[aussie_girl]

ohh whaley you are something else!! Am ras cu lacrimi si mi-am adus aminte de perioadele "iluminate" in care ma intrebam de ce nu-mi ajung doua maini!!! Si mi-am mai amintit si de comentariile aberante ce le faceam la adresa bietelor mamici care cresteau un copil fara vreun ajutor al mamei, soacrei..si eu ma minunam :"wow..dar ce i-ar trebui sa-si faca un dus si sa-si spele parul si sa-si puna un ruj"..ei bineee, mi-a venit randul si frate..cand adormea micuta mea..eram ca un speedy in bucatarie s apun totul la punct si sa mai prind si eu 10 minute de somn in timp ce doarme ea..

Apoi..mi-au trebuit 5 ani de uitare si am adus pe lume si o mandrete de flacau..la fel de energic si la fel de neastamparat si eu la fel de secerata/daramata cadeam..ca numa gandul ca ar trebui sa-mi ridic un picior de colo cola ma rupea in bucati..dar sa ma mai gandesc la facut amor cu sotu' si la "ciripituri" vesele si dragastoase...

dar trec toate..trec toate si vin altele..

[Whaley]

Oh, da, trec si se uita... Eu sunt absolut sigura ca, daca n-ar fi problemele de sanatate, m-as apuca si as mai face unul

M-am tot gandit la subiectul asta si mi-am amintit ce ganduri imi faceam la inceput, in primele zile dupa nastere... la mine baby blues-ul s-a directionat pe relatia cu sotul, o jeleam de parca m-as fi intors de la tribunal, nu de la maternitate. Eram constienta ca se va schimba si nu imi imaginam in ce anume, aveam senzatia ca iubirea nu se poate "imparti", ca intre noi totul e aproape sfarsit daca a aparut creatura mica si urlacioasa, de acum incolo nu vom mai fi decat parinti, ma rog, aberatii hormonale de lauza.

Si uite ca acum mi se pare ca totul s-a transformat in ceva mult mai fain, chiar daca suntem in primul rand parinti (nu DOAR parinti), in ciuda frecusurilor si certurilor inerente, chiar daca momentele de intimitate tind spre zero (pentru ca si atunci cand piticul doarme si indraznim sa ne gandim la ceva mai mult el este, totusi, mereu prezent si totul se intampla astfel incat sa auzim daca stranuta sau scanceste)... uite ca iubirea chiar daca nu se imparte, se multiplica si, dupa parerea mea, totul e mult mai bine acum cand pur si simplu ne traim viata (asa cu copil mic cum e ea) in loc sa stam si sa ne gandim la ea.

Poate am avut noroc de un barbat foarte implicat, il iubeste enorm pe V si cred ca a invatat sa-i fie tata inainte de a invata eu sa-i fiu mama , dar eu nu am simtit niciodata ca ar fi ceva in neregula cu casnicia noastra doar pentru ca relatia dintre noi s-a schimbat si nu mai avem timp si energie de tandreturi la lumina lumanarilor sau erotisme sofisticate. Everything is as it should be Asta e viata, oamenii se cearta, se impaca, uneori le vine sa-si mai sparga capetele, a doua zi se iubesc si-s convinsa ca nici copilului nu i-ar prinde bine sa creasca intr-o atmosfera roz-tampa si pasiv-agresiva in care mami isi innabusa frustrarile, isi da cu rimel si zambeste mereu dulce indiferent ce simte. We have a "no bull%$it policy" si asta ne ajuta sa functionam ok ca familie...

Ca nu stam si nu analizam despicarea firului in 248 de sub-fire (aica nu "vorbim despre noi")? Ce ar fi de vorbit? Un copil de cateva luni, un an, e complet neajutorat, nu-l poti trimite sa isi faca laptele singur ca sa-ti faci somnul de frumusete, ziua are 24 h in care trebuie asistat, pe langa asta mai exista un milion de treburi casnice peste care inainte saream uneori da' acum nu mai prea merge si... asta e. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi dau seama ca, daca in tot haosul asta, pe barbatu-miu l-ar fi apucat sa imi reproseze ca "nu-l mai iubesc ca inainte" m-as fi simtit dezamagita crunt de el, nu as fi simtit ca gresesc eu si ca avem "probleme de cuplu". Ar avea el o problema de maturizare...

Gata, mi-am facut si filosofarea de dimineata

[alinamar]

Anterior postat de Whaley

Stii ce se intampla? Eu, inainte de a naste, le judecam foarte usor pe prietenele si cumnatele mele care dupa nastere nu mai erau la fel de cochete, care nu se mai purtau cu sotii ca niste pasarele ciripitoare, care nu mai aveau chef de sex etc, le consideram blazate si delasatoare etc... Dupa aia... am simtit ca, vorba aia, "mi-a rupt Dumnezeu o mana si m-a batut la c>> cu ea". Mi-am jurat ca in viata mea nu mai judec pe nimeni.

Ca n-am povestit de relatia mea cu barbatul: e "in grafic". Adica seara cadem epuizati si in weekend ne certam in mod regulat. Sigur ca nu mai e ca inainte cand eram doar unul pentru celalalt, nu are cum sa fie, dar nu simt ca el e "gelos pe copil", mi s-ar parea absurd si imatur sa ceara mai multa atentie decat ii ofer acum, nu s-a pus problema asa. In general ne certam pe teme mult mai banale "Cine a stat mai mult de fundul copilului azi" , "Cine ar trebui sa iasa cu el in parc diseara", "De ce il lasi sa-mi devasteze casa cand e cu tine, nu te gandesti ca am mai strans-o de 3 ori azi?" si tot asa Stim amandoi ca o sa treaca si e chestiune de timp pana se aseaza lucrurile, eu al doilea copil nu-l mai fac, deci avem rabdare sa treaca. De fapt, nu prea avem timp sa ne gandim....

da...cunosc..si eu inainte de a naste judecam orice si pe oricine....Judecam parintii ai caror copiii plang in magazin..pe cei care si-au obisnuit copiii in brate, pe cei care dorm cu copiii si tot asa...lista e foarte lunga..
Si noi tot de la chestii de genul asta ne certam....Am avut o perioada cand ne-am inteles super ok, dar de ceva timp incoace certurile s-a multiplicat..La fel...cine iese cu copilul la plimbare, care-i mai obosit, cine schimba copilul, care din noi face curatenie mai des in casa (asta in weekend)...eu vreau sa ies singura uneori din casa pt ca efectiv m-am saturat sa ies mereu cu biberoane, suzete si toate alea dupa mine....El mereu se plange ca e obosit..de parca eu as sta degeaba acasa o zi intreaga....dar din toamna o sa ma distrez teribil pt ca facem schimb de locuri: sotul meu va sta in continuare acasa in concediu crestere copil iar eu ma intorc la serviciu..stai sa vezi atunci cate mofturi si pretentii am sa fac si eu....eu nu cred ca o sa reziste, dar nu avem ce face... Astept cu nerabdare sa vina toamna

[Whaley]

Pai, Alina, orice relatie ... adevarata, intre oameni adevarati, inseamna si frecusuri, certuri, reprosuri. E normal sa existe, in unele perioade mai multe, in altele mai putine... O cearta pornind de la o problema minora si cotidiana nu e o "problema de cuplu", e un mod de comunicare. Poate nu-i cel mai bun, dar suntem vii, avem diverse trairi, fie ele pozitive sau negative, nu suntem roboti. Important e sa stim sa trecem peste chestiile de genul asta, sa nu le amplificam, sa nu le acordam semnificatii pe care nu le au.

Mie cuplurile care sunt intr-un "perfect honeymoon" toata viata, care nu se cearta niciodata, imi ridica mari semne de intrebare. Cineva acolo ori nu are pareri personale si se "muleaza" pe partener uitand de sine, ori isi innabusa toate sentimentele negative pana cand va izbucni ca o oala sub presiune.

[Ghinduta]

Fetelor va citesc discutiile pe nerasuflate.
Nu am copii dar vor veni si la mine...
Singuru lucru cu care ma pot lauda e ca nu am judecat nici o mamica pana acum...si asta pt ca am trait printre copii, am vazut cum e, si mi'e frica asa cum a zis una dintre voi, sa nu imi rupa Doamne doamne mana si sa ma bata cu ea.
Sunt terorizata

[Sand]

Anterior postat de Whaley

Mie cuplurile care sunt intr-un "perfect honeymoon" toata viata, care nu se cearta niciodata, imi ridica mari semne de intrebare. Cineva acolo ori nu are pareri personale si se "muleaza" pe partener uitand de sine, ori isi innabusa toate sentimentele negative pana cand va izbucni ca o oala sub presiune.

Am citit chestia asta si nu sunt de acord. Eu intru in categoria asta dar nu din motivele scrise de tine mai sus. Pur si simplu am trecut prin prea multe impreuna cu sotul (a se citi drame, boli foarte grave etc). ca sa mai avem acum dispozitia sa ne certam din toate nimicurile. Zicem merci ca am supravietuit. Asa ca nu ne mai certam deloc...fiindca nici un nimic nu mai conteaza, se rezolva totul cu discutie si analiza si cu relaxare. Daca ajungi sa vezi moartea cu ochii si sa treci prin chestii de cosmar impreuna...iti zic eu ca nu mai conteaza cand s-a dat cu aspiratorul, daca a iesit tocana buna sau alte banalitati de genul.

[aussie_girl]

Sand, ce spui tu acolo vine cu experienta de viata si da..cu necazurile si bucuriile aferente. Trecand prin 15-20 de ani da casnicie, intampinand greutati si trecand peste ele impreuna te duce la o anume intelepciune pe care cu ani in urma nu ai fi crezut ca o ai.

In primii ani de casnicie cand eram amandoi tineri si fetita noasta bebelusa, cand nici macar nu ajunsesem sa ne cunoastem noi doi bine a fost intradevar o lupta..cu iesiri si nervi..dar cum spunea Whaley am avut noroc d eun sot exceptional care a stiut sa isi intre in rolul de tata mult mai rapid decat am intrat eu in rolul de mama. Astiut sa lase de la el..si sa fie acolo cand simtea ca este nevoie de ajutorul lui..

si, alinamar..ce cred eu ca nu e o idee buna..e chestia asta cu:"las ca ii vine si lui randul"!! Nuuuuuuuu nu e bun..copilul nu trebuie vazut ca o povara ci ca un joy..o bucurie de a petrece timp cu el..Da..sunt de acord ca iti vine sa il trantesti..sau sa te dai tu cu capul de pereti uneori..daar cine isi smulge parul din cap cand il doar eo unghiuta..sau cand isi zgarie un piciorus..sau cand plange de nu stii de ce anume si clar el are ceva?? Eu iubeam sa imping carutul pe strada..sau sa o tin pe printesa mea..dar cand il vedeam pe el, pe sot adica..cat d emult isi dorea sa impinga carutul, sa o tina in brate..sa ii dea laptele..renuntam cu greu..dar o faceam pentru ca vedeam fericirea cu care facea toate lucrurile astea.

Ma uit acum, cand fiica mea care are 17 ani..in curand face 18..ma uit la relatia dintre tata fiica. Exceptionala..

si apoi..mamicilor..sa nu ganditi cumva ca: las' ca face el 2 ani..sau 3 ani..sau 4 si trec toate. Nu iubitele..trec "acelea" si vin altele..si altele..si tot asa.

[Whaley]

Anterior postat de Sand

Am citit chestia asta si nu sunt de acord. Eu intru in categoria asta dar nu din motivele scrise de tine mai sus. Pur si simplu am trecut prin prea multe impreuna cu sotul (a se citi drame, boli foarte grave etc). ca sa mai avem acum dispozitia sa ne certam din toate nimicurile. Zicem merci ca am supravietuit. Asa ca nu ne mai certam deloc...fiindca nici un nimic nu mai conteaza, se rezolva totul cu discutie si analiza si cu relaxare. Daca ajungi sa vezi moartea cu ochii si sa treci prin chestii de cosmar impreuna...iti zic eu ca nu mai conteaza cand s-a dat cu aspiratorul, daca a iesit tocana buna sau alte banalitati de genul.

Probabil ca m-am exprimat eu aiurea... Inteleg ce zici, dar.. in primul rand e o etapa, probabil ca au mai fost si altele, nu pot sa cred ca nu ati avut niciodata un dezacord, nu v-ati suparat, nu a stat nimeni botos ever... Si daca a fost asa probabil ca voi sunteti ACEA exceptie, habar nu am.
Nu iti imagina ca eu arunc dupa barbatu-miu cu farfurii si asta mi se pare un mod sanatos de relationare Dar sunt momente si momente, in unele suntem mai impulsivi, in altele mai relaxati...
Apoi... e cu totul altceva cand relatia e in doi. Voi va puteti dedica in intregime unul altuia, nu exista tensiuni exterioare relatiei. Cand apare un al treilea, deja se complica lucrurile, cu atat mai mult cu cat e, in mod firesc, complet nerezonabil.

[Sand]

Anterior postat de Whaley

...nu pot sa cred ca nu ati avut niciodata un dezacord, nu v-ati suparat, nu a stat nimeni botos ever...
Apoi... e cu totul altceva cand relatia e in doi. Voi va puteti dedica in intregime unul altuia, nu exista tensiuni exterioare relatiei. Cand apare un al treilea, deja se complica lucrurile, cu atat mai mult cu cat e, in mod firesc, complet nerezonabil.

Foooarte rar, poate de cateva ori in 23 de ani de cand ne stim. O data la cativa ani se intampla si nu tine mult. Mereu e ceva mic si stupid.

Asa este cu al treilea. La noi e pisica, care ne scoala de dimineata si vrea freca si atentie. Un fel de copilul casei deh. Nu pe bune ... inteleg ce vrei sa zici. Sa ai o "fiara" mica din asta in casa care sa-ti frece ridichea nu e tocmai usor, mai clacheaza omul din cand in cand. E normal.

[Whaley]

Anterior postat de Sand

Foooarte rar, poate de cateva ori in 23 de ani de cand ne stim. O data la cativa ani se intampla si nu tine mult. Mereu e ceva mic si stupid.

Asa este cu al treilea. La noi e pisica, care ne scoala de dimineata si vrea freca si atentie. Un fel de copilul casei deh. Nu pe bune ... inteleg ce vrei sa zici. Sa ai o "fiara" mica din asta in casa care sa-ti frece ridichea nu e tocmai usor, mai clacheaza omul din cand in cand. E normal.

Nici noi nu ne certam inainte... Eu nu ma certam "default", el e mai impulsiv dar il lasam in ale lui nu pentru ca faceam un sacrificiu or smth, ci pentru ca nu dadeam importanta.... pur si simplu ridicam din umeri si il lasam sa termine "discursul" ca aveam chestii mai bune de facut. Eu sunt o tipa calma si non-competitiva de fel. Nu-s lasa, pur si simplu nu inteleg de ce intra oamenii in competitie unul cu altul, de ce isi doresc sa castige dispute etc. Asa ca nu ne certam pentru ca el nu avea interlocutor
Dar "fiara" schimba lucrurile, si da, clachezi, de oboseala, de frustrare, de uitare de sine (de aceea ziceam de termenul de 2 ani, cand femeia iese din "cocon" si redescopera lumea lucrurile se mai relaxeaza, chiar daca grijile nu trec)... Acum ma cert pentru ca sunt tensionata, epuizata, pentru ca uneori simt ca imi vine sa-l iau pe fiu-miu de un picior si sa-l arunc pe geam si gandurile astea ma sperie, prefer sa refulez in alta parte, cu un "egal", nu cu o fiinta pre-rationala care depinde total de mine... si sunt sigura ca el intelege asta, chiar atunci cand ii fac reprosuri aberante, dupa 2 minute e totul ok, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, si il cunosc destul de bine ca sa stiu ca ESTE totul ok...
Dar "convulsiile" astea sunt minore, mie asa mi se pare, ar fi pacat sa nu vedem padurea din cauza copacilor, si "padurea" noastra e ca ne iubim, ca am reusit cu greu sa avem copilul pe care ni l-am dorit, ca il crestem frumos, il iubim, el ne adora, in fiecare dimineata pleaca lipaind prin casa si striga "mama-tata" si cand ne vede se lumineaza tot la fata... Noi nu avem probleme, sa ne fereasca Dumnezeu de probleme, daca ne apuca sa ne maraim printre dinti "Tu ar trebui sa-l plimbi azi" sau "ia-ti naibii sosetele de acolo ca nu m-ai castigat la loto sa adun dupa tine", chiar nu conteaza, sunt detalii pe care le uitam.
Edit: off-topic, mi-am adus aminte de la "fiara" ta cum s-a indignat o vanzatoare isterica pentru ca i-am zis lui fiumiu "dihanie" intr-o zi. Mi-a tinut un discurs de rahat despre cum unele se chinuie sa faca copii si nu pot (!!!) si eu vorbesc urat cu al meu etc Culmea e ca eu asa il alint, in rand cu Bubu, Pitic, Grasu, Falcutza, intra si Dihanie (ta-su ii zice "dihan", ca e baietel ). Oare de ce nu inteleg oamenii ca iubirea trece de cuvinte si de detalii si poate reinventa limba romana si, mai ales, de ce judeca cu atata usurinta?