[alexa.stan]

Sa va spun povestea mea:

Sunt o viitoare mamica de 21 de ani, din totdeauna mi-am dorit un bebe, iar pe 21 aprilie 2010, s-a intamplat minunea sa iasa testul pozitiv. Am fost atat de fericita, ca m-a bufnit plansul, si am plans o jumatate de ora, nu-mi venea sa cred. Era minunea mult asteptata, implinirea vieti mele, sensul meu de a treai, rolul meu pe acest pamant, se forma un pantecele mele.
Apoi mi-am dat seama de ce imi fusese rau in ultima parioada, de ce ceva din nauntrul meu ma indemnase in urma cu 4 saptamani sa-mi cumpar acid folic, de ce ma topisem intr-un magazin cand am vazut haine de bebe, si daca as fi avut atunci bani, as fi cumparat macar un articol.
Apoi am simtit nevoia sa vorbesc cu cineva, ideal ar fi fost sa pot vorbi cu mama, dar ... am sunat-o de indata pe una din prietenele mele, cei drept mai matura, pe care o simt ca pe o mama, Doamna Gaby, sa-i dau vestea cea mare. S-a bucurat foarte mult, stia cat de mult imi doresc asta si ca voi fi foarte fericita.
A fost cea mai fericita zi din viata mea, totdeauna va fi o zi memorabila.
Am inceput o noua etapa a vietii, asa ca deacum trebuie sa am mare grije, sa pap echilibrat, sa fac exercitii, sa nu ma mai stresez, asta nu prea-mi iese dar voi reusi.
Decand am aflat eu si bebe comunicam (imi mai da cate un giont din cand in cand) foarte bine, stiu cand exagerez cu ceva in special cand ma supar sau stresez, isi face simtita prezenta desi este doar o mogandeata mica.
De azi vom spune in fiecare seara si dimineata "Inger ingerasul meu" asta ca si Doamne-Doamne sa fie simai aproape de noi si sa fim sanatosi si voiosi mereu.
Vom vorbi, si vom citi povesti inpreuna.
In rest totul este normal, in afara de cateva senzatii de ameteala, si oboseala, dureri de spate si gionturile din burtica, nu am alt disconfort, momentan. Dar astept sa vina, bucuroasa. Numai bebe sa fie linistit si sanatos.