Pfff, dupa ce a murit tatal meu (de ziua mea de nastere, cand am implinit 26 de ani si anume pe 25 august
) fratele meu a plecat in Italia iar la 1 an de zile a luat-o si pe mama. Eu nu am vrut sa plec din tara ca eram multumita de munca mea, aveam satisfactii profesionale, financiare si personale dar a lovit criza si in tara si nu mai puteam supravietui cu un salariu de la 1700 ron la 1000 asa ca in August 2009 am venit la mama mea. In cateva zile il cunosc pe viitorul meu sot cand stateam la coada la o gelaterie
, intr-o luna eram mutati impreuna si in 2 aveam nunta planificata. El spune asa: "lucrurile facute din scurt sunt cele mai bune" si are perfecta dreptate. Cand vine iubirea o recunosti, o simti si neputiinta nu te lasa sa o poti descrie
. Am facut un curs de italiana, m-a ajutat mult, am invatat verbele, acum inteleg tot, dar imi este teama sa o vorbesc sa nu gresesc. Mai rad cu ai mei in casa (si parintii lui Dorin sunt aici de ani de zile) si mai
vb in italiana,
vb la magazile, cu vanzatoarele, mi-am luat rochita de mireasa singura, deci incet incet ma adaptez.Dar ca si munca, nu pot face orice, am rabdare, si sper ca ceva mi se pregateste si mie, ca un loc bun va fi al meu candva.
Cam asta e long story made it short!
