[Q88]

Fetelor, săptămâna aceasta am vazut o cifră pe care nu am văzut-o de aproape 2 ani.
Miercuri dimineață (cred) aveam 62.7 kg. Mă uitam la mine și mi se părea că încep să arăt și eu decent.
Geanta de mâncare de la mama și-a spus cuvântul. Săraca mama, mereu îmi aduce mâncare după rețetele monti pe care le are scrise acasă sau ce se gândește ea că nu îngrașă. Ea nu știe că eu m-am umflat de pizza și înghețată.

Dar conștiința mea, demult nu mai este obișnuită cu o imagine decentă. Eu nu am mai fost sub pragul de 63 kg dinainte să mă angajez la actualul loc de muncă (1 anși 7 luni).

La fund am dat jos pentru că blugii sunt foarte largi în această zonă. Efectiv adun materialul și se vede că sunt creți.
Bineînțeles că s-a și ivit ocazia de porceală. Am trecut pe la un coleg avocat pe la birou și m-a invitat la o porceală marca KFC. Am zis, fie. O dată la 3 săptămâni!
Dar seara, am mai completat cu o ruladă de bezea (Lidl).

Ieri, alergătura prin oraș și am luat o porție de tăiței de orez cu vită. La cină 100g de mușchi cu jumătate de roșie si 2 pătrățele de cioco 70%.

Azi dimineață a și sărit la 63.3 kg.
Aștept cântarul pe 1 decembrie.
Cel mai tare sunt îngrijorată pentru faptul că psihicul meu s-a obișnuit așa. Probabil de aceea nu mai găsesc motivația și puterea interioară.
La un moment dat mi-a spus o prietenă: ''ai fost tu atât de ambițioasă să stai acasă să înveți pentru un examen atât de greu și nu ai ambiție să te abții de la mâncare/ dulciuri?''

Și așa este. Învățam 10 ore pe zi și de 5 ori pe săptămâna Tae Bo. Nimeni nu mă putea deturna de la programul meu.
Îmi făcusem singură programul și eram suficient de stăpână pe mine (autodisciplinată) încât să il respect. Și nimeni și nimic nu era mai important decât programul meu.
Acum, îmi găsesc o tonă de scuze.

Nu mai contează nici kg, nici faptul că jumătate de șifonier nu mă încape.
Mi-am pierdut autodisciplina și puterea interioară.
Ambiția și puterea de muncă erau cuvinte care mă defineau.
În fine, constat și trebuie/vreau/pot să schimb.