Sunt ingrijorata ca nu voi putea fi langa toti oamenii care au nevoie de mine... Ca nu voi reusi sa ii sustin pe toti si sa-i ajut asa cum au nevoie... Nu e chiar cea mai buna perioada din viata mea dar stiu ca poate fi si cu mult mai rau! Doar ca as vrea sa pot face mai multe, sa pot ajuta mai mult si efectiv nu pot! Si atunci ma enervez, nu imi gasesc locul, nu mai am somn (caci incerc sa gasesc tot felul de solutii), incep sa fiu artagoasa si sa ridic tonul la oameni nevinovati... iar asta nu ma face sa ma simt cu nimic mai bine, mai ales ca o fac involuntar...Asa ca o sa-mi iau o pauza de la toti si toate, macar cateva ore si am sa ma gandesc la mine, la cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept. Si mai ales am sa ma relaxez! trebuie sa ma decuplez putin de lumea asta pe care oricum nu o pot schimba si sa ma gandesc la ce m-ar putea ajuta sa fiu mai puternica sa-i pot sustine si pe ceilalti. Sigur ca imi place sa-mi ajut prietenii si familia, dar sunt acele perioade in care telefonul iti suna intruna, o prietena iti zice ca s-a despartit de prietenul cu care era de 2 ani, un amic iti spune ca i-a murit cineva drag, iubitul tau are si el niste probleme financiare si nu numai si e intr-un stres continuu, parintii au datorii si sunt si ei stresati, alta prietena sufera o deceptie si tot asa... si fiindca tie iti place sa fii langa toti oamenii astia bineinteles ca le oferi sprijinul tau, dar pe nesimtite te incarci si tu cu o parte din tristetea lor si te trezesti dimineata ca te simti ca naiba si n-ai chef de nimic... mai ales ca toate merg prost! dar vreau sa cred ca si fazele astea sunt trecatoare, ca dupa ploaie urmeaza intotdeauna soare si ca lucrurile revin la normal!
in alta ordine de idei incep sa simt cum incolteste in mine dorinta de a adopta un nou stil de viata, unul mai sanatos.. am citit cateva povesti de succes, am vazut cum slabutele se incurajeaza una pe alta si parca simt cum se misc si in mine ceva... e adevarat mi-e foarte greu sa ma abtin de la toate bunatatile mai ales in aceasta perioada a anului, dar pana acum am reusit sa nu mai fac excese, sau sa ma refugiez in mancare..ceea ce eu consider a fi un bun inceput
! desigur lupta e grea, drumul e lung si uneori anevoios dar stiu ca am puterea necesara sa ma mobilizez si stiu ca in jurul meu sunt persoane extraordinare gata sa ma sustina. asa ca cine sunt eu sa nu le dau ocazia sa ma ajute? cine sunt eu sa refuz sa imi valorific potentialul si sa imi neg partile bune?
si ca sa povestesc si ce am mancat azi (cu sinceritate totala) voi incepe prin a raporta o o felie de paine cu rosii si telemea rasa + 1 felie de cozonac cu nuca si o cana cu lapte dimineata, la pranz o feliuta de paine cu salata boeuf, o sarmaluta cu 2 lgt de smantana si trebuie sa recunosc inca 2 felii de cozonac cu nuca (care e nerusinat de bun si pufos). da stiu ca nu e dietetic, ca am mancat mai multi carbohidrati decat trebuie ca ar trebui sa mai limitez cantitatea de cozonac... dar scopul meu in urmatoarele 2 sapt nu e sa devorez un castron de salata si nu stiu cate iaurturi dietetice.. scopul e sa ma limitez la 3 mese pe zi si eventual 2 gustari, adica sa-mi amintesc cum e sa mananci cat de cat normal, nu zic ca in portii mici sau normale, dar mai mici fata de cat obisnuiam inainte si sa nu mai infulec pana simt ca plesnesc! deocamdata incerc sa ajung pe linia de plutire si apoi sa invat sa si inot .. si fata de cum eram sunt multumita de mine
