Mr. J: - Of, Doamne dar ce suparacioasa mai esti! Imi ziceai mie sa fiu dragut si ia uite cum te porti tu. Pleci asa fara sa scrii de fapt ceea ce e esential.
Chriselle: - Adica?
Ce ar fi esential?
Mr. J: - Pai ceea ce fac toate fetele cand isi deschid un jurnal. Sa vorbesti putin despre tine, sa spui ce planuri ai legat de slabit si asa mai departe.
Chriselle: - A! Da, uite ca esti si tu bun la ceva. Pai, atunci o sa povestesc ce si cum dar sper sa nu mai fi rautacios
Mr. J: - Nu o sa mai fiu.
Chriselle: Promite!
Mr. J: - Aaaaa... paiiii... ok, ok! Promit!
Chriselle: - Deci asa... Pai povestea mea incepe cam asa: In copilarie nu am avut probleme cu greutatea, din conta cam toti nu stiau ce sa imi mai faca sa mai pun ceva pe mine ca eram numai piele si os cum se zice. Dar timpul am trecut, am ajuns si in liceu unde as putea spune ca in fiecare an am mai adaugat cate 1 kg la greutatea mea. Cand am intrat in liceu aveam cam 52 de kg si cand am iesit ultima data pe poarta lui aveam vreo 56.
Apoi, a urmat facultatea. Iar aici kilogramele au inceput sa se agate de mine de parca as fi avut un magnet care le atragea. Ferestrele dintre cursuri se lasau cu o iesire la McD. La fel sfarseau si iesirile in oras, ca deh! Unde poti sa mananci ceva gustos cu banii de buzunar pe care ii are un student?
Si uite asa sa fi tot ajuns pe la un 62. Apoi a urmat serv si am atins acolo o greutate de vreo 64.5 dupa nici un an de munca (stres, mai multi bani de cumparat prostioare - starea de bine a inceput sa se vada si la nr de kg).
Dar, punctul culminant a fost altul. Tot surplusul asta de grasime si sunculite la mine se depune exact pe abdomen - iar acesta e mai greu de ascuns. Asa ca am fost pusa de vreo 2-3 ori in fata unor situatii foarte jenante. Inca am foarte clar in minte una dintre ele: Eram in metrou, mergem spre casa, obosita de atata munca. O doamna care statea pe un scaun imi spune cu glas tare: "Domnisoara, doriti sa stati jos?" Chestia asta m-a mirat foarte tare: cum o doamna mai in varsta decat mine imi ofera locul? I-am raspuns scurt un "Nu multumesc". Apoi ea se pare ca nu s-a potolit: "Haideti va rog, luati loc! Sunteti insarcinata si e bine sa aveti grija de dumneavoastra!" La faza asta eram blocata. Nu mai stiam cum sa reactionez. Ea intrerupe tacerea: "Nu trebuie sa va fie rusine, luati loc!" Imi venea sa intru in pamant de rusine si cred ca eram rosie ca o sfecla. Nu am mai zis nimic decat: "Multumesc, dar cobor la prima".