[Slabuta / Marina Capațîna]

Poofy nici nu stii cat de mult ma bucur sa te revad

Ai un fel al tau aparte

Eu nici nu am tinut minte vestile proaste cand am aflat de cele bune, care mi se par absolut minunate

Felicitari, sa fii iubita, pentru ca meriti, sa aveti o relatie puternica si sa va sustineti unul pe celalalt

Se simte prin text fericirea ta

Ma bucur tare mult ca s-au aranjat lucrurile in plan sentimental. Am toata increderea ca se va rezolva si cea materiala.

[Poofy Girl]

Păi, since tu eşti mai sus decât mine, pune o vorbă bună pentru mine la DD să mă ajute să trec peste zilele, săptămânile, lunile astea. Eu pot să zgher aici, nu ştiu dacă aude. Mi se strânge inima când mă gândesc de câţi bani am de făcut rost în timp dureros de scurt.

BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!

Mi-a picat o fisă.

Ştiţi vreun pont aşa încât să fiu plătită pentru fiecare gram de grăsime pe care îl dau jos?

Aşa mi s-ar rezolva *spuf!* toate problemele!

Mi-a fo' dor de tini, judecătoarea blândă a forumului!
Mi-a fo' dor de toată lumea. Şi cu toate lamentările mele simt că parcă şi pe voi vă dezamăgesc.

...Which is a good thing. That means you're all my family!

[Alina82]

Hello Poofy si welcome back
Ma bucur tare mult sa citesc k ti-ai gasit un suflet care te iubeste si pe care il iubesti...
Presupun k remarcile rautacioase vin din partea mamei tale...stiu k ai mai scris de ea prin jurnal...eu aveam aceeasi problema cu sora mea...aproape zilnic ma intreba cum ma suportsi in mod ciudat chiar dak in adancul sufletului ma deranja si imi doream sa fac ceva k sa nu o mai aud...in afara sufletuluisi mai mult bagam in mine si nu imi pasa...si vroiam sa ii arat k asa grasa,urata,diforma cum ma considera ea eu pot avea o viata si ink una buna...k nu totul se invarte in jurul fizicului ei frumos....la mine dorintza de schimbare a aparut cand toti in jurul meu au inceput sa tina diete si sa slabeasca...pana si colegul meu care avea vreo 150kg ajunsese mai slab decat mine..cauta ceva care sa te motiveze puternic...care sa iti puna niste ochelari de cal si sa nu mai vezi decat o Poofy slabuta...pupici si sper sa dai mai des pe aici...imi face o reala placere sa te citesc

[amirah]

buna fetelor eu am fost cu ideea sa fim platite pt fiecare kg dat jos ori de catre sot ...ori alti membri ai fam ...ori de voi insiva .....deci pregatiti-va pusculita si premiati-va

[cris1978]

Buna Poofy,
eu sunt noua pe aici si am citit cateva din mesajele tale. Daca vei citi jurnalul meu vei afla ca acum 3 ani si jumatate cantaream 65 kg .. am avut si 48kg candva pe la 23 de ani dar asta e viata.. M-am delasat un an si jumatate si am pus 13 kg dupa care am ramas insarcinata si am mai pus 30 de kg. Si astfel am ajuns la "frumoasele" 108 kg. Pe mine sincer chiar m-au ambitionat pozele din trecut cand eram slaba pentru ca stiu ca am fost asa si trebuie sa redevin slaba.E adevarat ca mereu ii spun antrenorului de la sala ca nu am nici o sansa sa ajung la 60 kg pana in mai-iunie. El ma mobilizeaza si imi spune ca daca vreau pot sa reusesc, ca a inceput sa se vada ca am mai dat jos. Este foarte important sa ai pe cineva care sa te mobilizeze si sa te sustina.Eu stiu ca si tu vei reusi sa dai jos kg pentru ca trebuie sa fii sanatoasa si frumoasa la nunta ta.
Innarmeaza-te cu acest gand si cu rabdare si vei vedea ca rezultatele nu vor intarzia sa apara.
O seara placuta

[Slabuta / Marina Capațîna]

Bine ai revenit

[Poofy Girl]

Salut....
Înainte de toate, vă zic că v-am citit absolut toate răspunsurile şi m-am bucurat că sunteţi alături de mine...
În al doilea rând, aceasta va fi o postare cu multe puncte-puncte... am cerut reactivarea jurnalului pentru că am nevoie să mă descarc aici, nu este o garanţie că mă voi putea ţine din nou de scris, de fiecare dată am promis şi m-am lăsat pe tânjală... de fiecare dată când mă apuc de ceva abandonez ruşinos pe la jumătatea drumului sau imediat după start...

Iar ce urmează, nu mă gândeam niciodată că se va întâmpla, dar'mi'te să le mai şi povestesc...

Vă scriam undeva prin ianuarie despre statusul meu sentimental şi kilogramic.
Aveam atunci 88 kg. Până prin aprilie, am reuşit nu-ştiu-cum să ajung la 97 de kilograme. De fapt ştiu cum. Mâncând cot la cot cu iubitul meu, deşi el avea de ce să mănânce mult: avea 115 kg. Şi voia să fie şi mai mare Dar eu nu aveam de ce să vreau. Yet.. am ajuns. 97!!! Mă vedeam mare, maică-mea refuza să mai vorbească cu mine de cât de grasă eram dar amânam un start al eternei lupte pentru că eram asigurată că sunt frumoasă chiar şi aşa, că sunt superbă, că sunt iubită, că am fund sexy etc.

Aşadar:
1. Ce s-a schimbat în bine, de atunci:
Am citit ceva ce se numeşte "Dieta vieţii". Nu am apucat să caut pe forum să văd dacă s-a mai discutat asta. Am să revin cu detalii dacă e cazul. Nu am cercetat foarte bine, dar mi-a părut că se aseamănă pe undeva cu Monti. Am citit, it made sense to me, nu m-am apucat de ea însă involuntar am început să strecor anumite principii ale dietei în viaţa de zi cu zi. Din aprilie până în iulie am scăzut de la 97 kg la 91.8 fără să fac mare lucru, şi fără să fac sport. O scădere lentă, dar bună.
Then, într-un singur weekend (mă rog, vreo 5 zile), acum 3 săptămâni, am trecut de la 91.8 la 87.5 kilograme. Pentru că nu am fost în stare să mănânc absolut nimic. Decât ceai, ceai, ceai. Şi vin. Şi bere. Şi de aici trec la punctul 2.

2. Ce s-a schimbat în... ce s-a schimbat, pur şi simplu.
Acum 3 săptămâni, am fost 5 zile în Bucureşti (eu locuiesc în Piatra Neamţ). Să-mi vizitez, ca de obicei, iubitul. Aveam de discutat, întrucât, cu încă vreo 2 săptămâni înainte de acel moment, m-a sunat să-mi spună sec că vrea o pauză. Că are nişte probleme pe care vrea să le rezolve personal şi vrea să treacă singur prin ele, să nu mă implice şi pe mine, că n-am nicio vină. N-am înţeles motivul, am înţeles nevoia lui de a fi singur, am acceptat, am plâns de mă durea în piept efectiv... dar nu aveam ce face. Adică, ieri vorbeam despre nimicuri, ca şi cum totul era în regulă, ne iubeam, nu se schimbase nimic. Azi îmi spune că are nevoie de această pauză. Să nu-l caut, mă va căuta el dacă e cazul.
După care l-am anunţat că vin pentru un weekend la Bucureşti (ulterior s-a prelungit). A zis că ne vom întâlni şi discuta, dar că nu pot sta la el. Pentru că one thing would lead to another şi... are nevoie să gândească la rece. Că s-a schimbat, că nu mai e omul lângă aş vrea să fiu acum şi că nu vrea să-l urăsc pentru ceea ce a devenit. L-am asigurat că nu mă va pierde şi i-am respectat dorinţa, am vorbit cu nişte prieteni, să stau la ei.

În ziua în care mi-am cumpărat bilet, m-a sunat să-mi spună că ştie că vin şi că speră că-l voi ierta, dar el pleacă din Bucureşti. Că are nevoie de o escapadă. A fost prima oară în 9 luni când ne-am certat, la telefon. I-am spus că eu înţeleg multe, dar că asta n-o pot înţelege.
Am ales totuşi să plec la Bucureşti, am zis că ... am şi eu nevoie de o escapadă.
Nu l-am căutat, nu m-a căutat. Apoi, în ultima zi de şedere, am decis să mai stau încă o zi două. Nu mă simţeam pregătită să mă întorc acasă.

Şi parcă am ştiut de ce...
La vremea când el a presupus că eu ar fi trebuit deja să fi ajuns în Piatra, m-a sunat. Nu plecase niciun moment din Bucureşti, după cum bănuiam. Mi-a spus pe un ton mort că are pe altcineva. Că nu se aşteaptă la iertare din partea mea. Că nu este o relaţie serioasă (cu ea), dar că are nevoie de ea. Că în acest moment, este disperat, deprimat, simte că nu mă merită, că merită să-l urăsc, că merită să mă piardă, că nu e în stare să-şi asume responsabilităţi, că nu mai e în stare să se gândească la viitor, cu atât mai puţin la al nostru împreună... şi că nici ea nu se gândeşte la viitor şi că alături de ea trăieşte clipa.
După ce i-am închis telefonul şi am plâns ore în şir, l-am sunat din nou şi i-am spus o chestie la care, cred, nu se aştepta: că sunt de acord cu situaţia.
I mean, whatever made him sleep at night. I-am spus că dacă vrea să fie cu ea acum, bine, dar să facă ceva să-şi revină. Şi că pe mine în continuare nu mă va pierde. Şi să mă caute când a trecut peste toate şi când ştie cum să facă să-mi recâştige încrederea şi tot ce a destrămat el după 9 luni de iubire cum... fetelor... chiar nu credeam că există.
Simţeam, chiar şi după toate astea, că e sufletul meu pereche. N-o fi el perfect, îi lipsesc nişte doage, dar hey! Nici eu nu sunt tocmai normală (vezi paragraful de mai sus).
M-a sunat mai apoi să-mi spună că mă iubeşte... că ştie prin ce trec şi că se simte ca ultimul nenorocit. În timp ce mintea mea ţipa să-i spun: "Dacă te simţi nenorocit, de ce nu pui stop acestei situaţii care depinde doar de tine şi încerci să reclădeşti ceea ce ai stricat?!" dar inima mea îi dicta la telefon: "şi eu te iubesc.. o să trecem peste toate.. o să fie bine".
M-a mai sunat în câteva rânduri.. vorbeam doar banalităţi... uneori mai scăpa şi numele ei în convorbire şi mă durea...

Filmul mi s-a rupt după ce, după multe zile în care nu mai aveam niciun semn de la el, am ÎNDRĂZNIT EU să-l sun, să văd ce face. Mi-am calculat bine momentul, l-am sunat când credeam că e în drum spre serviciu, deci nu ar fi trebuit să inoportunez. Mi-a răspuns la telefon... ea. Cu un ton foarte afectat şi impertinent, la modul "eu sunt cea care ştie să-l păstreze, nu tu". Mi-a zis sec că "îi deranjez" şi să-l sun altă dată când nu deranjez.
Am început să fierb.
A doua zi m-a sunat el şi am avut chiar cea mai dureroasă discuţie din viaţa mea. El îmi spunea că nu a vrut să iasă aşa, că în continuare nu ştie ce simte vizavi de ea, dar pe mine mă iubeşte şi ştie că nu are dreptul să mă mai iubească acum, eu îi spuneam că, nu ştiu de ce, dar în continuare se pare că sunt capabilă să simt ceva pentru el, dar că ce a fost frumos s-a dus şi chiar nu cred că mai are cum să repare răul pe care l-a făcut...

Şi cu toate astea, mă ştiu cât de "slabă" sunt, şi probabil dacă m-ar suna mâine şi m-ar vrea înapoi, aş fi cea mai fericită, punându-mi în cap toţi prietenii şi pe părinţi, care au aflat povestea. The things we do for love...

And this is it. Game over...No wedding, no anything. No soulmates? No love. No life left in me.

Back to the bright side and on topic: se pare că, pentru prima oară în viaţa mea în situaţii stresante, nu am poftă de mâncare. Bine, am mai pus un kilogram după acel weekend, chiar dacă am mâncat te-miri-ce, e logic... după atâtea zile fără să pun mâncare în gură... Poate că după toată povestea asta, am să fiu într-adevăr slăbuţa care îmi doream să fiu.
În orice caz, mai sănătoasă mintal n-am să fiu.
M-am reapucat şi de fumat... grosier chiar... şi nu am de gând să renunţ, pe moment.
Zi de zi, minut cu minut, în capul meu se desfăşoară conversaţii interminabile cu el, cu ce aş fi putut să-i spun şi ce aş fi dorit să-mi răspundă. Voci în capul meu, vocea lui dragă, care îmi slăbeşte minţile şi mă face să nu mă mai recunosc.

Nu aştept vreun reply, a fost doar o descărcare, cu tunete şi fulgere şi ploi.

Sper ca data viitoare să pot veni cu poze before-after. Oricum, old Poofy is gone.


Directia 5 - Seductie - YouTube

Blow away, blow away, shine away...

[nicoleta100]

Salutare!!!!
Bine ai revenit!!!
Mi-a fost dor de tine!!!
Imi pare nespus de rau ca treci prin ceea ce ai scris mai sus!!!
Din pacate nu te pot ajuta cu nici un sfat,nu sunt in masura!!!
Iti doresc numai bine!!!

[Animis23]

Anterior postat de Poofy Girl

Salut....
Înainte de toate, vă zic că v-am citit absolut toate răspunsurile şi m-am bucurat că sunteţi alături de mine...
În al doilea rând, aceasta va fi o postare cu multe puncte-puncte... am cerut reactivarea jurnalului pentru că am nevoie să mă descarc aici, nu este o garanţie că mă voi putea ţine din nou de scris, de fiecare dată am promis şi m-am lăsat pe tânjală... de fiecare dată când mă apuc de ceva abandonez ruşinos pe la jumătatea drumului sau imediat după start...

Iar ce urmează, nu mă gândeam niciodată că se va întâmpla, dar'mi'te să le mai şi povestesc...

Vă scriam undeva prin ianuarie despre statusul meu sentimental şi kilogramic.
Aveam atunci 88 kg. Până prin aprilie, am reuşit nu-ştiu-cum să ajung la 97 de kilograme. De fapt ştiu cum. Mâncând cot la cot cu iubitul meu, deşi el avea de ce să mănânce mult: avea 115 kg. Şi voia să fie şi mai mare Dar eu nu aveam de ce să vreau. Yet.. am ajuns. 97!!! Mă vedeam mare, maică-mea refuza să mai vorbească cu mine de cât de grasă eram dar amânam un start al eternei lupte pentru că eram asigurată că sunt frumoasă chiar şi aşa, că sunt superbă, că sunt iubită, că am fund sexy etc.

Aşadar:
1. Ce s-a schimbat în bine, de atunci:
Am citit ceva ce se numeşte "Dieta vieţii". Nu am apucat să caut pe forum să văd dacă s-a mai discutat asta. Am să revin cu detalii dacă e cazul. Nu am cercetat foarte bine, dar mi-a părut că se aseamănă pe undeva cu Monti. Am citit, it made sense to me, nu m-am apucat de ea însă involuntar am început să strecor anumite principii ale dietei în viaţa de zi cu zi. Din aprilie până în iulie am scăzut de la 97 kg la 91.8 fără să fac mare lucru, şi fără să fac sport. O scădere lentă, dar bună.
Then, într-un singur weekend (mă rog, vreo 5 zile), acum 3 săptămâni, am trecut de la 91.8 la 87.5 kilograme. Pentru că nu am fost în stare să mănânc absolut nimic. Decât ceai, ceai, ceai. Şi vin. Şi bere. Şi de aici trec la punctul 2.

2. Ce s-a schimbat în... ce s-a schimbat, pur şi simplu.
Acum 3 săptămâni, am fost 5 zile în Bucureşti (eu locuiesc în Piatra Neamţ). Să-mi vizitez, ca de obicei, iubitul. Aveam de discutat, întrucât, cu încă vreo 2 săptămâni înainte de acel moment, m-a sunat să-mi spună sec că vrea o pauză. Că are nişte probleme pe care vrea să le rezolve personal şi vrea să treacă singur prin ele, să nu mă implice şi pe mine, că n-am nicio vină. N-am înţeles motivul, am înţeles nevoia lui de a fi singur, am acceptat, am plâns de mă durea în piept efectiv... dar nu aveam ce face. Adică, ieri vorbeam despre nimicuri, ca şi cum totul era în regulă, ne iubeam, nu se schimbase nimic. Azi îmi spune că are nevoie de această pauză. Să nu-l caut, mă va căuta el dacă e cazul.
După care l-am anunţat că vin pentru un weekend la Bucureşti (ulterior s-a prelungit). A zis că ne vom întâlni şi discuta, dar că nu pot sta la el. Pentru că one thing would lead to another şi... are nevoie să gândească la rece. Că s-a schimbat, că nu mai e omul lângă aş vrea să fiu acum şi că nu vrea să-l urăsc pentru ceea ce a devenit. L-am asigurat că nu mă va pierde şi i-am respectat dorinţa, am vorbit cu nişte prieteni, să stau la ei.

În ziua în care mi-am cumpărat bilet, m-a sunat să-mi spună că ştie că vin şi că speră că-l voi ierta, dar el pleacă din Bucureşti. Că are nevoie de o escapadă. A fost prima oară în 9 luni când ne-am certat, la telefon. I-am spus că eu înţeleg multe, dar că asta n-o pot înţelege.
Am ales totuşi să plec la Bucureşti, am zis că ... am şi eu nevoie de o escapadă.
Nu l-am căutat, nu m-a căutat. Apoi, în ultima zi de şedere, am decis să mai stau încă o zi două. Nu mă simţeam pregătită să mă întorc acasă.

Şi parcă am ştiut de ce...
La vremea când el a presupus că eu ar fi trebuit deja să fi ajuns în Piatra, m-a sunat. Nu plecase niciun moment din Bucureşti, după cum bănuiam. Mi-a spus pe un ton mort că are pe altcineva. Că nu se aşteaptă la iertare din partea mea. Că nu este o relaţie serioasă (cu ea), dar că are nevoie de ea. Că în acest moment, este disperat, deprimat, simte că nu mă merită, că merită să-l urăsc, că merită să mă piardă, că nu e în stare să-şi asume responsabilităţi, că nu mai e în stare să se gândească la viitor, cu atât mai puţin la al nostru împreună... şi că nici ea nu se gândeşte la viitor şi că alături de ea trăieşte clipa.
După ce i-am închis telefonul şi am plâns ore în şir, l-am sunat din nou şi i-am spus o chestie la care, cred, nu se aştepta: că sunt de acord cu situaţia.
I mean, whatever made him sleep at night. I-am spus că dacă vrea să fie cu ea acum, bine, dar să facă ceva să-şi revină. Şi că pe mine în continuare nu mă va pierde. Şi să mă caute când a trecut peste toate şi când ştie cum să facă să-mi recâştige încrederea şi tot ce a destrămat el după 9 luni de iubire cum... fetelor... chiar nu credeam că există.
Simţeam, chiar şi după toate astea, că e sufletul meu pereche. N-o fi el perfect, îi lipsesc nişte doage, dar hey! Nici eu nu sunt tocmai normală (vezi paragraful de mai sus).
M-a sunat mai apoi să-mi spună că mă iubeşte... că ştie prin ce trec şi că se simte ca ultimul nenorocit. În timp ce mintea mea ţipa să-i spun: "Dacă te simţi nenorocit, de ce nu pui stop acestei situaţii care depinde doar de tine şi încerci să reclădeşti ceea ce ai stricat?!" dar inima mea îi dicta la telefon: "şi eu te iubesc.. o să trecem peste toate.. o să fie bine".
M-a mai sunat în câteva rânduri.. vorbeam doar banalităţi... uneori mai scăpa şi numele ei în convorbire şi mă durea...

Filmul mi s-a rupt după ce, după multe zile în care nu mai aveam niciun semn de la el, am ÎNDRĂZNIT EU să-l sun, să văd ce face. Mi-am calculat bine momentul, l-am sunat când credeam că e în drum spre serviciu, deci nu ar fi trebuit să inoportunez. Mi-a răspuns la telefon... ea. Cu un ton foarte afectat şi impertinent, la modul "eu sunt cea care ştie să-l păstreze, nu tu". Mi-a zis sec că "îi deranjez" şi să-l sun altă dată când nu deranjez.
Am început să fierb.
A doua zi m-a sunat el şi am avut chiar cea mai dureroasă discuţie din viaţa mea. El îmi spunea că nu a vrut să iasă aşa, că în continuare nu ştie ce simte vizavi de ea, dar pe mine mă iubeşte şi ştie că nu are dreptul să mă mai iubească acum, eu îi spuneam că, nu ştiu de ce, dar în continuare se pare că sunt capabilă să simt ceva pentru el, dar că ce a fost frumos s-a dus şi chiar nu cred că mai are cum să repare răul pe care l-a făcut...

Şi cu toate astea, mă ştiu cât de "slabă" sunt, şi probabil dacă m-ar suna mâine şi m-ar vrea înapoi, aş fi cea mai fericită, punându-mi în cap toţi prietenii şi pe părinţi, care au aflat povestea. The things we do for love...

And this is it. Game over...No wedding, no anything. No soulmates? No love. No life left in me.

Back to the bright side and on topic: se pare că, pentru prima oară în viaţa mea în situaţii stresante, nu am poftă de mâncare. Bine, am mai pus un kilogram după acel weekend, chiar dacă am mâncat te-miri-ce, e logic... după atâtea zile fără să pun mâncare în gură... Poate că după toată povestea asta, am să fiu într-adevăr slăbuţa care îmi doream să fiu.
În orice caz, mai sănătoasă mintal n-am să fiu.
M-am reapucat şi de fumat... grosier chiar... şi nu am de gând să renunţ, pe moment.
Zi de zi, minut cu minut, în capul meu se desfăşoară conversaţii interminabile cu el, cu ce aş fi putut să-i spun şi ce aş fi dorit să-mi răspundă. Voci în capul meu, vocea lui dragă, care îmi slăbeşte minţile şi mă face să nu mă mai recunosc.

Nu aştept vreun reply, a fost doar o descărcare, cu tunete şi fulgere şi ploi.

Sper ca data viitoare să pot veni cu poze before-after. Oricum, old Poofy is gone.


Directia 5 - Seductie - YouTube

Blow away, blow away, shine away...

Frumoaso! Te-am tinut minte si cum am vazut ca ti-a scris cineva aici si ca ti-ai reactivat jurnalul, am zis ca trebuie sa vin sa iti scriu.

Ce sa iti spun? Ca nu o sa mori din asta. Nu o sa iti zic nici sa il uiti, pentru ca am fost exact in aceeasi situatie cu primul meu iubit si chiar zi in ziua de azi - 6 ani mai tarziu, sunt dispusa sa las totul si sa ma duc dupa el daca ma striga. Si ma mai striga din cand in cand. Si ma duc.

Si il cred ca tine la mine. Sau daca nu tine la mine, tine la ceva ce numai eu pot sa ii ofer, de se tot intoarce la mine, nu la fiecare fosta prietena, ca a avut el multe, mult mai frumoase decat mine.

Deci...move on. Traieste-ti viata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, dar... descarca-te cu fiecare ocazie. Si fata de el, spune-i ce simti cand poti, daca el e dispus sa mai vorbeasca cu tine si sa isi ceara scuze. Nu zic ca e cea mai reusita relatie din lume, poate doua fete mai cu capul pe umeri(nu ca noi doua) nu ar proceda asa, dar...nu ai cum sa stii cum e daca nu treci prin asa ceva.

Plus ca, once you've reaaaaly loved someone nu prea ai cum sa dai inapoi, o sa tii la persoana aia cam orice s-ar intampla.

Singurul sfat important e sa nu uiti de tine si sa ai grija de tine. Cea mai importanta persoana din viata ta trebuie sa fii tu. O sa vina varste la care o sa trebuiasca sa te pui pe locul 2 pentru copii, etc. Acum focus on yourself, pentru ca ai timp si spatiu. Si barbati si fericire si iubire o sa mai gasesti pe drum

Te pup si te imbratisez si te astept mai des pe aici!

[Poofy Girl]

Back to 86.8 again... and not stopping...