View Single Post
  #5 (permalink)  
Vechi 05 aug 2011, 22:14:07
Sand's Avatar
Sand Sand este deconectat
(meniuri, evolutie)
Slăbuţa cunoscătorSlăbuţa cunoscător
Merite:
SUNT RESPONSABIL  
Data înregistrării: 09 mar 2010
Locaţie: Orange County, CA, Statele Unite ale Americii
Vârsta: 54
Dieta: de tip mediteraneana + sport
Date: 173cm, 79kg
Mesaje: 3.059
Aprecieri acordate: 0
Am fost apreciat(a) de 12 ori in 10 mesaje
Implicit Re: Suportul familiei si al prietenilor in diete.

Eu personal nu am avut probleme cu greutatea dar am fost mereu atenta sa ma mentin, am facut sport zilnic si am mancat corect.

Ai mei chiar ma admirau din punctul asta de vedere insa nu de la inceput. La inceput, cred ca din timpul liceului...cam asa, cand am inceput sa am grija ce mananc, sa fac miscare zilnic etc...aveau senzatia ca dau prea mare importanta acestor chestiuni cica minore si nesemnificative: silueta, sport, nutritie. Dupa aia au vazut ca o tin pe-a mea in continuare si ma simt bine si s-au linistit.

Ce mi se pare interesant este/ a fost atitudinea fostelor colege de la serviciu. Aveau tendinta sa se tooot mire cum de sunt in asa mare forma, subtire dar cu muschi an dupa an. De cate ori mancam (imi caram la mine o gramada de mancare) comentau ca mananc toata ziua dar nu ma ingras si ce noroc am. Dar nu se uitau CE anume mananc (niciodata orori!). Si de cate ori le ziceam ca fac o ora de sport pe zi...imi raspundeau...eh, esti tanara...e de la metabolism...si se faceau ca ploua la faza cu sportul. O ignorau total. Le dadeam efectiv cu ciocanul in cap de cate ori ziceam de sport...pentru ca ele nu faceau nimic dar se plangeau ca nu slabesc. Toata ziua buna ziua erau in cure crancene de slabit si se tot ingrasau de la an la an.

Eram in forma dar faceam eforturi pentru asta, nu mancam prostii si faceam sport zi de zi, ani la rand. Cand se faceau mese intinse acolo la birou mancam doar ce trebuie, niciodata desert etc. Deci nu eram slaba doar asa...ca aveam noroc si metabolism bun...ci ca ma ocupam de mine efectiv.

Fiindca majoritatea colegelor de birou erau cu 10, 20 de ani mai in varsta si intr-o masura mai mica sau mai mare supraponderale...aveau tendinta sa-mi dea in cap ca sunt slaba, cica prea slaba...pentru ca se comparau mereu cu mine si nu le placea prezenta mea in jurul lor adica corpul meu...si nici ca mancam corect si ca faceam sport. Le aduceam mereu obsesiv aminte de ceea ce ar trebui sa faca si nu fac, de felul in care le-ar placea sa arate dar nu aratau. Si nu puteau sa suporte treaba asta. Unele din ele. Aveam una desteapta si pe faza care mereu ma punea sa-i fac scheme cu ce exercitii fac acasa si sa-i scriu meniurile mele pe zile. Si avea cu 16 ani mai mult ca mine! Dar nu era incuiata. Acum arata traznet!

Femeile erau de treaba, nu erau rele la suflet....dar ca sa se simta ele mai bine pentru neputintele lor (lipsa de vointa in special si de aici...Kg. in plus)...faceau haz de necaz...si gaseau nenumarate scuze pentru lenea lor in timp ce-mi minimalizau mie eforturile.

Intrebarea mea este (retorica!) cum are cineva pretentia sa slabeasca...facand zi de zi si an de an acelasi lucru pe care l-a facut de-o viata intreaga: adica mancand la fel de gras, de prost si de mult si nefacand sport? Daca nu-ti schimbi modul de a gandi si ramai la fel...cum sa slabesti? Asa...din ceruri?

Cea mai nasoala experienta am avut-o dupa ce m-am ingrasat, aici in SUA din cauza unui tratament. In prima faza cand eram mai masiva am inceput sa vorbesc pe messenger cu o amica buna de-a mea care toata viata a fost si este foarte grasa. Nu am comentat niciodata nimic despre greutatea ei, pur si simplu eram prietene si gata. Si mi-a scris (pe messenger)..."Nah...uite ca acum te-ai ingrasat si tu, ca sa vezi si tu cum este sa fii gras!" si culmea e ca tipa era plina de bucurie cand imi scria asta, se bucura sincer ca sunt si eu acum grasa cum e ea. Ca sa ma invat minte cu alte cuvinte!

Am fost foarte dezamagita de comentariul ei si mi-am adus aminte din urma, din timp...de cate ori venea la mine in vizita sa stateam de vorba cu orele si cum uneori asista la antrenamentele mele de acasa...(nu exista zi sa le sar).

Acum ca am mai slabit...si ea s-a mai ingrasat...trebuie sa se simta din nou trista cand ne conversam (rar ca nu prea mai "am timp"). Foarte penibil momentul de pe messenger... in orice caz mi-a lasat un gust amar. Tin la prietena mea in continuare si o sa-i fiu mereu prietena dar ma uit acum cu alti ochi in sufletul ei.

...
Azi sunt in ziua de scris romane.
Răspuns cu citat