Citat:
Anterior postat de Sand
Pai da, postura de victima ajunge chiar sa se ataseze de unii asa de tare ca nu mai pot fara ea. Un fel de love-hate relationship.
Asta e, nu poti sa pretinzi cuiva ceva ce nu are, ca nu e de unde. Am avut o matusa foarte simpatica, sora cu mama mamei si de fiecare data cand ma duceam la ea ma indopa cu forta. Adica incerca. Era foarte grasa, atata mai avea in viata ca bucurii: mancarea si telenovelele. Dar era simpatica, tricotam amandoua, facea tot felul de aranjamente din ramuri de copaci prin casa...putin excentrica asa, deloc de prost gust, super. Doar ca avea damblaua cu haleala. Cand iesea din casa sa duca gunoiul isi punea un capot de casa din Japonia cu dragoni, rosu, absolut traznet. Arata ca un luptator de sumo doar ca femeie. Si nu puteam sa cer sa ma inteleaga ca nu pot sa mananc 5 carnati de porc la o masa, si 4 sarmale si ciorba si ciolan afumat. Zicea ca sunt piele si os. Din punctul ei de vedere asa era!
In spital? Saracul. Vai de el.
Asta cu numaratul caloriilor e OK daca nu stai sa numeri si juma' de calorie ca sa zic asa...
|
Sunt o gramada de oameni supraponderali simpatici, si pana nu ajung la o greutate care sa dauneze sanatatii totul e ok. Problema sunt dupa cum povesteai si tu supraponderalii care sunt rautaciosi sau carora le place sa se vaite, ei sunt cei care prin egoismul lor strica tot cheful celor din jur.
Deh, eram copil-problema
bine ca eram sub 18 ani ca ma mai trezeam si cu cazier
iti dai seama ca acum abia imi vine sa cred ca eram asa.
Acum numar calorii doar prin sondaj cam o data pe luna sau daca apar nereguli la cantar. Dar inainte eram de-a dreptul obsedata. Nu voiam sa merg niciodata la restaurant ca nu stiam cu exactitate cate calorii mi se pun in farfurie.