forum.slabute.ro

forum.slabute.ro (http://forum.slabute.ro/)
-   Detoxifiere (http://forum.slabute.ro/detoxifiere/)
-   -   Despre lucerna (http://forum.slabute.ro/detoxifiere/despre-lucerna-5599.html)

Rain 23 iul 2010 00:35:20

Despre lucerna
 
"Lucerna conţine o cantitate foarte mare de enzime care dinamizează activitatea intestinelor şi stimulează digestia. De asemenea, frunzele de lucernă furnizează fitoestrogeni (hormoni de natură vegetală), biofla­vonoide (antioxidanţi, substanţe antiinflamatoare), aminoacizi. Remarcabil este şi conţinutul în calciu – 12 mg/100 g, fosfor – 51 mg, fier – 5,4 mg, magneziu, potasiu şi vitamine (vitaminele A, B, C, D, E şi K). "Lucerna conţine de patru ori mai multă vitamina C decît citricele, iar calciul pe care îl conţine este absorbit şi asimilat uşor de către organism", notează dr Gillian McKeith, în volumul "Hrană vie pentru sănătate". Lucerna poate fi consumată sub formă de tablete, pulbere, tinctură sau ceai, pe care ni le procurăm de la plafar. "Lăstarii verzi sau germenii de lucernă pot fi adăugaţi în salate. 100 g lăstari de lucernă conţin 52 de calorii, 6 g proteine, 9,5 g carbohidraţi, 3,1 g fibre alimentare", ne spune dr farm. Ovidiu Bojor.

IMUNITATE. Lucerna este recomandată pentru detoxifierea şi stimularea funcţiei ficatului, pentru purificarea sîngelui. Este folosită şi ca tonic general şi întăritor al sistemului imunitar. Datorită conţinutului său ridicat de fibre, lucerna are capacitatea de a absorbi şi elimina toxinele din organism. De asemenea, poate fi utilizată pentru eliminarea retenţiilor de apă din ţesuturi.

Studiile au demonstrat că lucerna poate preveni creşterea nivelului co­lesterolului şi depunerea grăsimi­lor pe artere. Mai mult, în frunzele de lucernă se găseşte o substanţă – aşa-numita "vitamină U" – care previne ulcerul. "În cazul consumării lucernei înainte de masă, funcţiile gastrointestinale sînt ajutate deoarece aceasta facilitează elibe­rarea unor compuşi gastrici care ajută digestia. În egală măsură, lucerna poate ajuta la asimilarea subs­tanţelor nutritive din alimente dacă este consumată la sfîrşitul mesei", spune dr Gillian McKeith.

De ştiut

Pentru detoxifierea organismului este bine să bem două căni cu ceai de lucernă o dată la două zile. De asemenea, sînt recomandate zilnic suplimentele nutritive cu lucernă. Doctorul farmacist Ovidiu Bojor ne sfătuieşte să încercăm şi germenii de lucernă. Aceştia sînt bogaţi în vitamine, minerale şi aminoacizi. Germenii pot fi obţinuţi acasă astfel: seminţele de lucernă se pun într-un vas cu apă fiartă şi răcită, apa trebuie schimbată de două ori pe zi pînă cînd seminţele încolţesc. Germenii pot fi păstraţi la frigider două-trei zile. Fie că bem ceai de lucernă sau mîncăm germeni, rezultatul este acelaşi: dispariţia arsurilor stomacale, a gazelor, a balonării, indigestiei. Lucerna este folosită de asemenea pentru prevenirea cancerului."
sursa: jurnalul.ro

Am gasit acest articol pe internet, despre detoxifierea cu lucerna si despre multe alte beneficii adiacente pe care utilizarea lucernei in alimentatie le are. O sa imi cumpar seminte de lucerna si vreau sa incerc :D. A mai utilizat cineva lucerna pentru detoxifiere ?


Ora este GMT +2. Ora este acum 13:45:47.

Powered by vBulletin Versiunea 3.8.4. Copyright ©2000-2024 Jelsoft Enterprises Limited.


SEO by vBSEO