E bine să-ţi faci şi nişte analize (glicemie), cum mai spunea cineva mai sus, dar dacă îţi ies ok, atunci dependenţa e mai mult psihologică, decât fiziologică.
Şi eu aş mânca dulce, dar mă stăpânesc cât pot de mult, pentru că sunt conştientă că îmi fac rău mie.
Cât despre clătitele de mâine, da, e important să ai susţinere din partea celor din jur, dar mai important e să fii tu puternică. Mama, spre exemplu, de când am început eu dieta, încă mai cumpără dulciuri uneori, dar asta nu înseamnă că mănânc şi eu. La fel şi cu pâinea, ea mănâncă destul de multă pâine, eu mă limitez la 2-3, maaaaxim 4 felii pe zi.
Părerea mea e să renunţi treptat la duciuri, la zahăr. Eu am început mâncând câte o pătrăţică de cioco cu lapte în fiecare zi după prânz. Azi nu am mai simţit nevoia. Dacă până acum mâncam o ciocolată în două zile, acum avem o tabletă în frigider de o săptămână. Suntem două "chocoholics" să spun aşa, şi eu şi mama, dar am reuşit să ne abţinem.
Totul ţine de voinţă şi de ce cântăreşte mai mult pentru tine: plăcerea de a mânca dulciuri sau dorinţa de a fi sănătoasă şi suplă!
Îţi ţin pumnii şi sper să ne aduci veşti bune!!
P.S. Bunica mea, femeie la aproape 70 de ani, a aflat într-o zi că are glicemia cam ridicată. Dacă până atunci mânca şi o pâine pe zi, mânca seara înainte să se culce, se trezea noaptea şi bea suc şi tot felul de chestii, în momentul ăla a zis aşa: a zis doctorul că dacă mă abţin nu o să am nevoie de pastile, o să pot trăi normal şi sănătos. Mă abţin.Să mai spun că de când face chestia asta nu doar că are glicemia la limită, dar a şi slăbit vreo 8-10 kilograme?
Oricine poate, trebuie doar să vrea!
