[Poofy Girl]

Eu abandonez. Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mai are rost. IErtaţi-mi ieşirea nu tocmai motivantă şi veselă şi optimistă. Nu mai pot. Zile întregi de chin şi de groaza zilei de mâine. Zile la rând de adunat monede de 10 bani din casă cât să iau o franzelă la 1,2 lei pe care să o mănânc cu ulei şi sare. Zile întregi de căutat în disperare o sursă suplimentară de venit. Datorii. Instabilitate. Chirie neplătită. Datorii. Obligaţii. Telefoane de la bancă. Cheltuieli neprevăzute. Unde să mă duc? 1 - 2 prieteni apropiaţi exasperaţi de lamentările şi bocelile mele. Zeci de mai mult sau mai puţin cunoscuţi pe facebook care merg mai departe cu viaţa lor, slăbesc, se căsătoresc, postează poze cu ecografii 3D, merg la sală, vizitează ţări străine, postează poze cu noua maşină sau cu apartamentul în curs de renovare. Poze cu iubitul/iubita de mână. Nu mi se mai întâmplă nimic bun. Iubitul meu e acolo, prezent, dar nu înţelege. Înţelege că mi-e greu, înţelege cât de apăsată mă simt, dar nu înţelege de ce îmi doresc din tot sufletul ca mâine să nu mă mai trezesc. Pur şi simplu să expir o dată lung şi să dorm în pace. Nu mai am vlagă, energie, nu mai pot gândi limpede. Singura soartă de care îmi pasă dacă e să mor e a pisicii mele, cine o să aibă grijă de ea, cum o să trăiască, o iubesc nespus, e copilul meu. Nu am ce să-i dau de mâncare şi acum plâng şi scriu cu ea în braţe. M-am săturat să mi se spună să gândesc pozitiv. Nu m-a dus nicăieri. Doar mai departe de realitate. REalitatea se învârte în jurul banilor, nu pot lua microbuzul fără bani, nu pot lua mâncare fără bani, nu pot ţine o dietă fără (mai mulţi) bani, nu pot lua hârtie igienică fără bani, nu pot avea lumină şi gaz fără bani, nu ştiu cum trăiesc alţii fără. Şi cum reuşesc să mai fie şi fericiţi. Realitatea pute ca un sac de gunoi uitat la uşă înainte să pleci în concediu. Aş vrea să plec undeva în concediu. Concediu din ăla prin august plătit în ianuarie. 7 zile de stat degeaba. undeva unde pescăruşii ţipă aşa tare încât nu-mi mai aud gândurile. Ultimele 7 zile pe care mi le-am luat concediu le-am petrecut în casă, lipită de calculator, citind multe oferte de job cu multe cerinţe pe care nu le întrunesc. Am dioptrii -6. M-am prostit. Nu mai pot gândi, nu mă mai duce mintea. Nu mai vreau să plâng. Vreau să dorm mult. Nu mai vreau nimic.