[Slabuta / Marina Capațîna]

Anterior postat de Poofy Girl

Poţi să-mi faci capul diamant, că am păr lung şi nu se văd colţurile
M-am cutremurat când am citit ce ai scris, mi-e greu să cred că toate trăirile descrise de tine s-au putut aduna într-o mânuţă de om care eşti tu. Uite cum înşeală aparenţele, sau mai bine zis câte ascund sub ele... ţi-am văzut pozicile şi te-am catalogat imediat ca fiind o fată calmă, introvertă (!) echilibrată, cu ochi blânzi, căreia i se potriveşte mai bine decât oricui titlul de "moderatoare" (<- şi pe bune că am un zâmbet pe toată faţa când îţi scriu acum). Adică pe care nimic n-ar putea-o scoate din pepeni. Acum mă gândesc că toate trăsăturile pe care ţi le-am atribuit se datorează (? nu cred că-i potrivit termenul) greutăţilor prin care ai trecut şi care te-au întărit. De-asta am ridicat niţel din sprânceană când am citit că eşti emotivă - nu e greu de înţeles, dar poate tu ai scris emotiv în sensul bun, altfel nu-ţi doresc să fii emotivă cum sunt eu - respectiv emo. Care plâng din orice şi ţin în mine multe supărări dar când răbufnesc, omul care se întâmplă să fie lângă mine în acel moment poate jura că mi-am pierdut minţile... căci mă prăbuşesc, hohotesc, îndrug chestii fără sens etc.

Nu pot uita un episod de acum vreo 4 ani când am avut un moment de blackout, efectiv am doar flashuri de la acel incident şi restul mi s-a povestit pe un ton foarte grav. Stăteam în cămin şi, în urma unei decepţii crunte, mi-am pierdut uşor minţile... uşor? Am plecat din cămin plângând, noaptea în pijamale, cale de vreo staţie de metrou, până m-au ajuns două colege din urmă şi m-au adus înapoi în cameră. Când au crezut că m-am liniştit m-au lăsat singură fumând, după care am luat 2 pastile din tubul uneia dintre ele care suferea de epilepsie, m-am încuiat în baie şi m-am trântit în cădiţa de la duş cu pijamalele pe mine, dându-mi drumul la apă fierbinte în cap.. nu ştiu când m-au scos de acolo, m-au schimbat de haine şi m-au culcat. Cert e că nu mă mai lăsau să mă duc singură nicăieri.

Îmi vine să râd când îmi amintesc pentru că par toate aşa îndepărtate, eram un copil prost, credul şi extrem de sensibil, îmi pare bine să zic că m-am mai maturizat între timp şi nu aş mai fi capabilă de aşa ceva.

Ce m-ai întrebat tu? Cum am să împac dieta cu .. problema cealaltă? Nu ştiu cum, dar am să o fac. Nu ştiu ce va ieşi din asta, dar ştiu ce se va întâmpla dacă nu o fac: voi cădea iar în butoiul meu cu amărăciune, nu-mi va mai păsa cum arăt (că doar în fond, ce contează, el nu mă mai vrea, deci nimeni nu mă mai vrea, deci eu ce-aş vrea de la mine?), voi mânca ce nimeresc şi mă voi stinge ca persoană, voi rămâne un corp umblător care se îngraşă pe zi ce trece.
Sper să-mi treacă toate şi să mai apară olea' de soare pretenos şi pe strada mea, nu de-ăsta de-mi trânteşte în cap caniculă şi cod galben în fiecare zi. Şi atunci, cred că voi avea o provocare şi mai mare: să mă abţin la mâncat de fericire.

Te pup draga mea. Chiar m-am emoţionat aşa, cumva. Nu-mi vine să cred cam câte scriu aici şi cam câte dezgrop din sufletul meu ca să le scriu aici, chestii pe care înainte încercam să le îngrop cât mai adânc. Dar e cazul să le dau afară. Să nu le mai ţin îngropate, că încep să putrezească şi să mănânce din mine pe dinăuntru, chiar dacă pe afară par shiny&happy şi pe net o ţin numai într-un emoticon.

Ok, deci acum lucrez la formatarea colturilor diamantului

M-am schimbat mult Poofy, acum am toata convingerea ca omul se formeaza in functie de lucrurile care i se intampla, fiecare situatie isi lasa amprenta, te pune la gandit, te schimba.... Eu din toate am invatat ceva, cel putin cred asta.

Ceea ce sunt acum nu mai are nici o legatura cu omul de atunci, m-am schimbat foarte mult. Daca o sa avem ocazia sa ne cunoastem (eu sper acest lucru ) nu o sa crezi ca am "trait" anumite lucruri...

Daca inainte emotivitatea se caracteriza prin instabilitate emotionala la propriu, cum zici tu, plans din orice, reactii si fapte as zice exagerat de negandite/spontane, cu consecintele de rigoare... acum, a ramas la stadiul de implicare emotionala absoluta in lucrurile pe care le fac/creez, ma dedic in totalitate, traiesc prin ele... imi este destul de greu sa vorbesc despre mine... nu sunt obisnuita sa ma descriu in cuvinte, m-am axat in zona plastica si nu stiu daca sunt foarte clara in scris. dar tu esti fata ingenioasa si intelegi esenta

Sunt, in acelasi timp, si introvertita si extrovertita, ai zice ca e imposibil dar asa sunt In ultimi ani vad ca balanta inclina spre extrovertita... da, pe mine foarte greu ma scoti din pepeni, m-a "slefuit" bine viata asta dar cand ma scoti, inseamna ca ai muncit mult la asta

Poofy incidentul descris de tine nu seamana in totalitate, dar imi aduce intr-o oarecare masura de mine
Ceea ce ma duce la ideea ca s-ar putea ca la 26 ani sa nu mai fii cea care esti acum. Sa stii ca in cativa ani se pot schimba multe, dar depinde foarte mult daca se schimba "mediul" in care traiesti acum sau se continua. Eu mi-am schimbat la 180 grade viata, mereu imi spun, ca este cineva sus care ma iubeste mult, dar nu am facut singura schimbarea, de aceea tot iti spun de anturajul in care iti "petreci" zilele. Poate nu vei fi de acord cu mine, dar cel putin in cazul meu, persoana cu care traiesti (barbatul) are o importanta/rol major as zice 90%, da, este mult, dar eu cred ca asta mi-a lipsit, sa ma "formez", sa devin un intreg. Sunt sigura ca importanta pe care o dau partii masculine se datoreaza si copilariei mele (ma uitam ca in subconstient noi inmagazinam tot, nimic nu trece neobservat, toate, mai devreme sau mai tarziu, isi cer dreptul).

Pentru mine foarte mult conteaza acest aspect. Eu vreau ori totul, ori nimic si cand l-am intalnit pe actualul iubit renuntasem la ideea de a mai fi cu cineva si uite cum viata iti da o lectie.

NU trebuie sa le ingropi in tine, da, ai spus bine, in pozele acelea (din "tinerete) eram fericita, linistita.... si ce se mai vede.... cred ca am reusit sa le maschez bine... fericita sunt de 4 ani, pana atunci nu am fost.

Pana la urma, faptul ca te "consumi" inauntrul tau iti va aduce nu solutionarea situatiei, ci mai multe frustrari/nemultumiri chiar fata de propria persoana, si crede-ma asta e ultimul lucru care ti-as dori sa ti se intample, sa te urasti. Nu trebuie sa ajungi in asa situatii.

Orice lucru/om/situatie care iti dauneaza trebuie eliminat, stiu, poate te gandesti: "da, ii este usor de spus..." dar eu am ajuns sa constat ca nimic in lumea asta nu merita lacrimile/nervii mei daca imi aduce numai rau, in orice forma. Te consumi inutil si tot tu suferi...

[Poofy Girl]

...şi iar îmi vine să-ţi citez fiecare rând. Dar am să o las pe mâine, această nevoie a mea de a-mi exprima bucuria că sunt ascultată în sfârşit

O să mai am de făcut sigur cel puţin un drum în Bucureşti... phua, chiar nu ştiu când, poate nici măcar anul ăsta, dar trebuie să o fac din motive obiective, iar până atunci sper să ating mia de mesaje (scrise cu cap şi conţinut, nu la kilogram) ca să îndrăznesc să-ţi cer o ...dată de contact, ceva :p
Nu cred că te-ai gândit tocmai la asta când ai sperat să ne cunoaştem, dar eu iată că la asta sper, şi mai sper ca până atunci să mă refac emoţional... şi fundul meu să încapă lejer pe un scaun de microbuz

Şi vreau să-ţi mai spun că îmi place mult cum scrii, te exprimi foarte bine şi pe înţelesul oricui. Am avut şi eu un dram de creativitate cândva dar s-a pierdut pe parcurs.
Am un blog dacă eşti curioasă, numit Secunda Colorată (sub numele dienusha dar de unde era să ştiu că aici o să mai fie o Dienuşă?!) unde-am mai pus câte o poză, unde-am mai debitat câte una alta, dar l-am abandonat şi pe ăla din noiembrie pentru că nu mi s-a mai întâmplat nimic interesant. Ăla a pornit de la pistonările pretenilor că "de ce nu scrii mai mult? ai talent!" Na, că de-aia am şi dat la jurnalism. Şi ce-am făcut cu talentul? (PS: mai sus am share-uit o bucăţică din ce am fost eu cândva, dar dacă aparţine câmpului lexical al reclamei, şterg fără hard feelings ).
Că talent am mai avut şi la desen... desenam case şi căţei 3D încă de pe la 5 ani dar n-a fost suficient, dacă nu l-am cultivat....
Am mai cochetat şi cu fotografia (dacă e să vorbim de arte), iarăşi...hobby părăsit din lipsa timpului. Şi dacă stau să analizez, timpul pe care îl am mi-l ocup numai cu nimicuri. Trebuie să iau măsuri şi în sensul ăsta.

În concluzie, încă mă mai caut pe mine. Ce îmi place, ce sunt, ce vreau să fiu, lângă cine vreau să fiu. That's a LONG time goal.

Acum tre' să mă iau de urechi, să mă duc în pat şi să bag diamantu'n pernă, că nu ştiu când Doamne-iartă-mă s-a făcut iar 2.00...

Iete-o poză sugestivă pentru mine.


Noapte bună fetili, şi să slăbiţi în somn câte 5 kile fiecare până mâine

[Poofy Girl]

Şi o melodie mai de noapte aşa, pentru voi... una dintre cele 100+ de melodii de suflet ale mele. Bună de servit şi celor nostalgici.

[Poofy Girl]

Abia m-am trezit... pfff ce vis am avut. Ceva cu mutat într-o casă nouă, alergat goală de colo-colo şi ruşinat din cauza asta, găsitul unui telefon pe care am citit un mesaj legat de o troiţă, plus debaraua din casa nouă pe care am găsit-o plină de mucegai şi... viermi

şi ce explicaţii am găsit în dicţionarul de vise:


Sa visezi ca esti dezbracat sugereaza frica ta ca ceilalti sa afle ceva despre tine si sa fii expus judecatii altora.

Sa visezi ca te trezesti dintr-o data dezbracat si incerci sa te acoperi sugereaza vulnerabilitatea ta intr-o anumita situatie.

MUCEGAI: - aspecte uitate, trecute, amintiri neplacute, conditii dificile, greu de suportat, lipsuri materiale, lipsa de orizont, nevoie de adaptare in orice situatie, frustrari.

VIERME: aspecte care nu te pun intr-o lumina buna, pe care incerci sa le ascunzi; detalii neplacute despre viata intima, rusine, taine personale, amintiri neplacute din trecut, traume uitate, complexe pe care le tii secrete, puncte slabe pe care nu vrei sa le stie nimeni; probleme de sanatate care se cer descoperite.

MUTARE: nevoie de schimbare, nevoia unui nou inceput, noi alternative, dorinta de a aduce ceva nou in viata de zi cu zi.

- gasesti sau cumperi un telefon - cunostinte noi, sansa de a -ti mari cercul de prieteni; dorinta ta de comunicare creste;

TROITA - semn rau, fereste-te de boala.

No, really? Foarte tare.

Ne auzim diseară! Feriţi-vă de vineri 13.

[bathsheba20]

Neata Diana!am venit iar intr-o vizita,sa iti urez o zi minunata!
si..am citit bineinteles si ce ati discutat voi ieri...si m-a uimit cate talente ai...cum poate un om cu atatea talente sa nu se aprecieze destul...ca scrii foarte bine am observat de la primele randuri citite din jurnalul tau si ti-am si spus asta,dar sa ai talent si la fotografie si desen,superb!am o pasiune pentru arte si apreciez oamenii nascuti cu talent(poate pentru ca eu nu am niciunul).si...daca tot ai visat schimbare..de ce nu incerci sa te reapuci de fotografie de exemplu?poate te va ajuta sa te mai detasezi...eu atunci cand am avut un episod de depresie(nu are rost sa il descriu,destul de urat)...m-am refugiat in ceva total gresit...in alcool si cluburi si viata total dezorganizata...eu nu gandeam ca daca nu ma mai vrea el nu ma mai vrea nimeni(cum spuneai tu ceva mai sus),eu gandeam ca vreau sa ii demonstrez ca pot avea mult mai multe fara el.dar nu mi-am demonstrat decat ca sunt imatura si ca imi fac si mai rau,iar de data asta singura...
mancatul pe sistem nervos cred ca la mine a devenit o a 2a natura...vrei sa stii ce fac eu de obicei cand vad ca m-am ingrasat?MANANC!si nu asa putin,nuuu....cate un tort de inghetata sau pungi intregi de chipsuri etc, gandind ca oricum arat cum arat,ce rost mai are sa nu imi fac pe plac cu un butoi de inghetata ..de asta am si vrut sa intru pe acest forum..am sperat ca macar aici sa ma sustina cineva,macar aici sa ma ajute cineva..pt ca in viata reala nu am decat piedici si palme peste fata cu fiecare replica ce vrea sa insinueze ca eu sunt "grasuta"..si sincera sa fiu traiesc cate un apisod gen "ce rost mai are" in fiecare zi...dar in fiecare zi ma repun singura pe picioare.pt ca ARE rost..pt ca ma visez imbracata cum vreau,si ma visez sanatoasa si astea nu le pot obtine decat cu un minim de efort...acum, cand sunt deprimata incerc sa ma gandesc la corpul meu mult visat...si sa imi fac tot felul de planuri vestimentare..incat parca imi mai trece
te-am pupat si fruntea sus..noi suntem aici!si impreuna trecem peste toate,crede-ma!

[Slabuta / Marina Capațîna]

Anterior postat de Poofy Girl

Asta mi-a lipsit toată viaţa. Nu mi-a ajuns niciodată cât am "primit", deşi sincer mă mulţumesc cu foarte puţin din partea celuilalt, nimic nu semăna cu povestirile altora despre ce înseamnă să fii iubit şi să te simţi important pentru cineva. Acum încep să cred că e vina mea, tocmai pentru că m-am mulţumit cu puţin.
Mă părăsesc puterile acum, dar în zilele următoare am să comentez ceva la subiectul cu divorţuri, în legătură cu divorţul alor mei şi consecinţele pe care le-a avut asupra mea. Cred că are mare legătură cu tendinţa mea de a mă agăţa de orice bărbat prezent în viaţa mea şi de groaza patologică aproape de a fi părăsită.
Cât despre mâncat... aşa am fost mereu. Mâncat pe fond de stres, mâncat de plictiseală, mâncat depresiv, mâncat din entuziasm... O singură perioadă am avut de nemâncat, de aproape două săptămâni (chiar nu are sens să menţionez cât am slăbit atunci, nu e relevant), când, totuşi, ceva-ceva calorii băgam în mine, concretizate prin băutură...alt lucru pe care nu doresc să-l dezvolt. N-am devenit niciodată alcoolică, dar cred că nu mai aveam mult dacă aş fi continuat în acelaşi ritm.

Exact ce spuneam in mesajul anterior, tot ceea ce ni se intampla in viata, nu trece neobservat, se "depoziteaza" undeva si se "arata" in anumite momente, unele, chiar ajung sa ne defineasca ca om...

Observ un lucru de la un timp, abia cu varsta, cred ca e si din cauza maturizarii, incepi sa te cunosti cu adevarat, sa nu mai reactionezi automatizat, fara a-ti punea intrebarea de ce ma comport asa sau altfel in anumite situatii... inainte mancam ori de cate ori eram suparata, trista, deceptionata, nemultumita, mancam fara sa realizez de ce mancarea ajungea sa fie primul lucru la care ma gandeam cand ma simteam "incoltita"... in ultimii ani, ma studiez aproape mereu cand vad ca incep sa o "iau razna" cu poftele. Accept ca motiv zilele de dinaintea menstruatiei sau pe perioada ei.

Dar, ca sa vezi, ce am descoperit mai nou... In afara zilelor "rosii", cand ma durea excesiv de tare capul, imi vinea sa mananc non-stop, nu conta ce, dulce, sarat, gras.... sa mananc ca poate-poate imi trece durerea.

Mi-am aflat si motivul de ce reactionam asa... m-am saturat sa fiu bolnava, m-am saturat sa ma doara, m-am saturat sa ma simt slaba, m-am saturat sa beau pastile... este clar ca toate "plimbarile" prin spitale, nenumaratele boli, tratamente, pastile, injectii, dureri insuportabile m-au doborat si m-au facut vulnerabila.
Daca inainte, eram satula sa fiu singura, lipsita de afectiune, acum m-am saturat sa fiu bolnava...

Bineinteles, am cautat metode sa nu mai reactionez asa cand iar incepea sa ma doara capul (si foarte ciudat, anume durerea de cap, nu dinte....)

Am vorbit cu imunologul meu si oarecum mi-a dat solutia, dar este foarte greu sa faci in acel moment ceva care sa te tina "ocupata"... ca sa nu mai mananci.

In ultimii ani, fiecare durere de cap era acompaniata de o depresie zdravana (in special legata de sanatate, ca nu o sa mai reusesc sa imi pun imunitatea la punct, ca sa vezi tot problema era slabitul, din cauza asta mi-am "stricat" totul), doctora mi-a spus sa fac eforturi sa ies rapid din aceste situatii pentru ca "obisnuindu-ma" cu aceasta stare, imi va fi din ce in ce mai greu sa imi controlez pornirile de a manca.

Cand am fost acasa, am aflat rezultatele analizelor de imunitate, nu-ti spun cum ma simteam in secunda in care am vazut cifrele pe foaie. Niste cifre care mi-au adus linistea sufleteasca, pana la urma de asta avem nevoie, impacare, multumire, liniste, acceptare...

Iubitul mereu imi spunea, pana nu vei potoli zbuciumul din tine, viata ta va fi mereu cu fundu-n sus. Si parca citea in palma... acolo este salvarea noastra, in suflet, sa ne simtim in siguranta, sa ne simtim impacate...

[Sabine_28]

Iti raspund aici la intrebarea din cartea de oaspeti:SB am inceput-o in aprilie, spre rusinea mea am tinut ca la carte doar prima sapt din faza I, am dat jos 2.2 kg, apoi am incercat sa ma axez tot pe SB, dar cu ( multe) abateri.
De-aia iti ziceam sa te tii de ea, e o dieta f buna, dar cel mai mult slabesti la inceput.
Partea nasoala e ca in momentul in care incepi faza II trebuie sa ai grija cum introduci carbohidratii, ceea ce mie nu prea-mi iese, ca imi vine sa mananc f multe fructe, cereale, etc.
Eu acum vreau sa trec la Monti, pt ca nu prea mai reusesc sa dau jos

Iti doresc ca drumul tau spre greutatea dorita sa fie mai scurt decat al meu

[dienusha]

Poofy (nu, nu vreau sa iti zic dienusha nu vreau sa accept ca mai e o dienusha pe aici )...ti-am citit trairile si ma regasesc in multe dintre ele. Nu pot sa ma hotarasc daca sa iti scriu scurt si la obiect sau daca sa dezvolt ideea. vedem pe parcurs.

Viata e pana la urma asa cum ti-o faci, evident in anumite limite...Cred ca toti avem la un moment dat un moment-soc care ne schimba. Poate asta e momentul tau soc! Poate e timpul sa o iei de la capat...nu ai idee cat esti de norocoasa, o sa dezvolt mai tarziu putin.

Momentul meu soc a fost cand din cauza imunitatii foarte scazute am fost diagnostigata cu leucemie. Timp de 2 luni am trait cu gandul ca mai am cativa ani de trait dar nu am spus nimanui.
In aceeasi perioada tatal meu a suferit un Accident vascular cerebral care l-a schimbat complet. A ramas paralizat, incapabil sa comunice, etc. Asa e si acum. Aveam 22 de ani atunci. Cat ai tu acum. Apoi...mi-am luat viata in maini si am plecat sa muncesc in Irlanda fara un ban in buzunar...doar cu griji si cu speranta ca pot sa castig ceva bani ca sa il fac pe tata bine. E mult de povestit...slabuta imi stie povestea. Cum plangi tu acum, plangeam eu atunci, aici pe forum. M-a ajutat mult forumul sa ma descarc, munceam mult, am facut tot felul de lucruri..de la maturat strazi pana la spalat pe jos in baruri, wc-uri publice, babysitting etc...iar noaptea imi scriam lucrarea de Licenta pe care nu apucasem sa o dau din cauza problemelor (cu mandrie spun ca am luat 10 cu felicitari...nimeni din an nu mai luase 10 ) si ma simteam ingrozitor de singura...noroc cu fetele de aici.
Trecand peste asta, am avut momente cand nu mancam cu zilele si momente cand mancam pana nu mai puteam sa respir, la propriu...nici nu conta ce, cum si la ce ora. Am avut si eu peste 80 de kilograme...si tulburari de alimentatie...si plangeam si ma zgariam singura...si nu puteam sa ma opresc din mancat.
Sa revin la partea cu leucemia...cand credeam ca mai am putin de trait am avut socul vietii mele...nu mi-am dat seama pana atunci cat de mult imi doresc sa traiesc, chiar daca am avut o viata grea. Nu vroiam sa mor si as fi facut orice pentru asta ( chiar daca inainte cu vreun an incercasem sa ma sinucid). cand am aflat ca nu am leucemie...mi-am jurat ca o sa imi fac viata mai frumoasa...si inca muncesc la asta. Nu e usor...e al dracului de greu, dar cand ma deprim imi amintesc ca sunt norocoasa ca traiesc.
Iti ziceam ca esti norocoasa...stii de ce? acum lucrez cu oameni cu handicap, tineri ca noi care intr-un moment de neatentie/ distractie/ accident si-au fracturat coloana vertebrala...oameni care nu mai sunt independenti, oameni care aveau planuri ca si mine si nu o sa le indeplineasca niciodata, oameni priviti cu mila...desi inainte erau priviti cu admiratie. E incredibil cat de repede ti se poate schimba viata...so, make the most of it!! Nu te lasa calcata in picioare, TU esti cea mai importanta...nu exista barbat in lumea asta sa merite sa faci totul pt el si sa uiti de tine. Sunt mai multe lucruri in viata decat o relatie...Da, e important omul de langa tine...dar e mult mai important sa iti cunosti propria valoare fara sa te rapoortezi la EL. Stiu ca suna a propaganda feminista dar nu e....fa o schimbare, fii "the good girl gone bad", fii mai egoista...s-ar putea sa iti placa!
Nu iti mai fie frica sa nu gresesti...eu una nu am suferit niciodata in dragoste, am fost iubita, adorata, rasfatata, am avut la degetul mic barbati duri care ma implorau sa le mai dau o sansa sau sa avem o relatie serioasa, ceruta in casatorie de vreo 5 ori (nu, nu zic astea ca sa ma laud)..dar eram departe de perfectiune: am inselat, am mintit, am fost rea, egoista....etc....si se pare ca a functionat. Nu zic sa fii ca mine, intre timp m-am facut si eu fata buna...dar nici sa te lasi calcata in picioare.

[bathsheba20]

Buna Diana!ce mai faci?cum mai merge treaba?cum te mai simti?eu iti urez o zi buna si o saptamana perfecta!

[Poofy Girl]

Bună fetele!
Nu m-am ascuns şi nu v-am uitat, doar că am ce vă scrie şi asta presupune timp şi ordine-n gânduri. Sper ca de mâine seară încolo să pot să "mă reproduc". Acum e târziu, eu abia m-am adunat acasă şi mâine am deşteptarea la 5.00 pt că plec de dimineaţă la o înmormântare care se petrece la mulţi km distanţă. Apoi la serviciu, apoi... sper să nu adorm pe stradă în drum pe casă.
Don't worry, I'll keep you posted.
Un hint: sunt aproape fericită, din nou...