedeam in oglinda.....in loc sa i-au mai de demult masuri mai mult ma afundam....dar cum se spune niciodata nu e prea tarziu....important e cand te trezesti la ralitate sa o faci cu hotarare...Cum am zis in 13 sept am stat, am analizat, am cantarit tot si mi-am propus....Am trecut prin atatea greutati si am facut fata....oare dc ma l-as sa ma depaseasca aceasta situatie si sa ma domine kg-mele?.....am revenit cu forte noi de gandire dar si ambitie....asa ca in data de 14 sept de la prima ora am fost f hotarata.....si iata-ma dupa 1 luna si 2 sapt cat am acum la activ am slabit 7 kg....as minti sa spun ca nu am fost intampinata de obstacole, tentatii si fel de fel de incercari, dar.....credeti-ma ca o spun cu o mare sinceritate....vointa vine de la mine, dar ajutorul vine de la voi slabutelor.....unele au trecut altele treceti prin aceleasi situatii ca si mine....intelege-ti prea bine cum stau situatiile in lupta cu kg-mele....asa ca va vad cu stoicism ca nu incetati o clipa sa sprijiniti, sa sfatuiti, sa-i ridicati moralul si increderea de sine, sa nu-si piarda motivatia si mai mult sa-si duca pana la bun sfarsit"planul" de a slabi.
BRAVO tuturor SLABUTELOR si tot respectul pt toate
Aceasta este "povestioara" mea......imi doresc sa ajung din nou la kg care ma avantajeaza, evident stiu ca acest lucru nu se poate decat cu ambitie, vointa, incapatanare, alimentatie corecta si sport, dar....si cu ajutorul vostru al tuturor intr-un fel sau altul....
SLABUTEI.....tin sa-i multumesc pentru "infiintarea" acestui site, este "FEMEIE" cunoaste si intelege ca, impreuna reusim, si acesta este site-ul potrivit pt noi toate.

Va doresc tuturor SUCCESE si muuuulte IMPLINIRI....

[jeny2105]

Anterior postat de Asistenta81

Buna tuturor.....

Desii sunt inregistrata de ceva timp, m-am hotarat abea acum sa-mi fac si eu un JURNAL propriu...
Ma numesc Sorina, am 30 de ani, casatorita, de profesie Asistenta Medicala Generalista.Desii provin din ardeal(Alba Iulia), acum locuiesc in Ploiesti(orasul natal al sotului).
Cu cativa ani in urma, eram o tinerica fara griji, fara stres, decat scoala si serviciul imi umpleau timpul zi de zi. Eram o fata implinita, 2 parinti si 4 frati( 3 frati si o sora care sunt mai mari decat mine toti casatoriti)...Dar toata bucuria aceasta a avut sa mi se naruie pur si simplu peste noapte. Din pacate ambii parinti au fost diagnosticati cu cancer(Mama la 49 de ani si Tata la 52 de ani) intai Mama si la 1 luna si jumatate Tata....A fost exact acea lovitura brutala primita in crestetul capului.....Atunci m-am trezit la realitate....am umblat cu parintii la cateva spitale in diferite orase....analize,operatii,citostatice,RMN-uri.....muuulte intr-un timp f scurt....Tata din pacate a si decedat la 1 luna si ceva dupa diagnostic in ciuda eforturilor.....iar mama chinuita si f chinuita in urma operatiilor a mai trait 2 ani cu greu ca apoi boala a recidivat si....s-a stins....amandoi decedasera la 52 de ani....Am fost distrusa....cand s-au imbolnavit parintii avea 22 de ani.....si implinisem 23 de ani dupa ziua de nastere a mamei mele si inainte de ziua de nastere a tatalui meu....adica HALAL ZI DE NASTERE.....cum necazul a fost dezastruos pt noi toti fratii, ne simteam pur si simplu neajutorati,parca orice faceam era in zadar, zicea-i ca eram toti fratii legati de maini.....ei bine inainte de acest soc eu aveam 48 kg.......dar totul ce s-a acumulat stres,nopti nedormite,plans,macinare...tot..tot...a fost un soc pt mine si iata ca metabolismul mi-a jucat farse....intr-o luna jumatate de la 48 kg am ajuns la 66 kg....nu prea mancam decat f putin iaurt,apa ,uneori putina ciorba si mancare f putina....pt ca nu intra in mine nimic in acea perioada...tata pierdut si mama pe pat....pt tot fratii a fost un soc, dar pe parte de stres...psihica....m-am ingrasat atatea kg....totusi 18 kg intr-o luna si jumatate....asa ca apoi cand"apele"s-au mai linistit am inceput sa mai slabesc....apoi iarasi puneam si tdot asa....iar dupa 2 ani s-a stins si Mama, atunci aveam 25 de ani.....intre frati ne ajutam din toate pct de vedere si ne sprijineam si sustineam sa fim uniti si sa trecem peste tot necazul, care va spun sincer la niciunul dintre noi cei 5 frati nu s-a inchis rana din suflet in urma pierderii parintiilor, desii dupa Tata au trecut 7 ani si dupa Mama 5 ani.....Oameni prea buni, parinti exemplu.
De atunci la capitolul alimentatie pt mine a fost un haos total, am inceput sa ma afund in mancare, unde m-am si obisnuit cu mese dese intre 5-7 pe zi, cantitate mare la fiecare meniu, dulciuri zilnice si muuulte, paine muulta la orice meniu si ora.....si am oscilat in toata perioada asta la kg....66-65-64-65-63-66-62 kg cand am ajuns intr-un final la 62 kg si s-a blocat cantarul acolo inca nu tineam nici o dieta, regim sau sa ma privez de la ceva mancare....NU....pur si simplu asa a fost sa fie.....Apoi inainte de nunta am zis sa fiu o BELLA, am optat sa merg la aerobic(am fost intr-o luna de 4-5 ori....intre sedinte treceau zile bune)...si din alimentatia de zi cu zi cate una alta scoase....si nu mai mancam seara mancare gatita ci ceva mai usor si rontaieli stand la TV.... am slabit pana la 56 kg...dar tot eram o pufoasa....asa ca dupa nunta imediat m-am neglijat si am revenit la viata "reala"a mea si am ajuns la 60 kg,asa am stat 1 an si ceva ce nu s-a miscat cantarul mai putin ...deloc...apoi alimentatia imi era in continuare haotica eu fiind de fel si pofticioasa mai ales la capiotul dulciuri de orice fel.......asa ca nunta am avut-o pe 19 sept 2009....si de atunci cantarul de la 60 kg nu s-a mai miscat nici macar cu 200 gr mai putin nici sa-i da-i in cap...dar na....cum sa slabesc daca eu mancam oricand,oricat,orice.....
Am avut anul trecut o"intamplare".....eram in troleu full, o doamna respectuoasa cu bagaje pline s-a ridicat de pe scaun si mi-a oferit locul, m crezut ca pic din picioare de jea, pe loc mi-am dat seama cauza....dansa a crezut ca sunt insarcinata, m-am aplecat la urechea dansei soptindu-i....nu este ceea ce credeti, este vorba de un surplus de kg...atata tot, a inmarmurit de jena si isi cerea mereu scuze....si sotul a mai facut glume una alta nu din jignire sau din rautate, doar sa ma impulsioneze pt mine o facea...ce dolofanica esti, pufulete expandat, pufoasa....si stiti ce?... inca nu imi era alarma trasa....si am continuat tot asa.....asa ca anul acesta m-am confruntat cu situatii jenante din nou....pe soacra o intreaba cunostinte a dansei daca nora este insarcinata.....si mai mult in vara aceasta eram cu o prietena in troleu, unde statea pe scaun o fata a strazii putin sarita si canta aiurea...te uiti ca acolo iti fuge ochii....la care o doamna:....nu te uita, scuip-o ....adica ca sa nu nasc copilul nu stiu cum si sa o scuip....pfffff acolo mi-a pus capac si mi-am spus ca nu mai merge asa si tre sa pun capat si fermoar la gura, tre sa i-au masuri, dar desii am avut inceputuri multe stiti cum se spune, minunea tine 3 zile la fel si la mine...numai inceputuri dar nici un sfarsit.....
Intamplator am primit un mail.....acolo scria desre site-ul "Slabute"....am intrat, am citit una alta, si asa m-am hotarat sa intru si eu in"gasca"...pt ca am vazut multe discutii ale slabutelor, inceputuri, tentatii, caderi tentatiilor, dar nu s-au dat batute, s-au ridicat si cu toate obstacolele au reusit. Totodata aici am vazut ca o"oaza" de liniste, un refugiu, un ajutor, sfaturi si sprijin muuuult.
In 13 septembrie am stat si am analizat mai multe aspecte ale vietii mele si mai mult pe partea gurmanda.....am pus proportii incet..incet peste tot....sunt mititica(1.50 cm) si orice kg inplus se vede f muuult parca ar fi expus in lupa....cand eram slabuta aveam constructia corpului ca INNA cantareata, pe cand eu am devenit balon de-a dreptul......grasa, f grasa peste tot si mai mult enorm in zona burtii.....am renuntat sa ies la plaja, la bazin, sa imi cumpar haine noi.....pt ca ma dezgusta ceea ce vedeam in oglinda.....in loc sa i-au mai de demult masuri mai mult ma afundam....dar cum se spune niciodata nu e prea tarziu....important e cand te trezesti la ralitate sa o faci cu hotarare...Cum am zis in 13 sept am stat, am analizat, am cantarit tot si mi-am propus....Am trecut prin atatea greutati si am facut fata....oare dc ma l-as sa ma depaseasca aceasta situatie si sa ma domine kg-mele?.....am revenit cu forte noi de gandire dar si ambitie....asa ca in data de 14 sept de la prima ora am fost f hotarata.....si iata-ma dupa 1 luna si 2 sapt cat am acum la activ am slabit 7 kg....as minti sa spun ca nu am fost intampinata de obstacole, tentatii si fel de fel de incercari, dar.....credeti-ma ca o spun cu o mare sinceritate....vointa vine de la mine, dar ajutorul vine de la voi slabutelor.....unele au trecut altele treceti prin aceleasi situatii ca si mine....intelege-ti prea bine cum stau situatiile in lupta cu kg-mele....asa ca va vad cu stoicism ca nu incetati o clipa sa sprijiniti, sa sfatuiti, sa-i ridicati moralul si increderea de sine, sa nu-si piarda motivatia si mai mult sa-si duca pana la bun sfarsit"planul" de a slabi.
BRAVO tuturor SLABUTELOR si tot respectul pt toate
Aceasta este "povestioara" mea......imi doresc sa ajung din nou la kg care ma avantajeaza, evident stiu ca acest lucru nu se poate decat cu ambitie, vointa, incapatanare, alimentatie corecta si sport, dar....si cu ajutorul vostru al tuturor intr-un fel sau altul....
SLABUTEI.....tin sa-i multumesc pentru "infiintarea" acestui site, este "FEMEIE" cunoaste si intelege ca, impreuna reusim, si acesta este site-ul potrivit pt noi toate.

Va doresc tuturor SUCCESE si muuuulte IMPLINIRI....

buna Sorina
bine te-am gasit in casuta ta
pt inceput m-am bucurat ca in sfarsit te-ai hotarat sa-ti faci jurnal,dar dupa ce am citit pe aici mi-au dat lacrimile imi dau seama cat de greu ti-a fost sa treci prin toate astea, dar ma bucur ca ai reusit sa faci fata si sa treci peste iti doresc sa-ti indeplinesti visul cat mai curand, sa scapi de kilogramele in plus trebuie doar sa ai incredere in tine ca vei reusi
te pup si bafta

[Monica17]

Buna, Sorina! Am citit povestea ta si este, intr-adevar, trista. O matusa de a mea a fost diagnosticata cu cancer esofagian, au trecut aproape 2 ani de atunci. Ea are 30 de ani, este casatorita si are un baietel de 5 ani... tu intelegi cel mai bine ce inseamna boala asta, dar si eu inteleg prin ce ai trecut tu . Pentru ca ea in tot timpul asta a stat mai mult la mine acasa si am vazut-o si bine, dar si rau. Mai ales la inceput, cand facea citostatice si raze, of! Trist! Dar ce putem face? Daca asa ne este dat, nu avem cum sa schimbam asta.
Iar kilogramele in plus, kilogramele se duc. Trebuie doar sa avem grija sa mancam cat mai sanatos si sa facem sport. Si tu sti asta pentru ca deja ai slabit cateva kg bune si mai ai putin! Mult succes si o sa vezi ca vei reusi!

[Asistenta81]

Anterior postat de jeny2105

buna Sorina
bine te-am gasit in casuta ta
pt inceput m-am bucurat ca in sfarsit te-ai hotarat sa-ti faci jurnal,dar dupa ce am citit pe aici mi-au dat lacrimile imi dau seama cat de greu ti-a fost sa treci prin toate astea, dar ma bucur ca ai reusit sa faci fata si sa treci peste iti doresc sa-ti indeplinesti visul cat mai curand, sa scapi de kilogramele in plus trebuie doar sa ai incredere in tine ca vei reusi
te pup si bafta

Draga mea, un jurnal il scri f repede, dar iti spun ceva.....mi-a tre o perioada sa ma imbarbatez incat sa am puterea de a scrie tot ce am scris, in urma la ceea ce mi-ai scris si m-a napadit plansul....nu dramatizez doar sa impresionez, nu am nevoie de asa ceva, dar as spune tuturor ca nu este zi sa nu ma gandesc la a-i mei PARINTI.....multa lume sa ne imbarbateze ne-au spus....cum trece timpul....ne vom mai reveni....Jur ca abea pot si sa ma gandesc, sa nu mai spun sa vorbesc despre asa ceva.....rana nu este proaspata asa este, ar nici vindecata..si nu v-a fi zllnic....am sora de 37 ani, frate de 36 ani, frate de 33 ani, frate de 32 de ani...toti casatoriti....unul macar din ei nu a spus vreodata ca cu trecerea timpului le-a mai trecut....toti suntem la fel.....prea buni mi-au fost parintii, prea tineri incat boala nu i-a crutat.....zinic as avea nevoie de ei, de sfat, de sprijin...pur si simplu sa-i vad , sa-i aud, sa-i imbratisez......coincidenta a fost ca ambii au decedat la 52 de ani si amandoi pe data de 17....doar ca la 2 ani diferenta.....Suntem ortodocsi...Mama f mult a fost cu Biserica, extraordinar de mult, era stalpul casei, sfatuitorul la toti.....si in ziua de astazi o pomenesc pe MAMA ....Preoti, Episcopul Albei Iulia si oamenii care au cunoscut-o....pt ca a fost o persoana mult prea blanda, calma, iubitoare, ocrotitoare....TATA la fel un tata devotat, bun.....si totusi inca nu inteleg dc a tre viata asta sa ii rapeasca.....Preotii ne spuneau......Dumnezeu ii iubeste si deaceea ii i-a pe oamenii buni din lumea asta plina de rautate......nu judec voia Lui Dumnezeu dar, oare noi totusi nu aveam nevoie de ei?.....stiu ca sunt situatii in care alti copii isi pierd parntii de micuti, chiar daca eu eram pe serviciu si mai maricica....tot aveam nevoie de ei.....
Viata merge inainte asa este.....dupa ani....m-am casatorit, nu am copil deocamdata, dar desii impartasesc timpul cu sotul credeti-ma ca tot simt lipsa din viata mea a parintiilor....
Acesta este motivul pt care m-am retinut sa-mi fac jurnal.....nu ma mai interesau kg acumulate pe baza stresului sau a neglijentei alimentare, dar sa-mi fi trait in schimb parintii.....s-au chinuit muuult prea mult inainte, apoi mi-au decedat amandoi in brate...........viata uneori e mult prea cruda....
Ma opresc aici ca abea mai vad sa tastez, m-au napadit toate alea..alea....
Multumesc pt rabdarea de a-mi citi tot jurnalul

[Prapadeala]

Hop si eu

Mi-a parut rau sa citesc de parintii tai . Imi pare foarte rau. Stiu cum e sa iti pierzi un parinte, eu mi-am pierdut tatal la 16 ani, si cred ca niciodata nu iti revii pe deplin. Dar noi suntem niste luptatoare si trebuie sa incercam sa ne facem viata cat mai frumoasa

[Asistenta81]

Anterior postat de Monica17

Buna, Sorina! Am citit povestea ta si este, intr-adevar, trista. O matusa de a mea a fost diagnosticata cu cancer esofagian, au trecut aproape 2 ani de atunci. Ea are 30 de ani, este casatorita si are un baietel de 5 ani... tu intelegi cel mai bine ce inseamna boala asta, dar si eu inteleg prin ce ai trecut tu . Pentru ca ea in tot timpul asta a stat mai mult la mine acasa si am vazut-o si bine, dar si rau. Mai ales la inceput, cand facea citostatice si raze, of! Trist! Dar ce putem face? Daca asa ne este dat, nu avem cum sa schimbam asta.
Iar kilogramele in plus, kilogramele se duc. Trebuie doar sa avem grija sa mancam cat mai sanatos si sa facem sport. Si tu sti asta pentru ca deja ai slabit cateva kg bune si mai ai putin! Mult succes si o sa vezi ca vei reusi!

Iti multumesc din suflet pt ca mi-ai citit jurnalul.....iti multumesc pt vorbele de imbarbatre, asa este boala este f grea.....si dureroasa pt toti.....mai mult pt cel/cea care o poarta si o indura dar si pt cel de langa.....il vezi chinuindu-se......ai mei parinti au luat aceasta boala care un lucru bun.....nu erau speriati(sau cel putin nu aratu)....chiar Mama a spus....macar v-am vazut mari.....ramaneti uniti....daca asta a fost voia Lui Dumnezeu......nu tre sa ne impotrivim.....uneori vorbele nu mai sunt de prisos pt ca ramane oricum durerea si dezamagirea din suflet. Desii noi fratii in preajma parintiilor vroiam sa parem imbarbatati, dar un parinte isi cunoaste puiul.....si cautau sa ne imbarbateze ei mai mult pe noi....tot la noi se gandeau mai mult......mai mare durerea era si ca ii vedeam cum sunt constienti ca pe zi ce treceau se apropiau de"moment"....inca erau increzatori ca noi fratii ramanem cu bine,,,,,offff Doamne viata asta e mult prea grea....Asta este......cand am spus in jurnal ca.....acest site slabute pt mine chiar este o oaza de liniste......nu am mintit....chiar este...pt ca imi ocupa timpul si il consider un refugiu, pe langa sprijin, sfaturi....sunt c-am toate la un loc....

Va pup pe toate

[Asistenta81]

Anterior postat de Prapadeala

Hop si eu

Mi-a parut rau sa citesc de parintii tai . Imi pare foarte rau. Stiu cum e sa iti pierzi un parinte, eu mi-am pierdut tatal la 16 ani, si cred ca niciodata nu iti revii pe deplin. Dar noi suntem niste luptatoare si trebuie sa incercam sa ne facem viata cat mai frumoasa

Imi pare rau sa aud si u ce pers draga ai pierdut, chiar imi pare rau si te inteleg....DA asa este suntem niste"luptatoare"....... Iti multumesc pt ca mi-ai citit jurnalul....

[jeny2105]

Anterior postat de Asistenta81

Draga mea, un jurnal il scri f repede, dar iti spun ceva.....mi-a tre o perioada sa ma imbarbatez incat sa am puterea de a scrie tot ce am scris, in urma la ceea ce mi-ai scris si m-a napadit plansul....nu dramatizez doar sa impresionez, nu am nevoie de asa ceva, dar as spune tuturor ca nu este zi sa nu ma gandesc la a-i mei PARINTI.....multa lume sa ne imbarbateze ne-au spus....cum trece timpul....ne vom mai reveni....Jur ca abea pot si sa ma gandesc, sa nu mai spun sa vorbesc despre asa ceva.....rana nu este proaspata asa este, ar nici vindecata..si nu v-a fi zllnic....am sora de 37 ani, frate de 36 ani, frate de 33 ani, frate de 32 de ani...toti casatoriti....unul macar din ei nu a spus vreodata ca cu trecerea timpului le-a mai trecut....toti suntem la fel.....prea buni mi-au fost parintii, prea tineri incat boala nu i-a crutat.....zinic as avea nevoie de ei, de sfat, de sprijin...pur si simplu sa-i vad , sa-i aud, sa-i imbratisez......coincidenta a fost ca ambii au decedat la 52 de ani si amandoi pe data de 17....doar ca la 2 ani diferenta.....Suntem ortodocsi...Mama f mult a fost cu Biserica, extraordinar de mult, era stalpul casei, sfatuitorul la toti.....si in ziua de astazi o pomenesc pe MAMA ....Preoti, Episcopul Albei Iulia si oamenii care au cunoscut-o....pt ca a fost o persoana mult prea blanda, calma, iubitoare, ocrotitoare....TATA la fel un tata devotat, bun.....si totusi inca nu inteleg dc a tre viata asta sa ii rapeasca.....Preotii ne spuneau......Dumnezeu ii iubeste si deaceea ii i-a pe oamenii buni din lumea asta plina de rautate......nu judec voia Lui Dumnezeu dar, oare noi totusi nu aveam nevoie de ei?.....stiu ca sunt situatii in care alti copii isi pierd parntii de micuti, chiar daca eu eram pe serviciu si mai maricica....tot aveam nevoie de ei.....
Viata merge inainte asa este.....dupa ani....m-am casatorit, nu am copil deocamdata, dar desii impartasesc timpul cu sotul credeti-ma ca tot simt lipsa din viata mea a parintiilor....
Acesta este motivul pt care m-am retinut sa-mi fac jurnal.....nu ma mai interesau kg acumulate pe baza stresului sau a neglijentei alimentare, dar sa-mi fi trait in schimb parintii.....s-au chinuit muuult prea mult inainte, apoi mi-au decedat amandoi in brate...........viata uneori e mult prea cruda....
Ma opresc aici ca abea mai vad sa tastez, m-au napadit toate alea..alea....
Multumesc pt rabdarea de a-mi citi tot jurnalul

azi am si ras cu fetele de pe forum, dar am si plans citind jurnalul tau
citind aici ma gandesc la sotul meu care imi zice tot timpul o vorba, mergi la parinti acum cat mai sunt ca dupa nu o sa mai ai la cine merge si cu cine schimba o vb...ai lui au murit unul dupa altul la un an diferenta tot cancer
nimeni nu ne poate da raspuns la intrebarea ta si a multor oameni, DE CE...asta e viata si tre sa o luam ca atare eu asa gandesc,e parerea mea
te pup si ai grija de tine stiu ca astfel de lucruri nu se uita dar incearca sa te impaci cu ele si sa mergi inainte
daca am papat vre-o litera scuze, doar lacrimile sunt de vina eu sunt asa mai sensibila de felul meu

[Asistenta81]

Anterior postat de jeny2105

azi am si ras cu fetele de pe forum, dar am si plans citind jurnalul tau
citind aici ma gandesc la sotul meu care imi zice tot timpul o vorba, mergi la parinti acum cat mai sunt ca dupa nu o sa mai ai la cine merge si cu cine schimba o vb...ai lui au murit unul dupa altul la un an diferenta tot cancer
nimeni nu ne poate da raspuns la intrebarea ta si a multor oameni, DE CE...asta e viata si tre sa o luam ca atare eu asa gandesc,e parerea mea
te pup si ai grija de tine stiu ca astfel de lucruri nu se uita dar incearca sa te impaci cu ele si sa mergi inainte
daca am papat vre-o litera scuze, doar lacrimile sunt de vina eu sunt asa mai sensibila de felul meu

Are perfecta dreptate sotul tau si crede-ma ca tre sa profiti de ce ai pe lumea asta si ce e mai important decat parintii, copii, sotul?.....asa ca desii poate parintii unora sunt mai in varsta tot parinti sunt, au suflet, nu tin cont de varsta lor sau ca ajung neputinciosi, in tacerea lor tot isi iubesc copii.....Sti cum e spune....nu realizezi ce ai avut decat dupa ce pierzi ...apoi deageaba vrei sa pretuiesti ca nu mai ai pe cine...decat sa te consolezi cu amintirile din trecut.....dar acelea nu le poti vorbi, auzi, imbratisa......decat sa le gandesti si sa ramai cu dorul lor.....Boala i-au slabit enorm pe parinti cu cateva zile inainte de....mi s-a intamplat si la Tata si la Mama cum stateam mereu langa ei sa......se forteze sa isi ridice mana sa ma mangaie pe obraz, cu asta vroiau sa mai ramana......Tata tremurand a reusit sa ma mangaie pe obraz usor si s-a uitat la mine spunandu-mi cu greu.....fata lui tata.....mai mult nu a putut.....iar Mama slabita fiind si ea, a incercat sa-si ridice mana dar nu a reusit decat f putin si i-am adus-o eu la fata mea.....m-a mangaiat dar nu avea putere sa mai vorbeasca nici macar sa mai planga,......la Mama boala a facut-o sa paralizeze pana la brau,,...asa ca o ridicam in fund si ii placea sa ii pun mainile in jurul mijlocului meu si capul pe umarul meu sa ma i-a in brate.....
Infine...toate amintirile mi se deruleaza cu lux de amanunte prin cate au trecut.....cum sa nu ma ingras atata cand mi s-au acumulat atata stres, nopti nedormite...etc.....cum am mai spus....unii slabesc f mult, la mine a fost invers m-am facut bubulina...
Profitati sa fiti alaturi de cei dragi cat mai mult......

[Polux]

Anterior postat de Asistenta81

Draga mea, un jurnal il scri f repede, dar iti spun ceva.....mi-a tre o perioada sa ma imbarbatez incat sa am puterea de a scrie tot ce am scris, in urma la ceea ce mi-ai scris si m-a napadit plansul....nu dramatizez doar sa impresionez, nu am nevoie de asa ceva, dar as spune tuturor ca nu este zi sa nu ma gandesc la a-i mei PARINTI.....multa lume sa ne imbarbateze ne-au spus....cum trece timpul....ne vom mai reveni....Jur ca abea pot si sa ma gandesc, sa nu mai spun sa vorbesc despre asa ceva.....rana nu este proaspata asa este, ar nici vindecata..si nu v-a fi zllnic....am sora de 37 ani, frate de 36 ani, frate de 33 ani, frate de 32 de ani...toti casatoriti....unul macar din ei nu a spus vreodata ca cu trecerea timpului le-a mai trecut....toti suntem la fel.....prea buni mi-au fost parintii, prea tineri incat boala nu i-a crutat.....zinic as avea nevoie de ei, de sfat, de sprijin...pur si simplu sa-i vad , sa-i aud, sa-i imbratisez......coincidenta a fost ca ambii au decedat la 52 de ani si amandoi pe data de 17....doar ca la 2 ani diferenta.....Suntem ortodocsi...Mama f mult a fost cu Biserica, extraordinar de mult, era stalpul casei, sfatuitorul la toti.....si in ziua de astazi o pomenesc pe MAMA ....Preoti, Episcopul Albei Iulia si oamenii care au cunoscut-o....pt ca a fost o persoana mult prea blanda, calma, iubitoare, ocrotitoare....TATA la fel un tata devotat, bun.....si totusi inca nu inteleg dc a tre viata asta sa ii rapeasca.....Preotii ne spuneau......Dumnezeu ii iubeste si deaceea ii i-a pe oamenii buni din lumea asta plina de rautate......nu judec voia Lui Dumnezeu dar, oare noi totusi nu aveam nevoie de ei?.....stiu ca sunt situatii in care alti copii isi pierd parntii de micuti, chiar daca eu eram pe serviciu si mai maricica....tot aveam nevoie de ei.....
Viata merge inainte asa este.....dupa ani....m-am casatorit, nu am copil deocamdata, dar desii impartasesc timpul cu sotul credeti-ma ca tot simt lipsa din viata mea a parintiilor....
Acesta este motivul pt care m-am retinut sa-mi fac jurnal.....nu ma mai interesau kg acumulate pe baza stresului sau a neglijentei alimentare, dar sa-mi fi trait in schimb parintii.....s-au chinuit muuult prea mult inainte, apoi mi-au decedat amandoi in brate...........viata uneori e mult prea cruda....
Ma opresc aici ca abea mai vad sa tastez, m-au napadit toate alea..alea....
Multumesc pt rabdarea de a-mi citi tot jurnalul

Draga Sorina,

Imi pare foarte rau pentru tot ce ai patit.
Pierderea parintilor este una dintre cele mai dureroase experiente si imi dau seama ce greu ti-a fost si sa retraiesti povestind ce s-a intamplat.

In privinta kg, cu siguranta o sa le dovedesti ai trecut de jumatate, si esti o persoana puternica.
Te pup si mult succes in tot ce iti propui!