[floricica0vesela]

Mormelvio, eu sunt convinsa ca ai sa reusesti.
kg-ele pana la o greutate normala pleaca destul de usor daca ai staruinta si perseverenta, e mult mai greu cand vrei sa scazi spre limita de jos a normalitatii.
normal ca e tot o lupta grea, dar cu sanse mult mai mari de reusita

Fluturas de as face si eu la fel de repede cate ceva, asa, de gura mea, ce bine ar fii!

Lidiuta, probabil ca adevarul e undeva la mijloc, insa depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.
la mine se intalnesc 4 situatii clare, plus binge eatting.
ca sa fiu mai exacta, eu din cauza gandurilor, a grijilor, plictiseala si alte alea nu ajung la binge eatting.
un singur lucru ma duce acolo: teama.
cand mi-e frica ca se va intampla ceva ce nu vreau cu nici un chip sa se intample, cand soarta mea depinde de ceva asupra caruia nu am nici un control, ci depinde de altii.
daca sunt ingrijorata pentru altii, din motive de sanatate sau de alta natura, dau 1000 de telefoane, imi storc creierii cu scenarii, ma infuriu de mama focului, dar nu sar in ciocolata sau prajituri, sunt tare din fire.

cand vine vorba de depresii insa, treaba se schimba.
la mine astea sunt perioadele proaste, cele cu depresii.
aici vine diferenta cu alimentatia, si cele 4 cazuri:
perioade bune si mancat ok
depresie si mancat ok
perioade bune si mancat orice
depresie si mancat orice.

pe scurt, am observat ca daca sunt in perioada normala, si bag carbi multi, sunt mai lenta dupa pranz, dar apoi imi revin si e ok, mai beau o cafea si fac iar treaba buna. asta nu se intampla cand mananc corect (Monti), ci imediat dupa ce am mancat sunt plina de energie, nu am nevoie si nici rabdare pentru siesta.
cand insa sunt in perioade de depresie, alimentatia face toata diferenta, anume:
daca sunt in perioade de mancat orice, dupa pranz musai sa ma odihnesc, ca ma ia somnul, si macar o ora vegetez. daca mai cade si depresia pe capul meu, atunci pot sta cu orele (uneori chiar zeci de ore) sa-mi plang de mila, sa ma joc solitaire (ca mai mul nu ma duce capul) si sa ascult muzica trista, si apoi cand imi dau seama ca stau acolo si imi plang de mila, ma afund si mai tare in depresie ca vad ca nu am nici un chef sa-mi misc fundul sa fac ceva. si cu cat nu am nimic urgent si important care sa ma oblige sa ma misc din pat, cu atata ma afund mai tare in depresie, pot sa o tin asa cu saptamanile, uneori cu lunile.
daca insa sunt in perioada Monti, cum nivelul de energie mi-e oricum mare, nu am rabdare sa stau sa-mi plan de mila, asa ca la al 3-lea gand naspa il trimit la plimbare, ma apuc de gatit, de curatenie, de invatat, sun un prieten, fac ceva si scap de depresie. pur si simplu am prea multa energie ca sa zac in pat

acuma nu stiiu la altii cum merg lucrurile, dar la mine asa merg