Citat:
Anterior postat de Sand
Intrebarea mea este (retorica!) cum are cineva pretentia sa slabeasca...facand zi de zi si an de an acelasi lucru pe care l-a facut de-o viata intreaga: adica mancand la fel de gras, de prost si de mult si nefacand sport? Daca nu-ti schimbi modul de a gandi si ramai la fel...cum sa slabesti? Asa...din ceruri?
Cea mai nasoala experienta am avut-o dupa ce m-am ingrasat, aici in SUA din cauza unui tratament. In prima faza cand eram mai masiva am inceput sa vorbesc pe messenger cu o amica buna de-a mea care toata viata a fost si este foarte grasa. Nu am comentat niciodata nimic despre greutatea ei, pur si simplu eram prietene si gata. Si mi-a scris (pe messenger)..."Nah...uite ca acum te-ai ingrasat si tu, ca sa vezi si tu cum este sa fii gras!" si culmea e ca tipa era plina de bucurie cand imi scria asta, se bucura sincer ca sunt si eu acum grasa cum e ea.  Ca sa ma invat minte cu alte cuvinte!
Am fost foarte dezamagita de comentariul ei si mi-am adus aminte din urma, din timp...de cate ori venea la mine in vizita sa stateam de vorba cu orele si cum uneori asista la antrenamentele mele de acasa...(nu exista zi sa le sar).
Acum ca am mai slabit...si ea s-a mai ingrasat...trebuie sa se simta din nou trista cand ne conversam (rar ca nu prea mai "am timp"). Foarte penibil momentul de pe messenger... in orice caz mi-a lasat un gust amar. Tin la prietena mea in continuare si o sa-i fiu mereu prietena dar ma uit acum cu alti ochi in sufletul ei.
...
Azi sunt in ziua de scris romane.  |
Femeile alea nu vor sa slabeasca, le place doar sa stea cu mainile in san si sa se vaite, se complac in postura de victima. Sunt o gramada de oameni care si-au bagat in cap ca nu pot slabi ca au nu stiu ce boli, metabolism scazut etc. Nu contest ca sunt si oameni care se ingrasa din cauza unor boli, dar procentul este relativ mic. Imi amintesc o faza sadica dar totusi distractiva la ceva intrunire de familie, o matusa supraponderala care baga in ea dulciuri cu kilogramele se vaita ca ea este bolnava de aceea e grasa, la care un unchi de al meu, medic si foarte la curent cu starea de sanatate a respectivei nu se mai poate abtine si ii spune "da, clar, la Auschwitz erau numai oameni sanatosi, de aia erau slabi toti". Da, e dura reactia, dar, hello, trbuie sa se trezeasca, nu sa stea sa-si planga de mila calare pe mormanul de ciocolata
Pare-se ca multi isi gasesc o alinare in a se bucura de necazul altuia, si eu am o colega care are o verisoara de varsta ei, dar mai frumoasa, cu studii mai inalte si mai bogata, si jubila spunandu-ne ca na, fata ei de 16 ani a verisoarei a ramas gravida cu un arab. De parca asta ar sterge din meritele respectivei femei....dar noah, acuma, fiecare cat il duce capul, de unde nu-i nici D-zeu nu cere...
Acuma, mai on topic, singura perioada in care am avut probleme mari cu greutatea a fost in adolescenta si familia m-a sprijinit enorm. Am fost dusa la nutritionist, am reusit sa slabesc si totul a fost ok. Prietenii nu m-au ajutat cu nimic dar intr-un fel era si vina mea, pt ca din cauza complexelor eram foarte agresiva, cand un baiat a indraznit sa comenteze despre kg mele era sa-l bag in spital.
Nu mai am de mult probleme cu greutatea dar sunt obsedata de mentinere si de cativa cm in plus, sotul meu ma sustine in privinta sportului si alimentatiei, mananca si el corect, mergem impreuna la piscina, trage de mine sa ne plimbam cand sunt mai obosita si fara chef, dar il cam irita cand exegerez cu numaratul caloriilor.