povestea mea cu slabitul e veche, dar ju vreau acum sa o spun pe toata. Vreau sa vorbesc despre ultimii ani, cei mai grei. Pe 20 februarie 2013, cand primul copil avea 6 luni, dupa ce cantarul imi aratase cu o zi inainte fabuloasa greutate de 80.0 kg am inceput monti. Dupa 2 saptamani de acomodare am inceput sa fac sport. Atunci, obiectivul meu era 58 de kg in 3 luni si 53 pana pe 20 august.
evident, nu a fost asa, am slabit 18 kg in 3 luni, iar apoi timp de cativa ani in care a intrat si a doua sarcina am tot oscilat intre 57-63 kg, cu un maxim istoric de 65 la inceputul lui ianuarie. La jumatatea lunii martie aveam 53.5 am realizat brusc ca nu mai am scuze. Copiii sunt mari, nu mai pot folosi o sarcina si alaptarea ca scuza, sunt deocamdata mama casnica, deci stapana pe programul meu, am o lunga experienta cu dietele si sportul si stiu ce e si ce nu e pentru mine. De atunci, cu foarte mici oscilatii in sus, am slabit constant pana acum. Acum cand, in august 2017, la fix 4 ani de la termenul stabilit initial am ajuns la greutatea pe care mi-am stabilit-o atunci ca target. 52.4 arata azi cantarul meu. Recunosc, sunt mandra de mine. Am slabit 2 kg in aceste 2 saptamani la mare, 11 kg in ultimele 5 luni si 27,6 kg in 4 ani. Si ma bucur ca am gasit o dieta care nu e dieta, care incurajeaza mancatul sanatos dar permite mici rasfaturi, care nu presupune costuri suplimentare, gatit in plus, efort suplimentar. Recunosc ca nu prea mai e cazul sa slabesc. Partea de sus a corpului e efectiv piele si os, dar din pacate de la buric pana la genunchi arat rau. Nu exagerez, sunt realista. Da, sunt slaba, dar pielea in exces si celulita de pe picioare dau un aspect dezagreabil. Mi-am propus mai demult ca pana la 35 ani sa arat mai bine decat am aratat vreodata, si ma tem ca etapa cea mai dificila abia incepe. Cum spuneam, slabitul nu mai e o solutie, pentru ca fizionomia mea incepe sa aiba de suferit, e nevoie insa de remodelare, si desi stiu in mare ce ar fi de facut, stiy ca procesul e unul lung, laborios, poate costisitor, si fara rezultate garantate. Oricum nu sunt inca pregatita pentru o noua etapa. Deocamdata incep o perioada de mentinere, si sper ca undeva in octombrie-noiembrie sa ma restabilesc si financiar si cu energia psihica si sa incep o noua etapa. Acum ma bucur de punctul in care am ajuns.
ce incerc sa spun, desi probabil nu s-a inteles, e: Nu renuntati. Cand cantarul urca desi nu ar avea motiv, cand se incapataneaza cate o luna in ciuda oricarui efort sa scada macar 100 de g, cand vi se pare ca nu mai puteti, ca e in zadar, nu renuntati. Mai bine mai tarziu decat niciodata, mai bine mai putin decat deloc! Patru ani a durat la mine un proces care credeam ca va dura 6 luni, si la sfarsitul acestor ani rezultatul nu a fost cel asteptat, dar e totusi bine, e totusi ceva. Plus ca vine toamna si o sa umblu imbracata, iar imbracata chiar arat biiiiiiiineeeeeee!!!:d