[CezaraCezarului]

Anterior postat de Animis23

Da..ieri era toata situatia neagra legat de master, astazi am dat niste telefoane pe la secretariat si s-au mai clarificat niste lucruri. In Cluj oamenii sunt cu adevarat altfel. Nu as fi primit asa raspunsuri rabdatoare si frumoase de la o secretara de la mine din facultate niciodata.

Am vorbit cu o colega si o sa imi dea lucrarea ei de diploma sa am din ce ma inspira pentru proiectul de cercetare, si am descoperit ca o alta colega e asistent universitar acolo unde vreau eu sa merg si a zis ca imi arata cum sa fac un plan de proiect frumos, si imi da niste sfaturi, iar daca am probleme cu inscrierea (nu am facut rost de niste acte de la Bucuresti in timp util), incearca sa puna o vorba buna ca sa ma pot inscrie, cu promisiunea ca le aduc mai tarziu.

Se adunasera multe lucruri de facut, printre care ITP-ul la masina. Eu am fobie de tot ce e legat de masina, in general se ocupa tata de asta... Si am sunat la un service din apropiere si maine dimineata la 8 ma duc cu masina ca sa rezolv si chestia asta.

In rest, sunt deprimata rau, asta e cuvantul potrivit. Aseara am plans vreo 2 ore pentru ca... viata mea nu e asa cum ma asteptam sa fie la momentul asta. Eu ma apucasem sa imi fac planuri de slabit pentru nunta si acum slabesc gandindu-ma ca trebuie sa imi gasesc un barbat nou...

Nu sunt nerecunoscatoare si sunt convinsa ca pe toate celelalte planuri viata mea e incantatoare, dar sufar. Simt ca imaginea viitorului meu devenise foarte clara si acum cineva mi-a tras presul de sub picioare. Nici nu stiu de unde sa incep. De fiecare data cand ma gandesc la asta incep sa respir greu si ma podidesc o sumedenie de sentimente si nu pot sa imi opresc lacrimile. Nu mi-am imaginat nicio secunda ca o sa ajung la asemenea ganduri si in situatia asta, de a da cu buretele peste aproape 7 ani de relatie pentru ca toate indiciile imi spun ca e mai bine asa pentru mine. Sunt inspaimantata si singura. Nimeni nu ma poate ajuta. Ma vad deja inconjurata de pisici la 40 de ani. Am o gramada de colege asa si asta nu face decat sa imi inrautateasca temerile.

Intotdeauna cand ma intreba lumea care e frica mea cea mai mare raspundeam ca singuratatea. Si acum simt ca imediat ce mi-am dat seama ca nu mai am acel suport, chiar daca nu era Andrei aici fizic langa mine tot timpul, am nevoie sa imi ocup mintea cu tot felul de activitati ca sa fac timpul sa treaca. Si ma gandesc cu frica cum o sa treaca zile si ani peste mine in incercarea asta de a nu ma gandi la realitate, si la cum ma simt.

Poate vi se pare ca exagerez. Cu siguranta ma gandesc prea mult in fata, dar... nu pot controla imaginile care ma navalesc...

Revenind. Azi am mancat cam multe, dar... acceptabil, zic eu. Ultima masa la 6 PM. S-ar putea sa mai ies la o bere. Stiu ca nu e bine, dar... incerc sa ies din casa. Si, trist dar adevarat, am nevoie de o bere, nu de apa cu lamaie

md: sana cu cereale si fructe uscate
g1: 2 nectarine
pranz: legume cu sos de soia, file de peste in crusta cu brocolli. un covrig cu sare (am fost ispitita. puteam sa ma abtin, stiu).
g2: un pumn de afine proaspete. jumatate de pumn de caju. 2 guri de inghetata (ramasese putina de la ziua mea, si am impartit-o cu cealalta sarbatorita)
cina: ciorba de legume cu o aripa de pui din ciorba.

Mi-am scos niste acte la iveala, ca maine sa merg pe la notari, sa fac niste copii etc. Trebuie sa ma duc si pe la banca, sa imi actualizez datele, pentru ca am buletin nou. Pe de o parte, ma simt lipsita de energie. Pe de alta parte, ma bucur ca am cu ce sa ma tin ocupata.

Fete dragi, va multumesc de vizita. Romi, te astept cu drag la Cluj. Acum, preferabil cu bebe!!!

Va pup!

O iau treptat, sper sa reusesc sa-mi fac ordine prin idei, mi se pare ca am atat de multe sa iti spun. Imi place atat de tare sinceritatea asta, cum iti pui inima pe masa si noi putem sa o disecam alaturi de tine. Sau o fi creierul? Neah, inima…
Sper sa iasa totul bine cu masterul si ce bine-mi pare ca si tu te-ai confruntat cu exact acelasi tip de oameni cu care am avut eu de-a face in orasul magic: draguti, deschisi, saritori. Doamne ce experiente am avut si eu cu secretarele din Bucuresti si cat am mai asteptat pe la usi sa se faca ora exacta si cum imi pregateam discursul de dinainte. Brrr, bine ca a trecut! Ce master vrei sa faci (daca nu e secret ? Si ce colege dragute ai, cum vor sa ajute! Zau ca singurii oameni de care am auzit ca se inteleg bine cu colegii sunt in Cluj (exceptie face Ralu . Nu pretind ca am discutat cu toata tara, dar mi se pare cam dubios ca sa fie o coincidenta. Succes si cu masina, si eu sunt cu fobiile legate de masini, atat de mari incat n-am reusit nici sa conduc, deci te admir pentru asta si admir pe oricine are curajul sa controleze bestia de cateva tone, not for me.
Deci totul e… gata cu Andrei? Nicio sansa? Din cauza examenelor? Te inteleg, cred ca te-ai saturat de mult de sutele de kilometri, de statul prin gara, de dor. :/ Si da, cu tot cu incantarile vietii, ce bine e sa ai cu cine sa le imparti! Dar daca nu a fost el Mr. Right, asta nu inseamna ca nu exista. Poate el a fost Mr. Almost Right. Nu dispera si apeleaza la jocul la care apelez eu mereu… Incerc sa imi imaginez cat de ridicole si vechi o sa mi se para toate dramele mele peste 1 an, peste 5 ani… “This too shall pass” e mai mult decat un cliseu. Daca munca e bine, scoala e bine, lumea o vezi, familia te iubeste… Cu siguranta apare si-un hăndrălău vrednic la orizont, doamne feri, tu deja te gandesti ce nume sa le pui pisicilor?!
Te inteleg si la partea cu “incercarea de a nu ma gandi la realitate si la cum ma simt”. Pentru mine e printre putinele mecanisme de coping care functioneaza, din pacate. Ca daca m-as opri de fiecare data si as asculta tot ce-mi trece prin cap… wow. Nu vreau sa stiu ce e acolo. One day at a time, mai mult de atat nu pot si nici nu suntem obligate sa gandim altfel. Un efort pe care mi-l impun si de la care stiu cat de greu e sa ne abtinem este sa nu-mi fac planuri pe termen lung. De cand tot ziceam si eu ca ma mut, dar din pacate n-am cu cine, Ionut nu e dispus, nu inca…. Si cine stie, uneori imi imaginez ca imi fac bagajul si vin singura acolo unde simt ca mi-e locul. Nu exista niciun motiv bun sau prost pentru a renunta la o relatie, insa cand deja iti lasa senzatia de efort, mai ales de efort unilateral… F**k it.
Cat mi-ar placea sa beau berea cu tine, sa uit de dieta, sa uit de mine asa cum am tot facut-o cu mancarea. Ce s-o alege de noi cu atata uitare?
Sper sa te fi simtit bine in seara asta pana la urma si sa fie somnul usor, le vindeca pe toate. Si ai grija de tine, evident nimeni altcineva nu o s-o faca, asta venind de la o tipa care toata viata a sperat sa fie salvata de ea insasi. :*