Eh, uite că am ajuns să-mi fac şi un jurnal de dietă/lifestyle
În primul rând, vreau să salut pe toată lumea de aici şi să le felicit pe toate slăbuţele pentru comunitatea pe care au format-o!
Eu am aproape 18 ani şi de ceva timp, vreo doi ani aşa, am început să înţeleg cât de important este ce şi cum mâncăm, dar până când nu m-am ales cu o frumoasă burtică nu am depăşit stadiul de a înţelege
Acum, pentru că nu mai sunt tocmai în perioada de creştere, deci pot să încep să-mi controlez mai mult corpul, să-l fac să mă asculte, am hotărât să îmi schimb puţin stilul de viaţă, mai exact modul de a mânca şi modul de a face mişcare.
Mi-ar plăcea să pierd vreo două kilograme, să ajung la vreo 55 aşa, deşi nu o să plâng dacă nu reuşesc, pentru că am o greutate normală la înălţimea şi vârsta mea. Deocamdată. Marea mea problemă este (şi cred că multă lume are problema asta) că nu mănânc doar atât cât am nevoie şi sunt aproape dependentă de dulciuri
Uneori cred că am atâta serotonină cât să dau la toţi vecinii atunci când mănânc o ciocolată, o îngheţată sau nişte cozonac.
Aşa că de vreo două săptămâni tot încerc să-mi impun nişte ore de masă, 5 mese pe zi, am reuşit să nu mai cumpăr dulciuri decât de vreo două ori, m-am limitat la o pătrăţică de cioco pe zi, iar pofta de dulce mi-am satisfăcut-o cu fructe, pentru că măcar zahărul lor e mai sănătos. Altfel, sevrajul m-ar fi doborât
De vineri am început "dieta" cu număratul caloriilor, iar zilele astea am înţeles cât de mult zahăr consumam până acum. Nici acum nu am reuşit să fiu prea sub limită, dar măcar ştiu că nu a fost nenorocitul ăsta de zahăr alb, rafinat.
În principiu, asta e lupta mea cu mine. Să micşorez cantitatea de zahăr, pentru că sunt conştientă cât de rău îmi poate face pe termen lung şi să mănânc echilibrat.
Spre bucuria mea, nu sunt deloc adepta mâncărurilor prea grase, prăjite, fast-food mănânc foarte rar, cartofi prăjiţi nu-mi amintesc când am mâncat ultima dată (cred că prin februarie şi atunci pentru că am fost la McD, în Bucureşti), supele şi ciorbele mama le face degresate, iar carnea o consum mai tot timpul la grătar sau fiartă, sau mai nou la steamer.
În schimb, îmi plac produsele de patiserie (mai ales dacă sunt făcute în casă) şi ăsta e un aspect cu care iar trebuie să lupt.
În ceea ce priveşte sportul, când eram mică nu eram tocmai un fan înfocat, iar acum, în liceu, am avut scutire în fiecare an din cauza sistemului în care se face sport la şcoală. Nimeni nu-ţi cultivă ideea de "mens sana in corpore sano". Eu aş vedea orele de sport altfel decât sărituri la capră, rostogoliri, podul, lumânarea şi viteză 50m. Aşa că am decis să nu-mi pierd vremea ( şi nervii - că am un profesor de nu-l poţi înghiţi nici cu o tonă de lămâi) şi să încerc să fac sport separat.
Având o scolioză uşoară, am fost şi la gimnastică medicală aproape un an, după care am început să fac exerciţiile acasă pentru că le învăţasem pe de rost. Încă le mai fac, deşi anul ăsta le-am cam neglijat. Spre fericirea mea, domnul doctor mi-a spus că afecţiunea mea nu e atât de gravă şi pot face sport/dans dacă vreau. Zis şi făcut. În clasa a IX-a am făcut dans modern, jumătate din clasa a IX-a şi toată clasa a X.-a am făcut dans popular, iar anul ăsta, în clasa a XI-a am cam "subţiat" activităţile sportive.
Aşa că acum am decis să mă reapuc de sport, să fac tot ce pot şi nu îmi afectează coloana, eventual într-un final să-mi înving teama de apă şi să învăţ să înot şi să am astfel grijă de corpul meu.
Nu-mi place că de fiecare dată când pun un kilogram totul se pune pe burtă şi de aia sunt conştientă că e mai important sportul decât dieta în cazul greutăţii mele şi, implicit centimetrii decât kilogramele.
Momentan încă mă mai informez, citesc pe forum secţiunea de sport şi încerc să-mi selectez ce mi se potrvieşte mai bine. Aseară am început Start Walking cu Leslie Sanson, am făcut 2 mile şi m-am simţit extraordinar, deşi a fost un antrenament uşor chiar şi pentru mine care nu prea am mai făcut antrenament tip cardio de ceva timp (de la ultimul antrenament la dans).
Urmează ca la primul control la ortoped să întreb dacă am voie şi să fac jogging, măcar pe iarbă şi la o viteză mai mică, pentru că îmi doresc mult şi sper să reuşesc în vara asta să pun bazele unui nou stil de viaţă pentru mine.
Dar iată că după două săptămâni de moderaţie şi 3 zile de numărat calorii, astăzi am dat cu băţu-n baltă
Când m-am văzut singură în bucătărie cu 10 kilograme de vişine ce aşteptau cuminţi să fie pregătite pentru dulceaţă, papilele mele gustative nu au mai suportat tachinarea iar nervii mă lăsau cu fiecare minut care trecea, aşa că în cele 4 ore în care am scos sâmburi de vişine, am mâncat cireşe, pufuleţi, şi vişine cu zahăr (asta a fost cel mai trist, zahăr alb, pe care l-am evitat aproape complet 2 săptămâni
) până când pancreasul meu a începu să strige că îşi dă demisia. Sigur că după primele înghiţituri nevoia de dulce s-a dus, dar eu am continuat să mănânc pe fond nervos şi aşa mai departe.
Asta e. Îi cer iertare pancreasului meu şi promit că de mâine nu mai fac, mă întorc la număratul caloriilor şi mai ales, al zaharurilor.
Iar acum, ca să-mi dezmorţesc spatele după atâtea ore, dar şi ca să mă iert pentru păcatul capital de azi, merg să mai fac vreo 3 mile de walking plus alte exerciţii, inclusiv pentru abdomeeen.
Vreau să vă mulţumesc de acum pentru că existaţi şi să vă rog să-mi daţi orice sfat credeţi că e necesar, oricând, toate vor fi bine primite.
Să fim sănătoase şi slăbuţe!
Mă duc la nişte
şi
