[amonis]

Salut!

Articolele tale mi-au atras atentia in mod deosebit. Cautam o reteta de cheesecake si pur intamplator am dat peste "Cum sa ajungi de la anorexie la o alimentatie normala". Ciudat. Asa ca mi-am facut un cont special pentru a raspunde la acest topic.Si nu regret... m-am regasit in tot ce ai scris despre boala asta necrutatoare, cu simptomele si efectele ei, cu obsesiile si depresiile pe care le aduce. Sunt constienta de faptul ca sunt anorexica... daca prietenii si rudele mele nu sunt destul de clare in a-mi aduce la cunostiinta acest fapt, greutatea mea, care continua sa scada, e sigur un puternic semnal de alarma. Nu stiu cum am ajuns aici...nici cand. Nu tin minte ultimul an si jumatate, in care am ajuns, de la o persoana normala, sa fiu o "schiloada". Nici macar nu mai stiu cum a inceput totul... Stiu doar ca acum , la aprox. 1,72 cm inaltime am 40 de kilograme... si asta in zilele bune. Ma aflu intr-un loc al naibii de intunecat si nu stiu cum sa ies din el. Traiesc cu o frica permanenta de a nu ma ingrasa, desi cantitatea de alimente pe care o inger este echivalenta cu a unui copil de 5 ani. Sunt constienta ca trebuie sa fac ceva pentru a ma redresa...si totodata nu sunt. Partea rationala din mine imi spune ca trebuie sa mananc, ca trebuie sa ajung la o greutate care sa-mi permita SA TRAIESC, dar mai exista o parte care ma critica in momentul in care "exagerez" si mananc o lingura de supa in plus.
E prima data cand am avut curajul sa citesc si trairile/parerile altcuiva care trece sau a trecut prin aceleasi incercari ca si mine. Si tin sa te felicit. Te apreciez pentru ca ai curajul sa incerci sa treci peste stilul acesta de viata chinuitor, si mai mult, sa vorbesti deschis despre asta si sa ne dai sfaturi noua, celor care inca ne lutam cu noi insine pentru a invinge boala. Iti multumesc pentru ca mi-ai aratat ca se poate sa ajungi la un echilibru. Asta imi da speranta.