Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Nu prea stiu exact unde sa deschid subiectul acesta, sper ca il deschid bine aici. Am cautat si nu am gasit ceva similar.

M-am gandit ca ar fi util, pentru ca unele persoane nu fac si demersul acesta atat de util in gestionarea greutatii corporale, nu din lene, cum s-ar crede, ci de teama.

De exemplu, exista teama de a-ti creste pulsul. Pentru unele persoane, acest lucru declanseaza un semnal de pericol, o teama ca, de exemplu, li se va intampla ceva la inima (vor face infract, de ex.). Sau 'gafaiala' le trezeste o teama de sufocare. Senzatia ca nu le intra destul aer, la fel.

Din ce am studiat am vazut ca aceste temeri intra la agorafobie - teama de a nu ti se face rau (si/sau de a nu primi ajutor la timp) sau uneori chiar teama de teama. Pentru ca daca extragi frica din senzatiile fizice de la agorafobie, ele raman suportabile. Uneori este teama de a nu face un atac de panica in diverse situatii, in diverse locuri (poate locuri aglomerate)...inclusiv in situatiile descrise mai sus - cand creste pulsul de la exrcitiu fizic, cand respiri mai greu decat de obicei, cand este foarte cald afara, cand ametesti.

Ca la toate fobiile, la agorafobie (unde am inclus si teama de exercitiul fizic) cele mai bune rezultate se obtin prin EXPUNERE - constienta, sistematica. Expunere treptata, cu pasi mici, pana ce se ajunge la relaxare (dispare teama) in situatia respectiva.
Ajuta si monitorizarea gandurilor 'daca fac infarct', 'daca fac atac cerebral (de la tensiune)', 'daca ma sufoc', 'daca lesin', etc.. Pentru ca acestea sunt cele care provoaca panica.
La fel, ajuta monitorizarea is modificarea respiratiei. Prin hiperventilatie (inspiratii mai lungi si mai multe decat expiratiile) - respiratie sacadata - oricum se produce hiperoxigenare, care da senzatii de ameteala. E util sa se respire la modul 4 timpi inspir, 8 timpi expir - sa fie expirul dublu. Sau macar 4 cu 4, respiratii linistite, nu prea dese, dar sa existe expirul.

Este posibil ca atunci cand se opresc expunerile, problema sa recidiveze, sunt necesare expuneri perioade lungi de timp.

Cercul vicios este de obicei: avem o senzatie oarecare in corp > o interpretam catastrofic > intram in panica > incepem sa evitam situatiile generatoare de panica . Se poate interveni asupra fiecaruia dintre pasii 2-3-4. Monitorizarea si modificarea gandurilor catastrofice (infract, atac cerebral, sufocare, lesin, moarte)>controlul respiratiei si al musculaturii (relaxare) > expunere treptata si continua in loc de evitare.

Eu, una, m-am confruntat cu agorafobia (avand si niste lesinuri la propriu la activ, fara legatura cu agorafobia), inclusiv ca teama de efort si am testat toti acesti pasi. Functioneaza!

A mai avut cineva probleme de tipul acesta? Ce ati facut?

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Foarte, foarte util subiectul! In plus...pe mine ma pasioneaza orice are legatura cu psihologia :) Orice alte subiecte pe teme similare ar fi foarte bine venite.

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Sorry de greselile de spelling din primul mesaj.



Bineinteles, pentru cine sufera de agorafobie manifestata si prin teama de efort e foarte util si ca in timp sa nu-si mai observe toate senzatiile din corp, pentru ca se ajunge la o atentie obsesiva acordata unor mici intepaturi, ameteli, de care au toti oamenii, dar majoritatea le ignora. Atentia excesiva acordata senzatiilor conduce la alte senzatii, la care daca adaugam 'aoleu, daca lesin/fac infarct, mor, fac atac cerebral' etc. se provoaca o alta cascada de senzatii mai puternice chiar, pana la panica. Iar apoi apare si acea 'frica de frica'.

Se spune ca agorafobia ar fi forma acuta a ipohondriei (teama de boli grave pe termen lung - 'o sa fac cancer') - care, cum ar veni, ar fi forma 'cronica'.

Se pare ca multe dintre 'caderile de calciu/magneziu' de la camerele de urgenta ale spitalelor sunt, uneori, atacuri de panica.
Atacurile de panica pot aparea si fara 'agorafobie' = care include si evitarea unor situatii. Iar elementul cheie al rezolvarii atacurilor de panica este initial respiratia - calma, linistita. Se mai foloseste si respiratia Valsalva, care asigura reglarea cardiaca - se linistesc bataile inimii si este un pas spre relaxare.
Apoi se lucreaza pe gandurile generatoare de panica.

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Interesant topic... L-am deschis in timp ce cautam unul pentru mine. Am intrat de curand in comunitate. Imi place mult cum e organizat site-ul si imi place ca mi-a adus putin optimism in faptul ca poate as putea da si eu jos cele 5 kg in plus. Nu arat rau (am 1,63 si 56 de kg. Grasimea s-a pus multa pe burta si solduri, dar sanii mari si picioarele bine proportionate ma ajuta sa o ascund vizual binisor), dar eu sunt o perfectionista. Si o rebela, in acelasi timp.

Pe scurt: n-am avut NICIODATA un regim de viata echilibrat. De cand ma stiu: cola, mancat de 2 ori pe zi (fast-food de 4 ori/sapt), ciocolata la greu si DELOC sport. Pana la 20 de ani am avut 48-50 kg. Apoi am pus 6 pe mine in decurs de 3-4 luni, cand am trecut printr-un mare stress. De atunci m-am mentinut, in ciuda aceluiasi regim neechilibrat de viata.

Am incercat de multe ori sa ma apuc de regim, pentru a da jos surplusul, daaar... cum nu mai pot sa mananc ce imi pofteste inima, cad in depresie. Dar rau de tot! Si munca mea are de suferit. La fel si viata personala, dar mai ales munca. (fiind regizor si facand si voluntariat in proiecte culturale - uneori cu copii - nu imi permit sa fiu deprimata. Creativitatea si rabdare se duc rapid la zero in caz de depresie). Constatand ca nu cantitatea e problema mea, ci interdictia, am renuntat sa tin o dieta anume. V-am gasit pe voi si m-am gandit pur si simplu sa imi calculez caloriile la un 1100-1300. Pare ok, pana acum. Am taiat Cola, rezist. Cu ciocolata si dulciurile... voi gasi o metoda de compromis. La o adica, eu dau fericita portia de piept de pui de la pranz pe un tiramisu. E bine ca macar dulcele imi taie senzatia de foame si nu pap in plus. E tot ce pot face la capitolul regim si cred ca e mai bine decat nimic.

Acum... introducere lunga pentru a ajunge la marea mea problema: sportul! L-am urat din totdeaua. In scoala (inclusiv in FACULTATE) imi luam scutiri medicale, doar ca sa nu il fac. Sa va explic... efectiv incep sa PLANG cand trebuie sa fac.Tolerez inotul (culmea! Stiu sa inot doar 'broscuta', dar imi place la nebunie), dar acum locuiesc si la iesirea din Bucuresti si singurul bazin de aici are un aonament de 450 ron/luna (prea mult pentru bugetul meu). Bazinele mai departe de casa, sub nicio forma. Nu la programul meu. (Am un program care nu e niciodata fix. Azi aflu ca dorm 3 ore, maine pot dormi 12. Azi lucrez 16, maine doar 4, etc. Se poate intampla sa fie o luna de 16... etc.)

Inafara de inot, poate as tolera dansul. Dar nu suport sa lucrez cu alti oameni si ar ramane problema timpului.

Intr-una din incercarile mele de a slabi, mi-am facut primul abonament la sala. Mi-am luat cu acces la aparatele de cardio si la fitness. Am tras de mine sa merg, pana cand efectiv am izbucnit in plans intr-una din zile, cand ma pregateam sa plec spre sala. Nu stiu de ce detest atat de mult asta!

Incerc sa fac acasa exercitii... dupa 30 minute m-a luat o febra de nu ma vad (de 3 zile cobor scarile zicand ''au-au-au" la 3 trepte) si oricum si pe alea le fac in sictir. Dar totusi le fac. Dar presupun ca sunt ineficiente.

Din tot ce am citit, deduc ca nu pot slabi fara sport. Dar ce ma fac cu reactia asta a mea fata de el?! Probabil ca e greu de inteles (pe aici vad multe iubitoare de sport), dar chiar credeti-ma ca e ceva ce nu pot controla. :( Ce sa (ma) fac?

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Da, asa e. La mine nu e chiar teama. Dar e oricum o reactie exagerata, mai ales in conditiile in care sunt o persoana echilibrata, ambitioasa, care isi poate impune sa faca ceva ce nu ii face placere. Doar ca la capitolul asta... nu. Intru intr-o depresie sora cu moartea cand stiu ca maine am 60 de minute de sala. (mi-am facut abonament pe 3 luni, dupa prima l-am dat cadou... o luasem razna de tot)

E o reactie exagerata pe care nu mi-o pot explica. Da... as putea incerca acasa cu dans. Ma rog... presupun ca orice zbenguiala intensa de 30-45 minute nu are cum sa fie de rau, chit ca nu e corect facuta.

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Salut,

Vezi cauta pe youtube Leslie Sansone si o sa vezi ca are niste programe foarte misto de mers pe loc in casa, dai din maini din piciaore vreo 15 minute pe muzica si sunt foarte lejere, pentru incepatori. Incerca ca sunt amuzante.

;)

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Multumesc pentru sugestii, o sa caut. Cu mersul pe jos sunt ok. Daca am casti in urechi pot sa o fac si ore in sir, chiar imi place. Inainte sa ma mut unde stau acum (Pipera-Tunari) si unde trebuie sa iau mereu masina, ca nu am cu ce ajunge spre oras, mergeam mereu pe jos spre facultate, aproape zilnic (doua statii si ceva de metrou Dristor-Iancului). Aveam senzatia ca daca nu fac macar asta or sa mi se atrofieze naibii muschii!!! Lucru spre care ma indrept, tinand cont ca dupa 30 (doar 30!!!) de abdomene, a doua zi ma durea muschiul...

Nu reusesc sa imi amintesc cu ce as putea asocia... cred ca e ceva ce m-a traumtizat rau cand eram mai mica, pentru ca brusc, in clasa a 6-a, am venit acasa plangand si facand ca toate cele, ca eu nu mai fac sport, ca mie sa imi ia scutire medicala. I-am convns pe ai mei cu argumentul "Eu la fizica am media 10 si la sport o sa am 8, vi se pare normal?!" Dar clar nu mai stiu ce a declansat atunci asta...

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Ar putea fi asociat cu ideea de neputinta. Mereu am fost o perfectionista si rar se intampla sa nu imi iasa ceva... parca sportul nu imi iesea. :) Bine, mi-aduc aminte si ca mi-era teama cumva sa fac, pentru ca mama mereu imi zicea cand eram mica: "este o papa-lapte" "esti impiedicata", etc. si mereu mi-era teama sa nu ma fac de ras.

Totusi... sunt om in toata regula acum... ma asteptam sa pot rationa altfel acum aceasta problema.

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Da, am inceput un proces de constientizare. Si unul de acceptare, daca ii pot spune asa. Nu sunt buna la sport. Ei si ce daca? Nu stiu sa joc volei, baschet, tenis, handbal etc. Dar ce? Toata lumea stie sa faca filme sau piese de teatru? Sunt ceea ce sunt si conteaza ce e bine pt mine.

Am analizat ce miscare fizica imi face placere si poate corespunde contextului meu actual de timp si bani. Si am realizat ca eu ador sa ma plimb. Daca imi pun castile in urechi merg mult si bine, in pas destul de alert. Azi am mers doua statii de metrou pe jos. Voi face cumva sa las masina mai des acasa si sa merg pe jos zilnic. La fel si cu exercitiile acasa... 15 minute cu ce nu imi place, nu ma omoara (aka abdomene, genoflexiuni), dar ajuta cauzei mele. Si apoi fac 15-25 minute cu ce imi place (dans, topait, sarit coarda).

Sunt constienta ca procesul de interiorizare va dura putin mai mult, dar eu incerc. :)

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Re: Teama de efort (sport) - un fel de agorafobie
 

Am reusit! De 10 zile am facut in fiecare zi 20-40 de minute de miscare (fara sa punem la socoteala cele 30 min.-1 ora ocazionale de mers pe jos). Ma refer la gimnastica si dans. Cam 20 de minute de gimnastica si apoi cat mai pot dans. Exercitiile le fac asa... parca abia asteptand sa ajung la final, dar totusi nu in scarba. Ceea ce e ok. Sunt constienta insa ca imi fac bine. La abdomen mai ales a inceput sa se vada. Sau poate e in mintea mea doar, dar ce conteaza atata timp cat nu ma mai irita sa ma vad in oglinda?...

In schimb am descoperit, cand dansam in oglinda, ca as fi putut sa fiu chiar f. buna la asta! :) Apropos de perfectionism. Asta e un sport la care as fi excelat sigur, daca ma apucam de el. Selfesteem-ul meu a crescut. >:D<