Din nou de la Mihaela Bilic:
"WOW-ul si MMM-ul minții
Avem un organism fabulos, organe si sisteme la limita perfectiunii si cu toate astea fara creier totul e inutil, suntem in comă, funcționam automat. Cand capul nu e bine suntem doar niste roboței, ne târâm de la o zi la alta.
Viața e mai mult de o inima care bate, de un corp care respira, manâncă, muncește, supravietuieste. Viața e emotie, fior, frica, pasiune, nesiguranță, necunoscut, curaj, inconștiență, durere, sfâșiere, lacrimi si râs, toate la un loc. Viața nu e a fi, ci a simți!
Multi dintre voi o sa spuneti ca m-a apucat filozofia la miez de noapte dar nu trece zi in care sa nu-mi vina sa-i intreb pe cei care imi cer ajutorul: "tu ce si când ai simțit ultima oara?" Genul ala de simțire care iti accelerează sângele in vene, care iti precipită respiratia, care iti furnică pielea. Sa simti ca te încălzești si te răcești la un loc, ca-ti vine sa țipi sau sa râzi fără control, sa sări in sus de bucurie, sa te comporti ca un copil nebunatic sau ca un adolescent rebel căruia nu-i pasă ce zice lumea. Sa fii indragostit de viata, de soare si de ploaie deopotriva, sa gasesti motiv de bucurie in mirosul florilor de salcam, sa ai entuziasm, curiozitate, pasiuni, simtiri, emotii de orice fel si stoluri de fluturi in stomac.
Nu stiu daca astfel de trairi pot fi permanente, dar stiu ca ele ne sunt vitale. Atat de vitale incat in lipsa lor mâncam. Si mancam nu pentru ca ne este foame, ci pentru ca vrem sa simtim. Mintea noastra are nevoie sa fie nebuna, libera, rebela, nelinistita. Si atunci cand suntem prea cuminți, prea responsabili, prea predictibili, prea maturi, prea organizati, ea se plictisește. Si singura "distractie" care-i ramâne e mâncarea
Asa ca data viitoare cand va treziti ca mâncați fară sa va fie foame, intrebati-vă: "nu cumva mintea mea e plictisita?" Pentru ca indiferent de cat de plina va e viata de treburi si obligatii, astea obosesc mintea. Iar ea are nevoie de WOW. Si cand nu are niciun wow va cauta mmm-ul...din mâncare!"