[Slabuta / Marina Capațîna]

Bine aţi venit la mine în jurnal.

Vă aştept aici la o cafeluţă de vorbă şi o prajiturică dietetică. :p

[Slabuta / Marina Capațîna]

Uf… Încă o zi în care mi-am promis atâtea şi nu m-am ţinut de cuvânt…

De ce în fiecare seară, înainte de somn pot să mă conving că de mâine încep o nouă zi în care iar a unşpea mia oară mă apuc de dietă… ieri chiar mi-am propus că de azi mă apuc de exerciţii nu m-am crezut nici eu pe mine…

Îmi vine să turb cât de neserioasă sunt, mă mustru în gând, dar tot mă apuc să mănânc chestii nesănătoase şi care încet, încet îşi fac prezenţa la cântar.

Noroc că am cântar, aşa pot să mă monitorizez că altfel cred că ajungeam să mă sperii de oglindă, ea e cea care mă face să mă simt cel mai frustrant.

Câte zile, luni treceau pe vremuri în care nici nu dădeam ochii cu ea de teamă să nu mă văd în ce hal am ajuns.

Acum e mai binişor nu mai sunt o balenuţă ca înainte dar nici nu arăt cum mi-am visat dintotdeauna.
Mă consolez că mai vine mâine o zi în care mă voi apuca de regim.
Cred că ştiu de unde îmi vine atâta voinţă seara, sunt sătulă.

Păcat că nu o poţi lua de la o noapte.. Dar nici asta nu se mai poate pentru că seara în semn de “curaj” pentru a doua zi mai înfulec pâinică cu gem promiţându-mi că e ultima oară.
Sunt de groază…

[Slabuta / Marina Capațîna]

Prima încercare am făcut-o tare de timpuriu, eram prin liceu, cred că prin clasa a 9 daca stau să mă gândesc…

Începuse vacanţa de vară, iar eu ajunsesem ca o minge, mai exact aveam pe atunci 68,5 kg, ştiu e mult… având în vedere că sunt scundă.

Eram în culmea disperării, nu ieşeam deloc pe afară, de întâlnit cu prietenii nici nu se punea, pentru că nici o haină nu îmi venea bine şi orice puneam pe mine mă făcea să mă simt cel mai urât şi scârbos om de pe pământ.

Vestea că am 68,5 kg am primit-o într-o zi pe când eram cu mama la cumpărături, am testat un cântar la magazin ( că tot vroiam să mi-l cumpăr demult) şi m-am îngrozit.





Erau câţiva oameni în jurul meu care mai studiau şi alte produse de acolo, la vederea lor mi-a venit să intru în pământ de ruşine, doamne cât de rău am putut să ajung, nu avusesem niciodată atâtea kg, deşi mai mereu am suferit de surplus mai mic sau mai mare, a existat o singură dată în viaţa mea acea perioadă în care am fost ce am visat, dar ajung şi acolo…

Întoarsă acasă, bineînţeles cu cântarul în dinţi, am hotărât că trebuie să iau nişte măsuri extreme că altfel ajungeam să mă sinucid dacă mai auzeam învârtindu-se în cap aceleaşi cuvinte: ”eşti o grasă”, “nimeni nu te place”, etc.

Cred că mă vor înţelege multe femei, la vârsta adolescenţei când toate fetele din jurul tău sunt frumoase (deşi frumuseţea nu mi-a lipsit niciodată) şi slăbuţe, îţi vine să te duci pe lumea cealaltă pentru că eşti în centrul “atenţiei, adică glumele şi poreclele te vizează numai pe tine sau cel puţin paranoia mea asta îmi spunea.

Bun… zis şi făcut, din acea zi am făcut timp de 3 luni aceleaşi lucruri constant şi fără să mă abat de la ele…

Zilnic sport, o dată pe zi, în condiţii casnice îmi puteam permite sp fac flotări, dans mult, imi puneam pur şi simplu radioul şi la orice piesă care îmi plăcea mă apucam să dansez, fac o paranteză, la sfârşitul verii, după 3 luni de chin mă plimbam prin curtea blocului cu fetele şi câţiva prieteni m-au dat jos cu afirmaţia lor; se pare că geamul meu era în vizor bun, din blocul vecin care este extrem de aproape de al meu s-au văzut toate dansurile mele Şi ce credeţi că îmi zic ei ?

“Auzi, ne-am gândit să facem o trupă, am văzut ca eşti înnebunită după dans” Aluzia a fost finuţă la faptul că toată vara am avut spectatori :lol: Mda au fost vremuri…
… unde rămăsesem? La sport… mai făceam bicicleta, şi un pic de fugă prin cameră ridicând genunchii cât mai sus.

[Slabuta / Marina Capațîna]

… Rămăsese să povestesc azi ce am făcut la capitolul dietă.
Hmm… cu ce să încep? Bineînţeles cu începutul.

Păi, treaba cu regimul a fost destul de riguroasă, spun cu mâna pe inimă că nu a existat o zi în care să mă abat, ba chiar căzusem în cealaltă extremă. Ce vreau să zic prin asta? De exemplu, de ziua fratelui meu, când mama a gătit tot felul de bunătăţi şi bineînţeles nu a lipsit nici faimosul tort, eu nu m-am atins de nimic; îmi aduc aminte chiar o fază, a doua zi după petrecere am ajuns în faţa frigiderului cu o dorinţă imensă să mănânc o felie din acel tort, reacţia a fost una ciudată … Se luptau parcă două fiinţe în mintea mea, una care zicea: ” ia şi mănâncă-l, nu mori de la o felie” şi cealaltă parte care mă convingea că acea felie de tort nu merită să-mi sacrific tot efortul pe care l-am depus o vară întreagă ca să slăbesc pentru un moment de plăcere….
Ce a urmat?…

Am stat vreo 5 minute cu uşa deschisă la frigider, am sorbit din priviri acea felie, mă vedeam cum muşc din ea şi brusc am închis frigiderul.

De ce? În ochii mei apăruse iar acea fată grăsulie de la începutul verii… Asta a fost de ajuns încât să mă răzgândesc la salivarea în faţa tortului. Cel mai important este că depăşind acel moment nu am mai avut o perioadă de timp nevoia de a mânca lucruri mai puţin bune pentru siluetă… Dar numai o perioadă de timp….

Scuze pentru această paranteză cam mare…

Să continui. Nu am mâncat tort,dar am mâncat foarte multe fructe, a fost foarte bine pentru că era şi în perioada verii, pepenele devenise mâncarea favorită, zilnic am mâncat câteva felii…
Deci, nu am folosit nici o dietă existentă pe net, în cărţi sau de la prietene… a fost invenţia mea proprie, principiul după care m-am ghidat a fost să mă hrănesc cât mai sănătos, cu cât mai multe fructe şi legume, peşte fiert sau la grătar, un pic de cărniţă de pui (deşi nu mă omor chiar după pui dar ştiam că trebuie să mănânc şi asta pentru buna funcţionare a organismului, mai ales că aveam 15 ani).

Mâncam de câteva ori pe zi, cred că cuvântul corect este ciuguleam :lol: , dar niciodată nu mă ridicam de la masă cu burta arhi plină. Acum, după atâţia ani, cred că ce am mâncat toată vara seamănă tare mult cu principiile dietei hipocalorice.
Şi cel mai important, cel puţin în cazul meu, a fost să nu mănânc după ora 6 seara.

Cred că e tot, dacă îmi mai aduc aminte ceva, mai scriu azi…
Pupici
PS: Uitasem cel mai important lucru, la sfârşitul verii cântăream 51,5 kg a fost o performanţă pentru mine.
Tânjesc după vremurile alea, câtă ambiţie am avut atunci nu am mai avut-o niciodată.

[Slabuta / Marina Capațîna]

După reuşita mea de a slăbi 17 kg în 3 luni de vacanţă de vară a urmat o perioadă de menţinere, care în primele luni nu a fost chiar aşa de complicată cum am putut să-mi imaginez.

Partea cea mai proastă, dar şi cea mai avantajoasă pentru mine, în acel moment, a fost că nu îmi puteam găsi nicidecum un cămin (nefiind din Bucureşti) şi de aici nici nu aveam timp să stau la masă, mai toată ziua fiind pe drumuri în căutarea unui loc de cazare. Deci, problema veche cu kg nu apăruse încă.

Dar, cu părere de rău, fericirea nu a fost lungă, cum aş fi vrut eu, şi în jurul Crăciunului am totalizat în jur de 57 kg sau cum se spune mai corect a apărut şi groaznicul efect yo-yo. Urmau şi sărbătorile, deci, şansele de a slăbi şi de a reveni la vechea siluetă, erau compromise.
Spre uimirea mea, nu a fost chiar dezastruoasă acea perioadă din punct de vedere depresie, probabil pentru că incă nu ajunsesem să arăt iar ca o balenă.
Deci, depresia şi frustrarea mă ocoleau…
Abia, după ce vacanţa a luat sfârşit şi urma să plec la Bucureşti, am început să mă simt, din nou, din ce în ce mai complexată.
Sincer, nu am făcut nimic, probabil pentru că obosisem în cele 3 luni de efort, … habar nu am ce era în capul meu.


Şi uite că se termina şi clasa a 10… Ciudat că nu luasem mai multe kg, dar nici nu mai mâncam aşa mult, poate pentru că eram din ce în ce mai frustrată că redevin grasă.

Frustrarea urma să se termine în momentul în care am întâlnit o femeie în troleibuz, în timp ce citeam un ziar despre o dietă.

[Slabuta / Marina Capațîna]

Deci, m-am întâlnit cu o femeie în troleibuz. Probabil că ea văzuse ce citeam în ziar şi s-a grăbit să mă ajute cu un sfat.

Mi-a povestit că în tinereţea ei a făcut un fel de cură de detoxifiere, care a constat în punerea a 3-4 pliculeţe de ceai de muşeţel şi a unei lămâi feliate în apă fiebinte şi lăsarea peste noapte, deci un fel de măcerat.





După care, dimineaţa pe stomac gol acest ceai trebuia să fie băut şi doar la o jumătate de oră după aceasta puteam să iau micul dejun.
Mi-a promis că efectul nu va întârzia să apară…

Zis şi făcut. Din nou, îmi revenea ambiţia de altădată şi abia aşteptam să ajung acasă pentru a începe aceasta dietă “minune”.

Am dat o fugă până la plafar, mi-am luat pliculeţe de ceai de muşeţel, m-am “înărmat” cu 2 kg de lămâi, să fiu sigură că nu mă răzgândesc pe la mijloc, invocând ca întotdeauna o scuză ieftină, de genul, nu mai am fructe în frigider şi pot să mănânc o ciocolată, care bat-o vina niciodată nu lipseşte acasă, etc. :mrgreen:
Şi cu mult entuziasm şi încredere în aşa zisa detoxifiere mi-am preparat ceaiul…

Dimineaţa la prima oră eram în picioare, se pare că funcţionează chestia asta când te apuci de o dietă

Deci, am dat pe gât licoarea… şi am simţit cum îmi trec toţi fiorii prin corp de acră ce era. Dar asta a fost o nimica toată.

Ca să fiu sigură de rezultat, am zis să fac şi mai mult decât o cură de detoxifiere…

Şi fără să stau pe gânduri am combinat acest ceai cu dieta pe care o aflasem din ziar când m-am întâlnit cu acea femeie.
Despre dietă ce pot spune, am mâncat toată ziua doar orez fiert. Acum nici nu mai suport mâncarea în care apare chiar şi un pic de orez.


Luam vreo 150 gr de orez îl fierbeam şi pe ăla de cu seară, iar a 2 zi îl porţionam în 3 mese.

Ce să zic, prima săptămână nu a fost chiar greu, plus că mi-am găsit tot felul de ocupaţii (în cele 2 săptămâni am citit o groază de cărţi), a doua în schimb mă luase ameţelile şi eram obosită mai tot timpul.

Deci, marea minune de dietă am ţinut-o două săptămâni cap coadă. Am reuşit să ajung de la cei 57 kg la 49 kg. Pentru prima oară aveam să fiu foarte aproape de greutatea pe care mi-am dorit-o mereu.

Cred că din punctul ăsta, a început, de fapt, marea problemă a mea…

[Slabuta / Marina Capațîna]

Mda... m-am trezit cred că cu piciorul drept, toată noaptea m-au chinuit visele în care eram la o sală de fitness.

Nu e deloc haios având în vedere că dimineaţă urma să mă apuc de exerciţii, acum nu mai e nevoie, am tras de fiare toată noaptea.

Aşa ... deci planul strategic pentru azi este să fac rapid o curăţenie prin casă, să mănânc ceva bun , şi să spun o "poveste" despre o fată care a încercat toate dietele existente
pe lumea asta şi cel mai important care din ele au ajutat-o. Am publicat articolele cu diete mele in sectiunea (clic aici) Experiente personale cu diete.

Bineînţeles aceea sunt eu

Mulţi pupici...

[Slabuta / Marina Capațîna]

Ziceam, zilele astea, că o dată cu dietele mele care s-au terminat cu pierderea a multor kg m-am pricopsit şi cu o stare de sănătate foarte proastă…

Prin foarte proastă vreau să spun că am început să am deranjamente, mai întâi, mai puţin grave, iar mai apoi foarte grave, cu stomacul.
Toată chestia asta am luat-o în joacă…

Probabil dacă mă puneam serios pe tratamente şi prevenire nu se ajungea chiar aşa departe, cel mai rău e că am rămas cu sechele pentru totdeauna, mai mereu trebuie să fiu atentă să mănânc la timp, să văd ce mănânc şi în ce cantităţi.

Problema cu cantitatea nu e chiar aşa rea, pentru că deja o văd ca o obişnuinţă, nici nu pot depăşi norma zilnică pentru că imediat stomacul începe să mă doară. Nici cu mâncarea nu stau prost, pentru că mi-a luat mama un aparat de gătit cu aburi şi doar cu el îmi prepar toate celea. Printre altele, este o chestie foarte bună, o recomand tuturor.

Te hrăneşti în acelaşi timp şi sănătos şi dietetic.

Dar să revin la stomac… Primele semne au fost dureri abdominale, care nu au fost băgate în seamă pentru că treceau foarte repede dacă mâncam ceva, deci, concluzia mea era că îmi e foame şi era timpul să mănânc. Mai aveam arsuri uneori, mici deranjamente… dar nimic semnificativ, spuneam eu.

Cel mai rău a fost peste doi ani, cand am mai ţinut o dietă “fără să vreau”, o spun aşa pentru că într-adevăr nu mi-am propus asta, şi atunci s-a pus capacul la toate…

[Slabuta / Marina Capațîna]

Am promis că voi spune o poveste despre ultima mare dietă.

Nu este ultima dietă pe care am ţinut-o, dar este cu siguranţă ultima “dietă”, dacă o pot numi aşa, în care am obţinut rezultate spectaculoase şi deci e ultima după cele 2 reuşite de a slăbi considerabil.

Deci trecuse mai bine de 2 ani după regimul faimos de detoxifiere combinat cu varianta mutant a dietei Oshawa. :lol:
În acest timp ce ză zic? Am revenit la 55 kg

Dar nu aveam timp de depresii… Pentru că încet, încet se apropia bacalaureatul… Da, eram a 12…

Şi timpul devenea din ce în ce mai rău cu mine, lunile se scurgeau rapid şi iată-mă la un pas de fix 2 luni de bac.
Eram foarte nervoasă, stresată, nu îmi găseam nicidecum locul, învăţam într-una, eram disperată că nu voi reuşi să iau note mari şi toate aceste lucruri mă făceau puţin câte puţin să uit când trebuie să dorm, când trebuie să mănânc sau când trebuie să mă mai odihnesc…

Erau seri, în care brusc conştientizam că nu mâncasem nimic, şi atunci imediat mai ronţăiam ceva, erau seri când mă culcam fără să fi mâncat ceva vreo 2 zile…

Colegii îmi spuneau că arăt foarte rău, că am slăbit mult, dar parcă nu auzeam nimic, mai observam că nu îmi mai era bună nici o haină, dar preocuparea principală erau tot examenele.

Aşa a ţinut o lună şi jumătate. Şi cu 2 săptămâni fix înainte de bac, “sistemul” meu a cedat…
Într-o seară au început dureri groaznice de stomac, parcă cineva îmi băga mii de cuţite în burtă, îmi scobea răni şi mă tortura până adormeam după un pumn de analgezice.

A doua zi rău, a treia zi şi mai rău… aveam febră mare, nu mai puteam mânca absolut nimic, mă durea sfâşietor.
Am lăsat totul baltă şi am plecat acasă, la părinţi. La control s-a descoperit ulcer gastro-duodenal.

În consecinţă a trebuit să ţin un regim strict de 3 luni, să mănânc de 5-6 ori pe zi şi o groază de pastile.

Baculaureatul a trecut cu bine, am luat 10, dar m-am ales cu ulcer şi am rămas doar cu 45 kg…

[Slabuta / Marina Capațîna]

Am pus această poză pentru că este cea mai în măsură să transmită situaţia prin care am trecut după ce am slăbit cu "Marea dieta".


Deci, revin cu vechea poveste, liceul s-a terminat cu bine şi toată vara m-am pregătit pentru facultate. Problemele cu greutatea s-au ţinut foarte departe de mine, dar nici nu aveau cum să apară în contextul în care a trebuit să ţin un regim strict din cauza ulcerului. Aşa că “slăbuţă” eram.


Fericirea a ţinut mult… M-am văzut intrată la facultatea pe care mi-am dorit-o, totul părea să fie aşa cum am visat dintotdeauna, întâlnisem pe cineva, dar care acel cineva nu făcea parte din vis. Un an de zile cât a ţinut relaţia kg nu s-au lipit nici o secundă de mine, ba slăbisem încă mai mult, ajunsesem să am 46 kg.

Aşa cum zice mama: “eram un set de tacâmuri pentru ciorbă” . M-a epuizat şi m-a stresat fiecare zi petrecută alături. Cu toate că ajunsesem să fiu mai mult o umbră eu tot mă vedeam în continuare grasă. Cred că fenomenul se numeşte anorexie.



Nu mai mâncam normal, îmi era frică să mă îngraş, cred că toate ţineau de fondul meu nervos pe care mi l-a distrus acel om fără inimă. Dar asta e o altă poveste, să revin la ale noastre cu dieta.


Deci, povestea veche cu dietele începe, practic, după acel an de relaţie.
Vara de după a fost ok, încă mă ţineam în frâu , dar începând cu anul II au revenit problemele. Şi credeţi-mă că în această perioadă, din disperarea de a slăbi rapid ca nimeni să nu observe kg mele în plus, am încercat tot ce înseamnă în materie de dietă, nu există una pe care nu aş fi testat-o.


Deci ca să fiu mai precisă, prin semestrul I al anului II am revenit la 60 kg, încet dar sigur. Din păcate, nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat nenorocirea. Abia când am ajuns acasă de crăciun am aflat de greutatea mea, am rămas mută când ledul cântarului mi-a arătat 60.


Iar, iar începea totul… Cât de obosită eram de toate blestematele astea de diete.
Aşa că, până după Crăciun nu am făcut încă nici o mişcare, dar prin februarie, mă apucasem serios, doar venea vara şi dacă iarna sub haine nu se observa grasa de mine, la vară, în costum de baie nu aveam unde să ascund grăsimea, bat-o vina.


Prima dietă pe care am încercat-o, a fost una extremă. Am mâncat timp de o săptămână doar ovăz. Ehh, cred că slăbisem câteva kg, dar ce folos că m-a distrus acea dietă şi după o săptămână m-am scăpat la toate bunătăţile care există pe lumea asta: merdenele, baclava… mmmm, yummi.


Deci, fără rezultat bun s-a terminat încercarea…


Renunţasem… Dar prin aprilie m-am îndrăgostit nebuneşte şi de atunci fiecare dietă pe care o descopeream din reviste, cărţi sau internet, era imediat încercată. Dar asta povestesc mâine… Pot să spun că prima a fost cea cu ciorba de varză. Mi se întoarce stomacul pe dos când îmi aduc aminte de gustul ei.