Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Si la mine a functionat foarte bine jurnalul. In care imi notam nu numai episoadele legate de mancare ci si in general supararile de peste zi sau ceva ce nu-mi placea la mine sau la altii, chiar si micile victorii tot acolo le scriam. E un mod de a ordona gandurile si de a intelege mai bine pierderea de control.

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Interesant ce ai scris tu aici Dara :)

Mi-am adus aminte de niste faze din perioada mea neagra... cred ca si asta caracterizeaza pe persoanele care sufera de supraalimentare.

Aveam treceri foarte bruste de la veselie/bucurie la depresii/invinovatiri/chiar jigniri aduse la propria persoana cu tot felul de cuvinte urate :( care nu ma reprezentau, nu stiu de ce ma pedepseam in asa fel... si iar ma simteam cea mai josnica si cea mai urata/rea si de care nu are nimeni nevoie.

Intr-adevar mancam nu pentru ca imi era foame ca, de fapt, nu imi era, la un moment dat aveam burta asa de plina ca nu mai puteam respira dar eu tot mancam... ci mancam ca sa imi completez un gol... si parea un gol atat de urias... :(

Am avut o agenda, pe care am inceput-o intr-o zi in speranta ca asta este salvarea mea, si dupa cateva saptamani am ars-o... mi-am luat o pisica dar nu am avut grija de ea si am dat-o cuiva (de mila), imi cam "varsam" toate nemultumirile pe ea... :( decat sa chinui animalul am dat-o... si multe...

Ce m-a ajutat pe mine a fost iubirea, m-am indragostit pentru prima data in viata si pluteam undeva printre nori, asta m-a tinut departe de Pamant si problemele de acolo, pana le-am uitat definitiv...

Sunt sigura ca nu ne putem indragosti acum toate ca sa ne tratam de aceasta problema, dar, daca reducem la esenta, un lucru minunat si de o intensitate mare, mai ales care aduce fericire, ne poate salva. :)

Cred ca si viata asta contemporana este de vina pentru ceea ce suntem, este totul atat de gri si parca putine ocazii mai avem sa radem, sa fim fericiti cu adevarat... zilnic este acelasi lucru (serviciu, oameni nerespectuosi in RATB (care si ei la randul lor au probleme), facturi de platit, gatit mancare si toata ziua asa, plus stres si suparari si nu ne mai ajunge timp de noi)... scuze, am deviat

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Ai dreptate, Slabuta, chiar e greu, ca nu traim in conditii ideale, nu cred ca ai deviat. Poate iubirea ti-a umplut golul. Si mie mi-l umple, dar ma ambitionez sa mi-l umplu si singura sau nu-l mai simt, sa nu mai apara.

Citeam pe un site ca si foamea o asociem cu golul, vidul. Si plictiseala la fel. Sau persoanele care simt acest gol incearca sa nu ramana singure.

Sunt mai multe cai, o data chiar daca simtim emotiile 'negative' sau senzatia de gol, sa nu mancam si o alta cale sa nu le mai generam. Ca ele vin de la niste ganduri.

Oricum citeam ca de ex. cei cu personalitate tip borderline, care simt aceasta senzatie de vid, chiar s-a constatat ca-si suprima mai greu emotiile, s-a constatat la RMN (IRM) sau asa ceva. Si atunci daca nu se remite starea, am cautat un metoda exterioara de a le opri.
Dar se poate invata si comportamental sa le oprim altfel.

Sau uneori din cauza 'vidului' dorim sa simtim ceva...si mancam, fumam, facem tot felul de comportamente 'compulsive' ca sa simtim ceva. Ce putem face e sa gasim unele sanatoase. Si treptat sa lucram si sa nu mai simtim acel gol.

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Sunt de acord... am zile cand efectiv nu fac nimic, stau in pat si la pc, si am o foame de lup, am zile in care am munca pana peste cap si nu am timp sa ma gandesc la "ispite".

Nu stiu care este explicatia stiintifica, dar eu stiam o chestie, cand eram in perioada de slabit, imi cautam o suta de treburi, numai sa am mintea ocupata cu altceva decat mancare. Dar nu functioneaza la tot felul de treburi, numai la acelea pe care imi face placere sa le fac, daca fac curatenie toata ziua, ma simt si mai deprimata, nu ma identific cu o femeie care zilnic ar spala vase, ar face curat si treburi casnice (e o temere de-a mea launtrica, niciodata nu am vrut sa fiu casnica, prefer sa am un job care sa imi ocupe tot timpul liber numai sa nu fac curatenie si tot ce inseamna casa :( )

E clar ca tot ce inseamna temerile, frica de ceva, amintiri care ne macina (si eu am lucruri pe care nicidecum nu le pot accepta :( ) duc la senzatia aceea de gol si nevoia de a o "calma".

Multa vreme am avut vise, "cosmaruri" in care omoram un om caruia ii port ura, si avand vreo cateva zeci de vise din astea, tot omorandu-l, cu cruzime, treptat am uitat acea ura, si nu l-am mai visat. Mi-a trecut de la sine. Dar pana sa ajung sa il omor in vis, au fost multi ani de cosmar in care nu ii puteam face fata in vis. :(

Oricum, am observat un lucru si sigur este asa. Cat timp am gandit pesimist si am avut o gandire negativista eram intr-un cerc vicios, dadeam dintr-o stare in alta.

De cand m-am "lecuit", vreo 2 ani a durat tratamentul cu nspe mii de explicatii (venite de la iubit), constientizarea unor frici, pana la urma sa ma inteleg eu pe mine, am o alta gandire, si stupoare, am avut numai bucurii anul asta, parca toate imi reusesc.
E clar ca o minte negativista atrage lucruri negative. ;) nereusite, tristeti, dezamagiri......

Eu, de exemplu, aveam si o alta frica... De la 15 ani, cand am plecat de acasa, si eram singura in Bucuresti, am stat la camin cu fete, si vedeam pe multe dintre ele cum sufera din cauza baietilor, plangeau, isi faceau rau... atunci mi-am jurat ca pe mine nimeni nu ma va rani, undeva in sufletul meu aveam chiar o "ura" fata de ei, imi place sa ii vad sa sufere (asta mai tarziu)... si asta si explica faptul ca nu am avut dragoste de copilarie, eu nu am placut pe nimeni, erau relatii ciudate, mereu le cautam defecte si cu asta ii terminam, ne desparteam peste cateva luni. Cand m-am intalnit cu actualul iubit, m-am indragostit fara sa imi dau seama si peste cateva luni a inceput marea frica, eu nu mai controlam situatia si asta ma speria... a rezistat la toate loviturile mele, mi-a explicat, rastalmacit multe si acum totul este bine, dar nici eu nu mai sunt acel om care era pana sa ne intalnim.

Iar am "turnat" uin roman :D

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Mie chiar mi-ar placea sa torni romane mai lungi, ca mie imi pare chiar povestit pe scurt :)
Cred ca ai avut si noroc cum parca ziceai tu, dar cred ca a fost si meritul tau, atragi prin felul tau de-a fi si meriti lucrurile bune.

Imi dadeam in ultimele zile seama ca golul nu exista (logic stiam si eu), e doar o perceptie, ca incercand sa imping de la mine starile negative, ramanea un teren viran, pe care nu aveam energia sa pun ceva pozitiv in loc...si de aici golul. Nu le lasam pe cele negative sa se apropie, dar nici nu plantam pasiuni, cred ca nu aveam nici incredere ca voi putea trai ceva bun, ca-s capabila, cine stie poate chiar ca nu merit.

Se spune ca atunci cand nu te simti iubit cand esti mic, sau cand ai senzatii de abandon, pe undeva te gandesti ca inseamna ca nu meriti, ca-ti lipseste ceva ce altii au. Si poate dupa aia nu simti ca meriti lucruri bune si atunci nu crezi ca ti s-ar putea intampla, ca sa te si indrepti spre ele.

Ce descrii tu pare sa semene cu un pic de proces terapeutic, adica schimbarea nu s-a produs chiar instant, chiar daca ceva a declansat-o.

La tine a intervenit cumva la un moment dat si frica de pierdere? Dupa ce a aparut relatia?

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Teama de abandon si de a dezamagi la mine cel putin au fost principalele cauze pe langa multe altele adunate in timp. Eu scriu mai rar romane despre mine si cu atat mai putin pe forum. Nu mi-o luati in nume de rau dar am un principiu orice zoara pe net e de dominiu public :D

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Si eu am experimentat de multe ori mancatul pe fond nervos, dar nu inteleg de ce ne gasim alinarea tocmai in mancare? Sunt atatea lucruri care ne pot ridica moralul si noi alegem tocmai varianta in care ajungem sa ne facem procese de constiinta. Off, blesteme, blesteme, blesteme.

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Ca si tine aveam sentimente ca nu merit anumite lucruri (in special legate de job), ca nu sunt in stare sa fiu la fel de buna ca altii.... din zona asta.

Bineinteles ca nu s-a produs instant. Primele luni au fost feerie, eram indragostita si nu realizam faptul ca eu nu mai detin control (asa eram, nu ma puteam baza pe cineva). Teroarea a inceput dupa cateva luni, cand brusc mi-am dat seama ca eu plutesc, si nu mai simt pamantul sub picioare, m-am speriat si am propus sa terminam relatia, asa brusc.

Mereu aveam explicatii de ce fac acest lucru. Eu nu eram sigura ca el nu ma va rani.... mi-a trebuit mult timp sa vad ca totul e pe dos, si doar mintea bolnava inventa scenarii in care el ma lasa. Printre altele, nu eram in stare sa ma gandesc la ceva pozitiv, ca , de exemplu ca totul va fi bine, vom avea o familie fericta, bla, bla.... la mine, gata, totul era negru, "...imi va face rau si ce-o sa fac eu atunci", imi era frica sa nu imi fac rau daca ma va parasi....

Frica de pierdere era. De a pierde pe el, de a pierde controlul.... mereu imi spunea ca ma vrea inapoi, fata aceea care se lasa dusa de val...

Practic eu am trait toata tineretea mea cu aceste sentimente, frica de abandon, asta era problema cea mai mare,... sunt un om care traieste viata la intensitate 100%, ca sa fiu mai explicita, pentru mine conteaza si felul in care imi spui: "te iubesc". Uneori simteam ca nu ma voi adapta niciodata in aceasta viata. Voi fi privita ca o ciudata. Toate astea ma faceau des trista, am avut depresii aproape saptamanal, mereu imi innecam amarul in mancare, in special, dulciuri, ma simteam foarte fericita dupa ce mancam o ciocolata...

Ciudat e ca nu sunt chiar o amatoare de dulciuri, mananc din cand cand cioco, asa de gust, dar nu as spune ca imi plac mult dulciurile.

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

si eu ma intreb, de ce anume mancare, si nu altceva? de exemplu, baut apa :D

Re: Binge eating - Hiperfagie - Mancat compulsiv/in exces
 

Pai o data ca e mereu la indemana fata de alte activitati, nu pleaca de acolo, se poate face repede, seamana cu alinarea de bebei, cand plangeam eram linistiti cu mancare, poate asocierea cu mama din cauza asta, sau oricum o persoana care are grija de noi, protectie. In al doilea rand, fata de apa, mancarea creste glicemia, cresc si endorfinele de la carbohidrati (substante care te fac sa te simti bine, apar si cand esti indragostit), plus ca se duce sangele la stomac sa digere si aparand un pic de moleseala e bine, se reduce tensiunea musculara de la diverse stresuri.
Vorba aia, nu exista doar mancarea, ca exista si alcoolici si drogati si dependenti de jocuri de noroc, etc. altii si-au ales alte 'linistiri'.
A, plus ca gesturile stereotipe (rontaitul) fiind ritmice, linistesc.