Eh.. si cum va ziceam.. Prostie mai mare nu puteam face. Cativa ani in urma, cred ca prin 2002, am aflat ca aveam o pietricica la fiere. Si mi-au spus doctorii, sa am gria, si ca nu era urgent sa o scoatem afara pana nu avea sa ma deranjeze.
Si in ianuarie incepusem dieta mea.. Sarmana mama, nu mai stia ce sa faca. Nu am mancat nimic aproape pana in iulie (decat ciuguleam cate ceva din rar), iar aici urma sa am bacul la sfarsitul anului scolar.. Aveam caderi de tensiune, si eram mereu slabita. Nu stiu cum am reusit, daca sincer.. Iar in loc de apa, aveam sticle pline de ceai verde, pe care mi-l faceam in fiecare zi, si beam cat 2-3 lt pe zi. O nebunie! Dar, spre marea mea fericire, hainutele imi erau din ce in ce mai largi.. Ca in iunie, in pragul examenelor sa ajung sa cantaresc 78 de kg. Eram in culmea fericirii.. Acum mai aveam curaj sa merg sa ma intalnesc cu acel baiat.
Am ajuns in Bucuresti, si a inceput a doua etapa. Fa cunostinta cu mama, cu tata, bunici, matusele, etc. Hai mananca aici, mananca acolo, pizza, smantanica, sarmalute, ciorba de burtica, etc, etc. Am stat o luna la Bucuresti, dupa care am mers amandoi cu trenul la Chisinau, ca asa ii promisesem dupa multe certuri mamei
care nu vroia sa ma lase nici in ruptul capului sa ma intalnesc cu un necunoscut.
Iar acum urmeaza partea care ar trebui sa va convinga sa nu faceti ca mine!!!
Am ajuns la MD, deja ma simteam rau. Credeam ca racisem, si ca am durea spatele pentru ca dormisem pe paturile incomode din tren. Insa a doua zi, am inceput sa am febra mare si sa imi vomit si sufletul din mine. Mi s-a umflat burtica.. si plangeam de durere.. M-au dus ai mei repede la spital in regiunea de acolo, si domn doctor a spus ceea ce eu nu vroiam sa aud.. Sa merg la unkiu' (chirurg).. s-a inflamat grav fierea.. Mda.. Lacrimi de crocodil si blestemam fiecare clipa in care am mancat sau in cele in care nu am mancat! Nici eu nu mai stiam
..
Am petrecut dupa aia o luna in spital, cu prietenul meu langa mine.. Am fost operata, si am ramas ara pietricica dar si fara fiere, ca sarmana se inflamase..
Am iesit din spital cu 75 de kg.
M-am intors in italia in septembrie. In ianuarie am fost iar la Bucuresti.. si greutatea mea oscila intre 75 si 78 kg. Tot atunci stabilisem ca prietenul meu sa vina in vara in Italia. M-am intors si ... am inceput sa .. il astept
78 de kg nu imi mai conveneau, asa ca de data asta, ba tinand post, ba mancand mai cu grija ( am zis ca nu mai vreau sa ajung pe masa de operatie!) , ba gandindu-ma mai mult la facultate, incepusem si sa lucrez, am reusit sa ajung la 71 pana a venit el.
Iar mai apoi treptat, timp de un an am ajuns la 65 (asta in vara 2008)..
Mai apoi am avut un accident cu bicicleta, am avut si niste probleme cu el... si m-am cam aruncat in mancare.. tot asa zicand.. ei, lasa, 68 nu e chiar asa groaznic.. imi trebuie putin sa arunc aceste 3 kg.. ( eram multumita pt ca in viata mea, pana atunci, nu avusesem decat o singura data 65 de kg, in clasa 5-a!!).. tristetea cea mare, e ca.. am tot zis asa, pana la 72 de kg.. a mai trecut o perioada.. am ajuns la 75.. slabeam iar si le puneam dublu.. nu reuseam sa ma mai abtin.. acum am ajuns la 79.. si trebuie sa fac ceva.. In perioadele alea cand slabisem mult, cel putin faceam sport, alergat, dans.. ma miscam mult..
Acum.. nu stiu ce am.. nu mai reusesc sa ma abtin.. nu imi gasesc linistea.. am impresia ca traiesc intr-un stresc continuu.. Facultatea, munca, acum va veni si nunta..
Va rog sa ma ajutati.. In ultimul an, incep.. ma tin de dieta si sport o saptamana, doua, dupa care cad prada tentatiei si le iau inapoi cele 2 -3 kg pe care le slabesc..
Astazi a fost prima zi.. de "re"incepere a programului meu, avand ca tinta 60 kg! Doamne ajuta!
