[lidiuta]

-continuare-
" Au un entuziasm inuman pentru înfrânare, o euforie suspectă a retenţiei. Se mobilizează cu toţii pentru a discredita plăcerea, având, în acelaşi timp, aerul că îţi oferă bucurii ascunse, ştiute numai de ei şi de adepţii lor. Nu ţin minte nume. Există şi genul atletic, muşchiulos, care recomandă o viaţă sportivă, şi genul famelic, uşor neras, cu o sclipire neliniştitoare în ochi, care pledează pentru crud şi fibros.Există şi medici propriu-zişi, în general mai rezonabili, dar şi personaje amfibii, pe jumătate medici, pe jumătate vraci, de la care te poţi aştepta la orice.(...)
Trec peste inconsecvenţele spectaculoase ale dieteticii moderne care, de la an la an, îşi modifică discursul, fără complexe: untul e când bun, când rău, vinul roşu e când mai bun, când mai rău decât vinul alb, untura e când bună, când rea, fructele-când bune, când periculoase, lactatele-când paradiziace, când riscante, uleiul de măsline-când bun ( pentru greci şi italieni), când rău ( pentru continentalii nemediteraneeni)".