[aussie_girl]

Sand, ce spui tu acolo vine cu experienta de viata si da..cu necazurile si bucuriile aferente. Trecand prin 15-20 de ani da casnicie, intampinand greutati si trecand peste ele impreuna te duce la o anume intelepciune pe care cu ani in urma nu ai fi crezut ca o ai.

In primii ani de casnicie cand eram amandoi tineri si fetita noasta bebelusa, cand nici macar nu ajunsesem sa ne cunoastem noi doi bine a fost intradevar o lupta..cu iesiri si nervi..dar cum spunea Whaley am avut noroc d eun sot exceptional care a stiut sa isi intre in rolul de tata mult mai rapid decat am intrat eu in rolul de mama. Astiut sa lase de la el..si sa fie acolo cand simtea ca este nevoie de ajutorul lui..

si, alinamar..ce cred eu ca nu e o idee buna..e chestia asta cu:"las ca ii vine si lui randul"!! Nuuuuuuuu nu e bun..copilul nu trebuie vazut ca o povara ci ca un joy..o bucurie de a petrece timp cu el..Da..sunt de acord ca iti vine sa il trantesti..sau sa te dai tu cu capul de pereti uneori..daar cine isi smulge parul din cap cand il doar eo unghiuta..sau cand isi zgarie un piciorus..sau cand plange de nu stii de ce anume si clar el are ceva?? Eu iubeam sa imping carutul pe strada..sau sa o tin pe printesa mea..dar cand il vedeam pe el, pe sot adica..cat d emult isi dorea sa impinga carutul, sa o tina in brate..sa ii dea laptele..renuntam cu greu..dar o faceam pentru ca vedeam fericirea cu care facea toate lucrurile astea.

Ma uit acum, cand fiica mea care are 17 ani..in curand face 18..ma uit la relatia dintre tata fiica. Exceptionala..

si apoi..mamicilor..sa nu ganditi cumva ca: las' ca face el 2 ani..sau 3 ani..sau 4 si trec toate. Nu iubitele..trec "acelea" si vin altele..si altele..si tot asa.