Buna fetele,
aseara am cam dat-o in bara, am fost la peterecerea unei bune prietene si am mancat tort, nu l-am mancat tot, dar am mancat destul de mult....cred ca foarte mult a fost si psihic deoarece toata lumea din jurul meu imi zicea cat sunt de slaba, ca am slabit prea mult si ma uitam cu cecelalte fete, desi aveau o greutate si dimensiuni mult mai mari ca ale mele, ele au mancat toata felia de tort.
Uneori as vrea sa nu mai fiu asa disperata cu tot ce mananc sa nu mai cantaresc tot din ochi si sa fac imediat un calcul mental cam cate calorii si cate proteine si glucide urmeaza sa mananc. Parca as vrea sa ma bucur putin mai mult de viata si de tot ce mananc, dar nu mai pot sa fiu asa
, chiar daca am ajuns sub greutatea pe care mi-o doream initial sia cum toata lumea din jurul meu zice ca sunt prea slaba si sa ma mai ingras macar 2-3 kg.
Dar mie imi place cum arat, ma trezesc dimineata si ma uit in oglinda si nu mai vad deloc grasime pe corpul meu, chiar de la exercitii muschii abdominali si de la picioare se vad conturati, si imi place ce vad in oghinda.
Desi uneori si eu ma intreb daca nu sunt prea slaba, mai ales cand nici unele haine xs nu-mi mai vin, sau cand vad ca mi s-au cam micsorat sanii (bine ca nu sunt deloc lasati
, sau cand ma uit cum imi vin blugii (desi nu prea gasesc blugi mulati) si ma gandesc ce fund bombat aveam inainte.
Oare unde e limita cat ar trebui sa slabim?
Oare de ce de cate ori e vorba d emancare trebuie tot timpul sa fac calcule? Stiu ca e sanatos si bine pentru corpul meu, dar pentru mintea mea? Nu este prea stresant?