forum.slabute.ro - Nastere cu epidurala sau fara?

Eu am nascut natural, fara epidurala...

Uite, fiindca vrei sa te informezi, pun un articol preluat dintr-un interviu a lui Lorenzo Braibanti, pionier italian în Naştere fără violenţă
Sursa: Institutul de Orgonomie Federico Navarro

"Naşterea nu este o extracţie dentară!

Şi nici o boală care are nevoie de tratamente. Nu e ca o extracţie dentară, o intervenţie în care pacientului i se scoate ceva care îi creează probleme.
Naşterea e procesul de a aduce pe lume o altă persoană şi are doi protagonişti care sunt la fel de activi şi sensibili - fiinţe vii, amândoi perfect înzestraţi de mama-natură pentru a duce la bun sfârşit acest lucru.

Durerea combătută de cei care propun epidurala ca soluţie este în realitate suferinţă, adică o durere fără scop şi sens, însumând sentimente de neputinţă, angoasă, frică, solitudine, dezorientare. Acest mod de a “trăi” o naştere este produsul unei anumite culturi şi a unei anumite abordări a asistenţei în travaliu.

Această cultură a impus femeilor un model de sacrificiu în sarcină, a pus-o într-o poziţie în totalitate pasivă, transformând femeia în “pacientă”, transformând un eveniment sănătos şi vital într-un act medical.
Iar această abordare recurge la practici care pun piedici, dacă nu fac total imposibilă activarea acelui joc subtil de hormoni care permit travaliului să purceadă în mod facil şi fiziologic: de exemplu, intervenţiile medicalizate (epilarea totală în zona intimă, clisma, ruptura membranelor, epiziotomia, manevrele de “apăsare”, medicamentele pentru a ghida travaliul); mai există şi aspecte ambientale care inhibă relaxarea şi declanşarea reflexelor hormonale care conduc travaliul în manieră corectă.
Astfel de obstacole sunt, de exemplu: internarea într-un ambient necunoscut, printre oameni necunoscuţi, numărul prea mare de persoane în jur, lumini puternice, miros “de spital”, oameni care se adresează mamei implicând neocortexul, partea raţională a creierului (responsabilă de activitatea intelectuală superioară), într-un moment în care aceasta ar trebui să fie diminuată pentru a putea ajuta activarea paleocortexului, care reglează mecanismele nervoase şi hormonale instinctive.

Fiziologia naşterii, această necunoscută

Cine a avut norocul să asiste sau, mai mult, să trăiască o naştere activă şi spontană, în condiţii naturale, poate spune de ce energii extraordinare se dispune. Pentru ca procesul naşterii să-şi poată exprima toate potenţialităţile, e nevoie totodată de anumite condiţii ambientale importante. Un ambient familiar - ideal propria casă, un “cuib” suficient de intim pentru a putea naşte în completă siguranţă şi intimitate; linişte şi întuneric sau penumbră; prezenţa discretă a unei persoane competente ca simplu “martor tăcut”, gata să intervină doar când îi este cerut, dar care să fie pur şi simplu prezentă pentru cea mai mare parte a timpului.

În aceste condiţii optime (sau vrem să spunem normale?) travaliul decurge armonios. Senzaţiile unei naşteri într-adevăr naturale (care e diferită de o naştere “fără complicaţii”) sunt complexe, potente şi dificil de clasificat. E durere, dar amestecată cu alte senzaţii, chiar şi plăcere sexuală; şi mai e ceva încă şi mai nedefinit, un fel de plăcere “celulară”, percepţia unei enorme energii care se dezlănţuie în timp ce copilul îşi face loc prin corpul tău.

Toate aceste senzaţii sunt atât de intense şi unite, că e imposibil să le defineşti; nici nu se simte de fapt această nevoie de-a lungul unui travaliu pur instinctiv, unde e puţin loc pentru raţionamente sau definiţii, căci te simţi total cufundată în actul de a aduce pe lume o nouă viaţă.

Cine a avut norocul să treacă prin această experienţă a putut verifica cât de puternice sunt mecanismele care se activează atunci când i se permite naturii să-şi facă treaba. Durerea naşterii are şi ea un rol în acest tablou deoarece determină o explozie de endorfine, care sunt analgezici naturali.

Michel Odent, pionierul naşterii active, vorbeşte de reflexul de expulzie a fătului: un proces intermediat de puternice descărcări hormonale, cum ar fi endorfinele, prostaglandinele şi, mai ales oxitocina, care favorizează faza expulzivă rapidă şi extrem de eficace. Femeia care dă naştere în acest mod ajunge la un nivel de conştiinţă care-o face să se cufunde în propriul corp, într-o stare de relaxare şi concentrare la un loc, ştie instinctiv cum să respire şi să se mişte în diversele stadii ale travaliului, şi cu greu va sfârşi să nască culcată pe spate, ca un gândac răsturnat, după cum bine zicea cineva.

Riscurile epiduralei

Când i se dă voie naturii să se exprime după programul său înnăscut, durerea intră într-un tablou care e gestionat de femeie. Dar cele mai multe dintre femei nu ştiu asta, în general nici nu ajung să perceapă durerea în acest fel şi atunci e normal să ceară ceva pentru a-şi alina această durere. De fapt, după ce această experienţă vitală a fost luată milioanelor de femei şi naşterea a fost transformată într-un eveniment dureros, periculos, lung, complicat, obositor şi plin de suferinţe, li se revinde apoi soluţia sub forma nu ştiu cărui medicament sau a practicii chirurgicale. Se impune poziţia culcată pe spate, care creşte riscul de rupere şi se răspunde problemei propunându-se o tăietură preventivă, epiziotomia; se creează anomalii în travaliu şi se oferă încă o dată bisturiul cezarienei ca salvare. De asemenea, se promovează astăzi epidurala ca soluţie definitivă a durerii naşterii, ducându-se chiar o luptă pentru dreptul acesta, cu energii demne de o cauză mai bună!

E vorba de fapt despre o bătălie tristă, dacă e să luăm în considerare şi falsificarea adevărului, când se afirmă că această practică nu are nici un risc.

Aceasta nu corespunde deloc adevărului; epidurala e o intervenţie medicală delicată şi are un oarecare procent de risc. Printre consecinţele cele mai frecvente şi banale se numără retenţia urinară, febră, hipotensiunea, durerea de cap, durerile de spate, care pot persista chiar şi după un an de la intervenţie; în cazuri rare pot apărea probleme neurologice şi foarte rar chiar moartea, căci, ca în orice intervenţie de natură medicală, eroarea e posibilă.

Hipotensiunea care apare câteodată în travaliu în urma administrării epiduralei poate reduce oxigenarea fătului, producând suferinţă şi eventuale disfuncţii neurologice minore ale nou-născutului. Dar, mai presus de toate, pierderea majoră cauzată de epidurală este aceea de a sustrage procesul naşterii fiziologiei şi a-l lăsa în mâinile tehnologiei medicale, făcând astfel necesară o serie întreagă de intervenţii, cum e monitorizarea continuă, poziţia culcată şi imobilă, uzul altor medicamente pentru a induce contracţii valide şi a accelera travaliul - care e încetinit tocmai din cauza epiduralei. Drept consecinţă a folosirii acestui tip de anestezie creşte frecvenţa naşterilor induse (cu forceps sau ventuză) şi se dublează numărul cezarienelor.

Dar dezavantajele epiduralei nu se opresc la momentul naşterii. Există repercusiuni şi asupra copilului. După cum evidenţiază cercetările, printr-o gamă de consecinţe încă de clarificat, mulţi copii născuţi cu epidurală prezintă o dezorganizare a reflexelor fundamentale de căutare şi supt. După naştere nu sunt activi şi nu se orientează spre sân, ci fac mişcări haotice sau sunt puţin activi; suptul lor e deseori incorect şi necoordonat, faţă de cum ar trebui să fie, şi aceste dificultăţi pot persista chiar şi o lună după naştere. Se poate înţelege uşor cum aceste condiţii, împreună cu susţinerea tehnică şi emotivă scăzută pe care o are femeia care alăptează în societatea noastră, sunt mai mult decât suficiente pentru a sabota succesul alăptatului la sân, cu grave repercusiuni asupra sănătăţii copiilor şi mamelor care altfel ar fi ales să alăpteze.

Pentru a nu se simţi “rău”

Nimeni nu vrea să impună femeilor în travaliu suferinţa. Nu ar fi nimic mai nedrept şi mai sadic decât să împiedici o femeie care naşte să recurgă la toate avantajele medicinei pentru a-şi alina durerea, după ce a fost împiedicată să aibă o naştere fiziologică şi activă. Ar fi nu doar pervers, ci chiar periculos: în momentul în care se merge pe calea naşterii conduse medical, aceasta trebuie parcursă până la sfârşit, pentru a nu expune mama şi copilul posibilelor riscuri ale unor asemenea intervenţii medicale. Totuşi este foarte trist că suntem constrânşi să discutăm despre dreptul femeii de a nu trăi dureri insuportabile pentru că au fost prezentate ca atare şi despre riscurile unor proceduri cum sunt cele legate de epidurală, riscuri pe care femeia care vine să nască nu le cunoaşte aproape niciodată în totalitate. Însă, chiar dacă femeia ar fi conştientă de riscuri, în momentul în care are un travaliu antifiziologic şi intolerabil de dureros, ce cruditate ar fi să o pui în faţa unei asemenea alegeri!

Trebuie avut curajul de a cunoaşte consecinţele actualelor metode de asistenţă a naşterii. Înalta tehnologie şi medicamentele rafinate sunt instrumente preţioase pentru a controla evenimente patologice, dar se pot dovedi contraproductive şi dăunătoare sănătăţii mamei şi copilului atunci când sunt aplicate pacienţilor sănătoşi. Să ne amintim maxima hipocratică, care se împotrivea utilizării tehnicii medicale când nu e necesar, pentru că în medicină “ceea ce e inutil e dăunător”, iar preceptul fundamental este “să nu faci rău”.

Actuala filosofie “anestezică” a naşterii are scopul de a evita ca femeia “să se simtă rău”. Dar acest “a se simţi rău” poate fi interpretat şi ca un mod de a se simţi nefiziologic, dezarmonizat, alterat din cauza interferenţelor într-un eveniment care e de la sine simplu şi dătător de viaţă.
Nu e vorba despre a adera la o sacrificare mistică a naşterii, nu e o căutare a durerii aşa cum e ea, ca purificare sau ca un preţ plătit pentru binele copilului: e vorba de un mod diferit de a gestiona procesul travaliului, care consideră inutile intervenţiile medicale pentru că se permite activarea mecanismelor de compensare naturală pe care corpul femeii, modelat în milenii de evoluţie, le posedă, în scopul vieţii şi bunăstării proprii şi ale copilului.

Părerea unui „mare”: Lorenzo Braibanti
Anestezia epidurală a constituit un pas înainte în medicină, în chirurgie, şi în practică a devenit posibilă prin descoperirea biochimică a derivaţilor procainei.
Procaina e o substanţă anestezică care se foloseşte pentru anestezierea superficiilor, pentru anestezii care blochează greşelile nervilor, este o anestezie ideală, pentru că anestezia generală ia durerea, dar nu ia stresul operaţiei. Presupunând asta, este evident că pentru femeie daunele traumatice nu sunt foarte grave; de exemplu, în cezariană e mai puţin o anestezie epidurală decât una generală, şi în plus are avantaje, cum ar fi că poate trăi naşterea. Problema se schimbă însă în folosirea anesteziei epidurale în travaliul naşterii, adică pentru o naştere fiziologică. Tocmai în anul când a venit pentru prima dată la Roma Leboier, în 1976, a venit la diferenţă de cîteva luni cel mai mare anestezist american, Bonica. Venise în Italia să promoveze anestezia epidurală şi-mi aduc aminte când a spus: „Îmi smulg părul din cap când mă gândesc că există încă italience care nasc cu dureri, pentru că la mine femeile nasc absolut fără nicio durere, mulţumită epiduralei”. După aproximativ doi ani, Bonica s-a reîntors în Europa şi a făcut turul tuturor oraşelor prin care trecuse, inclusiv Roma, recomandând să nu mai fie uzată metoda indicată de el pentru travaliul naşterii. Din ce motive? În primul rând era, statistic vorbind, crescut în mod inacceptabil nevoia intervenţiei artei, adică obstetrica extractivă, forceps sau ventuză şi spatolele lui Thierry, şi nevoia de cezariene, pentru ca la un nivel mult sublimat să se constate daune cerebrale la copii... Nu aş vrea să intru acum într-un discurs filosofic, dacă e corectă sau nu anestezia la femeie; avantajul este în faţa unui eveniment care şochează: naşterea, prin natura sa, nu este şocantă, naşterea nu înseamnă să ajungi sub un automobil, naşterea nu este nici măcar o operaţie, o schimbare bruscă. Femeia s-a pregătit din punct de vedere fizic, pentru naştere, prin producerea unor substanţe speciale, timp de cîteva luni . Toate acestea demonstrează din punctul de vedere teoretic şi filosofic, greşeala intervenirii, deoarece e mult mai bine să faci acele lucruri care pot augmenta endorfinele pe care femeia le are înlăuntrul său. Deci ar trebui să cercetăm într-adevăr (şi în sensul acesta vorbea şi Bonica) care sunt cauzele care împiedică mama să exploreze din plin toată acea infinită cantitate de endorfine pe care natura a pregătit-o pentru ea."