Bună tuturor şi bine v-am găsit!
Mă numesc Flori, am 17 ani, 1.62 înălţime, kg....cred că vreo 53-54 (văd mâine sigur) şi sunt aici pentru a învăţa alături de voi să mănânc sănătos şi să nu mă mai întorc niciodată la statutul de bulimică. Să vă spun (scriu) acum varianta scurtă a poveştii mele. Pe la vreo 12-13 ani am început să mă îngraş şi eram oarecum şocată pentru că acumulasem o gramadă de kg într-o perioadă foarte scurtă de timp. Am ajuns atunci la 53-55 kg. La 14 ani m-am apucat de diete. Nu una, nu două, ci una după alta, fără niciun rezultat. Un an mai târziu, am dat-o în bulimie. Ceea ce la început părea a fi o metodă foarte bună de a scăpa de mâncarea îngurgitată, s-a dovedit a se transforma într-un ,,demon” ce mai târziu a pus stăpânire pe mine. Mâncam, vomitam, mâncam, vomitam şi o luam din nou de la capăt. Aşa am dus-o aproape doi ani de zile, până când mi-am dat seama că nu mai pot. Mă credeam prea tare, credeam că o să înving fără ajutor, dar am eşuat. Eram învinsă. Plângeam, plângeam pentru neputinţa mea de a-mi controla propriile sentimente şi acţiuni. Nu înţelegeam de ce tot răul din viaţa mea şi ura pe care o purtam unor personae mă distrugea tot pe mine. De multe ori am crezut că o să leşin, ieseam din baie mai mult moartă decât vie. Mi-am spus că dacă nu fac ceva, o să fiu pierdută pentru totdeauna şi că nu mai am variante. Ori renunţ la asta, ori continui să mă distrug în felul ăla. A doua nu mai era valabilă pentru că eram ameninţată cu moartea. Uneori îmi simţeam inima bătând în neştire, mi-era teamă, căci ştiam că bulimia afectează inima. Dinţii începuseră să mi se îngălbenească şi în plus, mă săturasem, îmi era silă de mine. Ştiam că dacă aveam să continui , aşa aveam să rămân toată viaţa…nu mai zic cum, mă îngrozesc. E drept, o perioada a fost bine, a mers, si nu s-au vazut urmarile la suprafata.. asta deocamdata. Nici nu se mai punea problema să continui în felul ĂLA. Nu mai era nimic care să îmi dea satisfacţie, nu găseam niciun motiv pentru care să fiu fericitp. Conştiinţa mea era căzută de mult şi zăcea undeva pe jos, nu aveam încredere în mine, eram confuză, indecisă, inconştientă, nu mă puteam regăsi. Era în mine doar furtună şi nu puteam face să fie senin, nu mai puteam controla nimic. Simţeam că ceva din mine murise, că nu mai eram eu. Am ,,avansat” destul de rapid. Dacă la început abia puteam vomita, după o lună-două ajunsesem să vărs de minim 2-3 ori pe zi, până la 6-7 ori. Mi se stricase tenul de tot. Eu oricum aveam ceva probleme cu acneea, care în timpul ăsta s-a agravat destul de tare, fiind încă un punct care-mi scădea considerabil încrederea în mine.
Mi-am luat inima în dinţi şi i-am spus doamnei psiholog a liceului ce problemă am. Mă bucur mult azi că am făcut-o, pentru că m-a ajutat enorm. Poate că fără dumneaei nu aş fi renunţat la acel obicei decât mult mai tărziu...dacă aş fi făcut-o. Bineînţeles, nu toate s-au oprit după ce am vorbit cu d-na psiholog, ci o jumătate de an am mai dus-o tot aşa, dar episoadele de îngurgitat-regurgitat s-au rărit considerabil.Cu toate acestea, se repetau tot la o lună şi simţeam că toate eforturile erau în zadar. Au urmat alte şi alte ore la cabinetul dumneaei.
Şi acum fac un bilanţ care (uau!) e pozitiv
. Din aprilie nu am mai vărsat nici măcar o singură dată, ceea ce înseamnă că s-au făcut 6 luni de când nu am mai recurs la ,,vechile obiceiuri”. Totuşi, nu a fost deloc uşor, pentru că de multe ori eram gata-gata să o iau de la capăt. Am încercat să fiu tare şi să mă gândesc la cât de rău mă simşeam înainte, fizic şi psihic.
Acum mi s-au albit şi dinţii, nu mă mai doare stomacul, nu mă mai visez grasă, mâncând sau vomitând...
Ceea ce vreau e să caut o modalitate de a mă grăni cât mai sănătos, pentru că există o corelaţie perfectă între starea noastră de dispoziţie şi alimentaţie. Alimentaţia sănătoasă= sănătate fizică şi psihică. Se creează astfel starea de echilibru la nivel mental si emoţional şi o minte curată, calmă, aduce cu sine o stare fizică bună. Nu este nici un dubiu asupra faptului ca starea de sanatate emotionala si mentala poate fi asigurata de o buna nutritie.
Iar eu mă simt muuult mai bine când mănânc sănătos, chiar dacă în ultimul timp am cam călcat strâmb, am mâncat prostii, am luat în greutate(poate şi de la faptul că am urmat un tratament de o lună cu Diane 35). Planul meu e să mănânc cât mai sănătos, să beau multă apă,să nu mai mănânc după orele 17-18, să fac şi câteva exerciţii fizice, deşi la capitolul ăsta sunt praf. Nu ştiu dacă voi reuşi să-mi cântăresc alimentele; mă cam frustrează să stau cu cântarul în braţe când vreau să mănânc ceva.
Vă voi ţine la curent cu paşii mei mărunţi spre schimbare.
Să fiţi fericite!!
