|
Traumele copilariei legate de mancare.
Ieri am fost cu prietena mea in oras.Cea pe care am convins-o sa se apuce de slabit.S-a ingrasat ea un pic de sarbatori,dar a incredere in ea.
Am discutat de multe ori cu ea despre faptul ca mananca pana pocneste.Chiar daca e constienta ca e plina si o sa ii fie rau.Si ii e de multe ori rau ca a mancat prea mult. Ieri ne-am comandat doner la farfurie mare.Stiam ca nu o sa pot manca tot,nici o farfurie mica nu pot manca.Nu ca eu as manca mai putin ca ea,doar ca eu mananc des.Dar mi-am luat farfurie mare ca sa nu se simta ea prost. Bineinteles ca la jumatatea portiei nu am mai putut.Eram constienta ca nici ea nu mai poate.Dar se straduia intens. La un moment dat am intrebat-o daca ii mai e foame.Mi-a spus ca nu.Am intrebat-o daca mai poate manca.Mi-a spus ca nu.Am intrebat-o de ce mai manaca,mi-a spus ca nu stie,ca nu poate sa lase pe farfurie,si apoi e atat de bun. Bineinteles ca a trebuit sa imi tin discursul despre cosul de gunoi,ca nu primeste bani inapoi daca mai lasa pe farfurie,tot aia e,si apoi,mai bine in gunoi decat sa pocneasca ea.Bineinteles ca urmatoarele doua ore s-a plans de cat de plina e.Oricum,a trebuit sa ii iau furculita din fata si atunci a inteles ca depaseste limitele. Mi-a spus apoi ca atunci cand erau mici erau obligate sa manance tot din farfurie.Si acum stie ca e rau ce face,dar nu se poate opri.Ceea ce insa face e sa nu isi oblige fetita sa manance.Adica deloc,daca nu vrea de pranz,nu mananca,nu numai ca sa nu manance tot din farfurie. Apoi am discutat despre faptul ca daca suntem in destula conectie cu corpul nostru,putem sti ce avem de fapt nevoie.Cand eram mici nu eram niciodata intrebate ce vrem sa mancam.Pe cand ea isi intreba copii ce vor sa manance,chiar daca asta inseamna munca in plus pentru ea. Deci,ce traume aveti din copilarie? Eu eram la fel oligata sa mananc tot din farfurie.Dar la mine moment functioneaza altfel .Adica ma chinuiesc sa las pe farfurie.Refuz sa mananc tot. Uram supa de galuste,sarmalele si tortul cu frisca.Le uras si acum.Mananc foarte rar. Trebuia sa mananc cu toata lumea.Adica mancam cand veneam de la scoala,in doua ore mancam cu tata,apoi cu mama iar in 2 ore.Nu aveam mese regulate de masa. Si trebuia sa mananc tot chiar daca am fost mereu un copil supraponderal.Eu pot intelege o mama care isi obliga un copil subponderal sa manance.Dar unul supraponderal? Mi se pare extrem de greu sa lupt cu chestii care mi-au fost introduse in cap din copilarie.Atunci cand ne formam. Voi ce traume aveti si cum luptati impotriva lor? |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Citat:
Pe mine si acum ma ,,obliga'' buni sa mananc si sa mananc,ea zice ca eu nu mananc si ma abtin de la mancare,nu poate sa inteleaga ca eu vreau sa slabesc.. Gandeste ca fetele plinute sunt mai frumoase, si ca mis o slabanoaga ,tot timpul da exeplu de bine pe cele grase (gandire comunista:P ) Eu nu am mancat paine de aproape 3 luni si la fiecare masa imi reproseaza sa mananc :( Multe fete grasute spun: Cine ma place ma place si grasa. dar intebarea e.. Pe cine placi tu te place asa?! |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Mvbest,partea cu paine o uitasem.Suntem niste ciudate.Replica lu taica-miu e mereu aceeasi,pai cum te saturi daca nu mananci cu paine?:-o
|
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Citat:
Mananca tot din farfurie... mananca cu paine... Cine nu mananca nu stiu ce ... nu primea nu stiu ce... in general desertul era premiul pentru mancat alte 2 feluri de mancare Cu mancarea care nu imi placea nu prea aveam probleme... Mie imi place cam tot... exceptie facand fasolea teci... Pe aia nu am suportat-o niciodata ... Si totusi ori de cate ori se gatea asa ceva auzeam replici: Nici nu stii ce pierzi... Trebuie sa mananci si asa ceva k sa cresti mare... Si... acum ca sunt foarte mare (la greutate si dimensiuni ma refer)... Mama a trecut in cealalta extrema... Daca ar fi dupa ea... dupa 2 boabe de mazare ar trebui deja sa ma ridic de la masa... Eu slabeam... si ea imi zicea o zi ca vai ce ai slabit, iar in alta zi ca m-am ingrasat... Cine sa o mai inteleaga... Norocul meu e ca nu prea mananc la masa cu ea si tata... In general mananc singura sau cu Marian... A ... "socrii" ma cearta ca nu mananc la ei ... Dar cum sa mananc cand toata mancarea pe care o fac ei balteste in ulei si in untura... Sau cand friptura are stratul de grasime mai mare decat cel de carne... Sau cand toate sucurile pe care le au in casa sunt din cele acidulate, iar daca vin eu cu un suc fara acid, si cu cat mai putin zahar stramba din nas ca am fitze... Din punctul asta de vedere chiar am impresia ca nu ma intelege nimeni... Eu de chestia cu a nu lasa in farfurie nu am scapat si probabil nu o sa scap in veci... Numai ca mananc in farfurii mai mici, si imi pun mai putin... In felul asta chiar daca mananc tot din farfurie stiu ca nu intrec masura... |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Citat:
E chestia ca nu au murit oameni ca nu au mancat paine sau dulciuri,ci ca au mancat in exces si dau in alte boli :( ,da sunt uni oameni care chiar nu pricep..off |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Si pe mine ma punea mama sa pap tot din farfurie...dar luam cateva guri si dupa aceea ma apucam sa topai prin casa si sa sar....nu mi se facea rau...dar tot slaba ca scandura eram...:( acuma nu mai e vorba de cat de mult sa mananc ci de ce trebuie sa mananc...aia nu..aia nu...mama deja stie ce nu trebuie sa mananc dar tot ma mai intreaba:paine nu mananci?iti aduc si o felie de paine...e greu cu kg in plus.De exemplu am 2 vecine cam de aceeasi varsta cu mine.Pe vremea cand eu eram slaba ele erau durdulii.Acuma e invers, iar chestia e ca ele nu au tinut regim sau dieta ca sa slabeasca...pur si simplu au slabit, schimbari hormonale, stress..nu stiu ca nu le-am intrebat.Iar eu acuma ma simt aiurea...adica ma simteam...acuma e mai bine:) dar nu mai vreau sa revin la 69-70kg:-o
|
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
da asemenea "traume" am avut si eu..nu le pot spune chiar traume ci mai degraba obiceiuri proaste...la parintii si bunicii nostri se trage pesemne din cauza comunismului si regimului de alimentatie de atunci. pe mine m-a terorizat mereu paine la masa de mica,imi amintesc ca o ascundeam sub marginile farfuriei de ciorba..si cand strangeau masa surprizaaa!!!...numai bucati de paine. si da si eu eram obligata sa mananc la pranz chiar daca nu-mi era foame 1-2 feluri de mancare..deobicei daca eram singura la masa le puneam inapoi in cratita sau daca imi puneam eu doar manjeam farfuria cu putina mancare ca sa para folosita :D si cu timpul m-am lasat "dusa de val" am inceput sa mananc paine si cele 2 feluri de mancare si desertel ca nah uneori era tentant..in primul an de facultate am descoperit si sanvisurile la toaster,mancate chiar si la 2 noaptea in sesiune si incetul cu incetul dupa 3 luni de facultate m-am intors acasa cu 10kg in plus ,a fost un soc si de atunci ma chinui cu ele si abia de curand am constientizat toata problema si am luat masuri...e grav
cand am sa am copii mei am sa le fac un program regulat de masa din care sa nu le lipseasca salatele si mancarurile cat mai putin gatite...nu stiu si nici nu vreau sa invat sa fac sarmale,cozonaci,carnati,tocanite nu le mai suport de mica si nici nu vreau sa ajung sa le gatesc vreodata!! sunt atatea moduri prin care te poti hrani frumos si gustos numai ca traditia si mentalitatea sta in cale! va pup!! |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
Citat:
in primul rand iti scriu un citat care i-ar fi folositor prietenei tale sa si-l puna pe frigider: " your stomach shouldn't be a waist basket" iar in al doilea rand..multe ar vrea sa o prietena asa ca si tine...am si eu asemenea prietene care ma "imping de la spate" eu am alta trauma...la 60 si ceva de kg mi se spunea mereu ca sunt grasuna...de prietene,de prietenul meu.....mereu m-am crezut asa...acuma cand am cu 20 de kg in plus si vad pozele din acea vreme...realizez ca de fapt nu eram... ci eram latina... si cred ca mereu imi ziceam in gand"sunt grasa"..... si cum e cu puterea gandului....ma credeam grasa...am devenit numai parintii si o mana de prieteni imi ziceau ca is nebuna...restul nu.... acuma i-as strange de gat...! sa ma vada acuma...sa vada ca am devenit ! ma rog asta nu o stie nimeni...dar cu voi mi-e usor sa pove.. |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
am si eu o trauma. cu carnea (eu nu prea mananc carne)
o data mi-a pus mama in farfurie o bucata de carne si mi-a zis ca nu merg afara sa ma joc cu copii pana nu o mananc. am facut crize, m-am enervat, dar n-am avut ce face am incercat s-o mananc. am mancat ce am mancat dar mi s-a facut greata de la ea si pana la urma pe la jumate mi s-a facut rau tare si a trebuit sa merg la baie sa vomit. mi-a dat maica-mea pace , m-a lasat sa merg afara si mi-a zis ca nu ma mai obliga in viata ei sa mananc ceva ce nu vreau la fel era si cand eram mica mica, cand imi dadea carne sa mananc. printre plansete si urlete mancam si eu ceva carne si apoi o vomitam dar in sfarsit mi-a dat pace cu carnea, si cu mancatul , am mancta ce-am vrut si cat am vrut. si n-am avut probleme. deci eu consider ca nu e nimeni vinovat ca eu m-am ingrasta ci cartofii pai, mcdonalds, ciocolata mancate in exces si alte prostii cand mananc acasa ma opresc si las in farfurie daca nu mai pot dar cand is la mcdonalds nu am lasat niciodata in tava ca doar e bun si am dat bani pe ele |
Re: Traumele copilariei legate de mancare.
si eu intru in aceasta categorie a traumelor din copilarie...si acum imi aduc aminte de vremurile acelea:-s...la mine nu s-au limitat doar sa ma oblige sa mananc si sa ameninte :ca te duc la doctor, ca chem salvarea:-s; eu cum erau mica credeam...Asta era in cazurile bune, in cele rele am luat si bataie:( (de la tata)...imi dadea sangele pe nas si asa mai scapam si eu....Acum nu mai am problema, nu ma mai obliga nimeni si chiar ma inteleg...
|
| Ora este GMT +2. Ora este acum 17:49:23. |
Powered by vBulletin Versiunea 3.8.4.
Copyright ©2000-2024 Jelsoft Enterprises Limited.