[Alina82]

Anterior postat de deadcountess

Alina, am incercat si terapia shoppingului, dar din pacate orgasmul tine doar pana ajunga acasa si desfac pungile cu cumparaturi, si daca e sa platesc asa un pret pt cele cateva minute mai bine as investi intr-o vizita la psihiatru.

Mie imi e frica sa merg la psihiatruSi dak imi spune k sunt nebuna...k sunt o ciudata asa cum am fost catalogata de multe ori...atunci sigur m-ar obseda si chiar as ajunge sa nu mai fiu in stare de functionare....asa e inca in ceata ciudatenia mea...nebunia mea...si pot oricand sa ma consider normala intr-o lume de ciudatisi la mine shoppingul chiar functioneaza...adik nu ma scoate complet din starea aia de privit in gol...dar imi da puterea sa ma adun...

[CezaraCezarului]

Anterior postat de Alina82

Mie imi e frica sa merg la psihiatruSi dak imi spune k sunt nebuna...k sunt o ciudata asa cum am fost catalogata de multe ori...atunci sigur m-ar obseda si chiar as ajunge sa nu mai fiu in stare de functionare....asa e inca in ceata ciudatenia mea...nebunia mea...si pot oricand sa ma consider normala intr-o lume de ciudatisi la mine shoppingul chiar functioneaza...adik nu ma scoate complet din starea aia de privit in gol...dar imi da puterea sa ma adun...

Daca iti spune ca esti nebuna e nebun el, pentru ca 1. un psihiatru bun nu va spune niciodata asta si 2. de la ce traim/simtim noi la nebunia aia clinica e un drum luuuuung de tot pe care sunt sanse sa nu-l facem niciodata. N-o fi tocmai bine, insa mie mi se par uneori sanatoase gandurile asta, nu mi-ar placea nici sa fiu o amortita care sa aiba toata ziua gura pana la urechi, desi poate as trai o viata mai "frumoasa". Totul e relativ, sa nu uitam asta, ce e nebunie la noi e normalitate la altii, drept dovada eu cand va citesc acum nu mi se pare ca e ceva "defect" la voi pentru ca am momente si stari similare. Secretul consta in educarea gandirii, numai ca asta dureaza in timp si necesita rabdare. Ori daca mai ai si slabitul pe cap, si-o munca si-o iubire si cate altele... nu stiu, nu ne acordam destul de mult timp noua, mie cel putin mi se pare asa de obositor sa ma descos, obositor si trist. De asta apelez adesea la uitare, incerc sa fac altceva si atunci ma simt si mai rau, pentru ca parca m-as pacali.

Ma rog, bine macar ca tu ti-ai gasit alinarea in cumparaturi, peste niste multe kile date jos poate voi gasi si eu niste secunde de placere cum zicea countess.... pana desfac pungile.

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Daca iti spune ca esti nebuna e nebun el, pentru ca 1. un psihiatru bun nu va spune niciodata asta si 2. de la ce traim/simtim noi la nebunia aia clinica e un drum luuuuung de tot pe care sunt sanse sa nu-l facem niciodata. N-o fi tocmai bine, insa mie mi se par uneori sanatoase gandurile asta, nu mi-ar placea nici sa fiu o amortita care sa aiba toata ziua gura pana la urechi, desi poate as trai o viata mai "frumoasa". Totul e relativ, sa nu uitam asta, ce e nebunie la noi e normalitate la altii, drept dovada eu cand va citesc acum nu mi se pare ca e ceva "defect" la voi pentru ca am momente si stari similare. Secretul consta in educarea gandirii, numai ca asta dureaza in timp si necesita rabdare. Ori daca mai ai si slabitul pe cap, si-o munca si-o iubire si cate altele... nu stiu, nu ne acordam destul de mult timp noua, mie cel putin mi se pare asa de obositor sa ma descos, obositor si trist. De asta apelez adesea la uitare, incerc sa fac altceva si atunci ma simt si mai rau, pentru ca parca m-as pacali.

Ma rog, bine macar ca tu ti-ai gasit alinarea in cumparaturi, peste niste multe kile date jos poate voi gasi si eu niste secunde de placere cum zicea countess.... pana desfac pungile.

Exact asta am avut nesimtirea sa-i spun psihiatrei care ma catalogat drept maniaco-depresiva la 18 ani, dupa ce a discutat mai putin de jumate de ora cu mine.
Vreau si nu vreau la psihiatru...mi-e groaza ca s-ar putea doar sa platesc zeci de sedinte in care sa ma puna sa-i povestesc totul de la Adam si Eva incoace si apoi sa-mi dea niste medicamente care sa ma transforme intr-o leguma zambitoare. Cel putin persoana mai sus amintita asta a facut.

Exact, nu mai fac nimic din ce faceam "doar pt mine" si nu pt ca "trebuie", facutul acelui "trebuie" imi consuma toata energia psihica.

[CezaraCezarului]

Anterior postat de deadcountess

Exact asta am avut nesimtirea sa-i spun psihiatrei care ma catalogat drept maniaco-depresiva la 18 ani, dupa ce a discutat mai putin de jumate de ora cu mine.
Vreau si nu vreau la psihiatru...mi-e groaza ca s-ar putea doar sa platesc zeci de sedinte in care sa ma puna sa-i povestesc totul de la Adam si Eva incoace si apoi sa-mi dea niste medicamente care sa ma transforme intr-o leguma zambitoare. Cel putin persoana mai sus amintita asta a facut.

Exact, nu mai fac nimic din ce faceam "doar pt mine" si nu pt ca "trebuie", facutul acelui "trebuie" imi consuma toata energia psihica.

Nu m-am putut abtine, desenele astea cu psihiatri sunt preferatele mele. In alta ordine de idei, cred ca persoana peste care ai dat a fost (sper) un caz izolat, desi mai am cunostinte care se plang de psihologi asemanatori. Asta se intampla cand cineva se apuca de o meserie din intamplare sau pentru ca "da bine" in loc sa o faca din pasiune. Insa sunt si multi care sunt extrem de talentati, daca iti dau medicamente din prima si-ti mai pun si eticheta de nebun, asta e semn sa fugi cat te tin picioarele, asta e ultimul lucru de care avem nevoie. Am o cunostinta care s-a confruntat cu o depresie severa, insa a avut norocul sa dea peste persoana potrivita intr-ale terapiei. Ma rog, concluzia fiind ca nu trebuie generalizat, cred ca toate meseriile si categoriile sociale sunt pline de "iarba rea", prudenta nu strica, numai sa nu fie excesiva. Oricum, cel mai sanatos e sa te gandesti concret de unde a venit depresia, o sursa sigur are, poate nu tine de bani, iubire, viata, ci mai degraba decalajul dintre asteptari si realitate, cel putin la mine asa e. Pasul urmator e sa ne gandim ce anume tine de noi, ce putem sa facem in mod realist si ce nu. Ca degeaba ne suparam ca e nasoala lumea asta, bine-ar fi sa stea in puterea noastra sa schimbam ceva. :/ Daca ar fi dupa mine toata lumea ar fi inteligenta, bogata si frumoasa. Uh, si fara razboaie. Si carti gratis. Si muzica buna.

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

La fel am simtit si eu cand am dat peste el (citatul). Si inca o data amin la treaba cu parintii, nu stiu cum suna, dar cam asa e si teoria mea legata de viata si de multe ori asociez multe stari pe care le am acum, la nivel psihologic, cu contributia lor la educatia mea - de la complexe, la anxietate, la panica. Bine, nu-i pot detesta pentru ca nu au avut educatia necesara pentru a ma creste in mod complet sanatos, dar ma enerveaza faptul ca am ajuns asa, ca am fost criticata non-stop, ca fiecare decizie pe care am luat-o a fost pusa sub lupa si-asa mai departe.

Si partea cea mai trista e asta - ca nu spune nimeni ca TREBUIE sa iti placa ceva la viata. Fie ca-ti place, fie ca nu, s-a intamplat, sunt doua drumuri: mergi inainte cu ea sau... nu. Un lucru la fel de suparator, zic eu. Eu m-am resemnat gandindu-ma ca exista doar solutii temporare, ca pot sa uit suferinta sau sa o aman, sa traiesc ba intr-o beatitudine mincinoasa, ba intr-o greata de... viata (mal de vivre, ha ha).

Cat de treaba cu ajutatul celorlalti, mereu am crezut ca oamenii se pot imparti in doua categorii - individualistii si catalizatorii (bine, asta nu e doar o teorie de-a mea). Mie mi se pare mult mai usor sa sfatuiesc pe cineva sa faca ceva, sa il ajut in a gasi solutii, mi se par foarte evidente atunci cand nu e vorba de viata mea. Dar cand trebuie sa ma intorc catre mine... bleah. Prefer sa uit. E minunat asa, o viata traita ca sa uiti ca... traiesti.

Nu am nimic de reprosat parintilor in afara de faptul ca sub influenta educatiei data de ei am ajuns o idealista, o perfectionista, mai exact o inadaptata. Dar probabil ca mare parte din vina e a mea nu a lor.

Asa m-am saturat de solutiile temporare care anesteziaza scarba. Scarba exista, m-am saturat sa o tot cosmetizez.

Ceea ce e cel mai suparator e ca acum depinde de tine, mergi mai departe sau nu, dar n-ai avut nimic de spus in privinta inceperii acestui drum, doar te-ai trezit plantat de altii la inceputul unui drum.

Probabil ca e mai usor sa ajuti pe altii cazuti in mlastina, fiind in afara mlastinii respective ai mai multa vizibilitate asupra cailor de iesire decat ai atunci cand esti cufundat pana la gat in mlastina ta.

[CezaraCezarului]

Anterior postat de deadcountess

Nu am nimic de reprosat parintilor in afara de faptul ca sub influenta educatiei data de ei am ajuns o idealista, o perfectionista, mai exact o inadaptata. Dar probabil ca mare parte din vina e a mea nu a lor.

Asa m-am saturat de solutiile temporare care anesteziaza scarba. Scarba exista, m-am saturat sa o tot cosmetizez.

Ceea ce e cel mai suparator e ca acum depinde de tine, mergi mai departe sau nu, dar n-ai avut nimic de spus in privinta inceperii acestui drum, doar te-ai trezit plantat de altii la inceputul unui drum.

Probabil ca e mai usor sa ajuti pe altii cazuti in mlastina, fiind in afara mlastinii respective ai mai multa vizibilitate asupra cailor de iesire decat ai atunci cand esti cufundat pana la gat in mlastina ta.

Nici macar nu am nimic de adaugat pentru ca exact asa gandesc si eu. Parca m-as uita intr-o oglinda a gandurilor. Poate doar sa adaug ca idealismul si perfectionismul tocmai de asta cauzeaza depresie, pentru ca NU traim intr-o lume ideala si perfecta. Si-acum oftez.

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Nu m-am putut abtine, desenele astea cu psihiatri sunt preferatele mele. In alta ordine de idei, cred ca persoana peste care ai dat a fost (sper) un caz izolat, desi mai am cunostinte care se plang de psihologi asemanatori. Asta se intampla cand cineva se apuca de o meserie din intamplare sau pentru ca "da bine" in loc sa o faca din pasiune. Insa sunt si multi care sunt extrem de talentati, daca iti dau medicamente din prima si-ti mai pun si eticheta de nebun, asta e semn sa fugi cat te tin picioarele, asta e ultimul lucru de care avem nevoie. Am o cunostinta care s-a confruntat cu o depresie severa, insa a avut norocul sa dea peste persoana potrivita intr-ale terapiei. Ma rog, concluzia fiind ca nu trebuie generalizat, cred ca toate meseriile si categoriile sociale sunt pline de "iarba rea", prudenta nu strica, numai sa nu fie excesiva. Oricum, cel mai sanatos e sa te gandesti concret de unde a venit depresia, o sursa sigur are, poate nu tine de bani, iubire, viata, ci mai degraba decalajul dintre asteptari si realitate, cel putin la mine asa e. Pasul urmator e sa ne gandim ce anume tine de noi, ce putem sa facem in mod realist si ce nu. Ca degeaba ne suparam ca e nasoala lumea asta, bine-ar fi sa stea in puterea noastra sa schimbam ceva. :/ Daca ar fi dupa mine toata lumea ar fi inteligenta, bogata si frumoasa. Uh, si fara razboaie. Si carti gratis. Si muzica buna.

Super caricatura.
Suna aiurea, dar singurul psihiatru ok pe care l-am cunoscut a fost taica-meu dar el a murit cand eu eram inca adolescenta. Celalata psihiatra a fost colega lui, mama a apelat la ea in lipsa de alta se gandea ca macar un pic tot va stii si ea sa faca.
Nu stiu exact de unde a venit deprimarea mea, dar o "cresc" din copilarie, prima data cand mi-a dat prin cap ca viata n-are rost aveam 8 ani si nu pot spune ca eram un copil caruia i-a lipsit vreodata ceva.
Asteptari inalte nu pot sa zic ca am, sunt prea pesimista pt a avea vre-un fel de asteptari.
Nu stiu exact ce ma deranjeaza mai tare: ca lumea e scarboasa sau ca nu sunt si eu destul de scarboasa incat sa ma integrez in peisaj.

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Nici macar nu am nimic de adaugat pentru ca exact asa gandesc si eu. Parca m-as uita intr-o oglinda a gandurilor. Poate doar sa adaug ca idealismul si perfectionismul tocmai de asta cauzeaza depresie, pentru ca NU traim intr-o lume ideala si perfecta. Si-acum oftez.

De asta ar fi perfect ok sa fi fost o scarba, ca sigur nu mi-as fi dat seama ca sunt, si as fi fost "ca lumea" si la propriu si la figurat si de aici toate bune si frumoase.
....
Ma duc sa ma tarasc prin zapada spre casa, vedem maine in ce pasa io mai fi

[Sand]

Buna,

Indraznesc sa intru si eu aici, am citit totul pana acum. En sunt un caz fericit care ar putea sa ajute in vreun fel. Nu stiu cum, sa incerc cu scrisul.

Eu zic ca se poate schimba felul de a gandi, in timp. In foarte mult timp, e o chestie de durata si pasii sunt foarte mici. Ca ai unei broaste testoase care merge mereu spre sud-vest, nu stie nici ea de ce tocmai intracolo.

E mult de scris. Pe scurt, am facut terapie aici in SUA cu o terapeuta super buna, timp de cateva luni, multe luni. A fost de mare folos. Fara terapie nu stiu cum ar fi fost, presupun ca tot asa ... cand negru, cand alb.

Ce pot sa scriu este ca noi ne-am ales sa ne nastem aici, in corpul asta, in familiile astea, in tara asta, in conditiile astea etc. ca sa invatam si sa evoluam, sa ne intarim. Asta daca credeti in reincarnare. Eu cred. Gata...am pierdut deja juma' din cititori.

Ca sa fii fericit trebuie sa-ti schimbi mai intai gandurile tu personal, daca cazi in santz sa te ridici si sa te mobilizezi sa-ti schimbi gandurile in roz bombon cu forta. Daca astepti sa vina o perioara mai roza in mizeria ta acolo.... o sa fie greu sa rezisti in perioada mizerabila. Dar daca-ti schimbi gandurile spre pozitiv atunci cand esti terminat - ajuta la cap, la creier, la mental foarte mult. Este in felul urmator: ma simt mizerabil acum aha...ce mizerabila e viata, imi zic...gata, sa ma gandesc la opus, ma simt foarte bine, ma simt bine in fond, e inregula, viata e in regula. O sa treaca si o sa fie iar in regula.

Nu stiu cum sa scriu ca nu se face de zi pe maine, e nevoie de exercitiu prelungit, e precum cu obiceiurile proaste de care vrei sa scapi. Iti dai peste mana cand vezi ca te apuca iar, si te abtii de data asta. Asa si cu zambetul, ti-l ridici cu forta cu mana, tragi de colturile gurii cu mana si ranjesti daca nu poti altfel. Si data viitoare faci la fel si iar si iar pana pe apuca rasul pe bune.

Toate chestiile vin din copilarie. Exista parinti care nu-si iubesc copiii si desi chestia asta suna crunt si ingrozitor, e reala. Copiii isi iubesc parintii ca depind de ei si nu pot sa creasca de mici si pana se fac mari daca nu si-ar iubi parintii fiindca au incredere totala in parintii lor, depind de ei.

D-aia conteaza foarte mult educatia de acasa, daca esti crescut sau dresat de mic sa fii perfect pentru mama care nu e dar ar fi vrut si ea o fetita perfecta, sau pentru tata care nu e perfect dar vrea odor perfect, cu note mari, cu silueta de vis, cu x si y calitati pe care copilul nu le are ca are altele si mai ca lumea spre ex. dar pe care parintii orbi nu le observa...

Si asa mai departe...ma retrag sa-mi fac un ceai. Pareri?

[Alina82]

Hmmm Sand la mine e in felul urmator...fata de ceilalti reusesc sa imi pun zambetul pe fata si sa las impresia k sunt cea mai fericita fiintza din lumea asta...dar cand raman eu cu mine nu mai e la fel de simplu sa imi gasesc zambetul si gandurile roz....slava domnului la mine episoadele sunt dese dar scurte asa k nu ma pot lamenta...si dak fetele spun k nu inteleg de unde depresia asta eu stiu de unde...am avut o copilarie agitata...cu scandaluri intre parinti...divort...dormit pe scari pt k nu vroiam sa o las singura pe mama....o adolescentza la fel de agitata cu mama la balamuc si invatat sa ma descurc singura cand ink eram un copil...si tot asa...la un moment dat am obosit sa tot dau tuturor...sa ma ii pun pe toti inaintea mea...sa le fie bn tuturor si mie??la mine cine se gandeste??nimeni...nici makr eu....am devenit ceva mai egoista cu timpul si am inceput sa mai imi acord timp si mie...sa ma gandesc la mine...dar trecutul nu il pot schimba...si nici nu ma pot impaca cu el...pt k datorita acelui trecut...multe chestii au ramas doar vise....si akm...akm nush dak e prea tarziu...sau poate am dus prea multe lupte pt altii si nu mai am energia necesara sa lupt si pt mine...si de aici nemultumirile...k nu sunt cine imi doream sa fiu....si pt k nici nu mai stiu cine si ce vreau sa fiu...