Subiect: Jurnal "Slabuta"
View Single Post
  #2 (permalink)  
Vechi 31 ian 2009, 20:03:00
Slabuta's Avatar
Slabuta / Marina Capațîna Slabuta este deconectat
(meniuri, evolutie)
Co-Fondator
Merite:
SUNT RESPONSABIL SUNT RESPONSABIL, DONEZ  
Data înregistrării: 24 ian 2009
Locaţie: Bucuresti, Romania
Vârsta: 40
Dieta: incarcatura glicemica, hipocalorica
Date: 167cm, 66.1kg
Mesaje: 23.847
Aprecieri acordate: 12
Am fost apreciat(a) de 187 ori in 114 mesaje
Unhappy Ziua cea dintâi…

Uf… Încă o zi în care mi-am promis atâtea şi nu m-am ţinut de cuvânt…

De ce în fiecare seară, înainte de somn pot să mă conving că de mâine încep o nouă zi în care iar a unşpea mia oară mă apuc de dietă… ieri chiar mi-am propus că de azi mă apuc de exerciţii nu m-am crezut nici eu pe mine…

Îmi vine să turb cât de neserioasă sunt, mă mustru în gând, dar tot mă apuc să mănânc chestii nesănătoase şi care încet, încet îşi fac prezenţa la cântar.

Noroc că am cântar, aşa pot să mă monitorizez că altfel cred că ajungeam să mă sperii de oglindă, ea e cea care mă face să mă simt cel mai frustrant.

Câte zile, luni treceau pe vremuri în care nici nu dădeam ochii cu ea de teamă să nu mă văd în ce hal am ajuns.

Acum e mai binişor nu mai sunt o balenuţă ca înainte dar nici nu arăt cum mi-am visat dintotdeauna.
Mă consolez că mai vine mâine o zi în care mă voi apuca de regim.
Cred că ştiu de unde îmi vine atâta voinţă seara, sunt sătulă.

Păcat că nu o poţi lua de la o noapte.. Dar nici asta nu se mai poate pentru că seara în semn de “curaj” pentru a doua zi mai înfulec pâinică cu gem promiţându-mi că e ultima oară.
Sunt de groază…
__________________
MASURATORI 18.06.2012 | 02.07.2012 | 24.07.2012
bust - 89.8 cm | 89.9 cm | 89 cm
brat - 30.8 cm | 30.8 cm | 30 cm
fund - 97 cm | 94.5 cm | 94.5 cm
talie - 71.5 cm | 68.5 cm | 68.5 cm
coapsa - 58.3 cm | 57 cm | 57 cm


Noi nu slabim, noi ne schimbam stilul de viata!





* JURNAL SLABUTA
Jurnalul meu personal, experiente diete, sfaturi alimentatie, stil de viata sanatos, etc.

* SLABUTA.RO
Site-ul meu personal, retete dietetice, noutati Slabute, stiri si sfaturi alimentatie, stil de viata sanatos, etc.

* CALCULATOR NUTRITIONAL
Unealta ideala pentru a intelege, monitoriza si a jurnaliza atat ceea ce mananci cat si activitatile tale fizice

* SLABUTE TV
Televiziunea slabutelor

** Cum sa ma integrez in comunitate, cum sa devin o "Slabuta"?
** Regulamentul comunitatii

Ultima dată editat de Slabuta; 21 ian 2010 at 16:22:43.
Răspuns cu citat
Acest membru apreciaza mesajul lui Slabuta: