[CezaraCezarului]

Anterior postat de Mihaela1006

Numai tu te poti ridica. Sus moralul si hai la lupta
Daca sanatatea e motivationala, mai citeste si inspira-te dintr-o carte. Multi tot scriu despre alimentatia sanatoasa si majoritatea vin cu retete-minune. Dar cum nu sunt doi oameni identici, nici dietele nu se potrivesc tuturor. Cauta-ti dieta potrivita si continua, chiar daca ai obosit

Mulţumesc pentru răspuns! Da, chiar da, motivaţie mai puternică decât sănătatea nu există. Din păcate nu funcţionează mereu, uneori înainte să mănânc ceva dulce mi se plimbă cuvântul „diabet” prin faţa ochilor, dar şterg curăţ repede ecranul minţii şi aleg plăcerea secundelor faţă de plăcerea anilor de sănătate. Da, chiar am obosit, aş fi nesinceră să spun că nu ştiu ce funcţionează din punct de vedere alimentar, ştiu foarte bine, însă... Însă! Mă simt ca un miner care tot sapă după diamante şi nu găseşte decât excremente solidificate. Sunt zile în care cred că pot, azi nu cred că pot.

Anterior postat de GCM

Sunt aici!!!Si chiar daca ma tin de treaba, crede-ma....ceva nu merge!

Tot aici sunt şi eu... Şi văd că te ţii de treabă. Aşa cum poţi. Oboseala, colegul de viaţă, toate contribuie la mici abateri, mari abateri. Mă gândesc că nu se poate curăţenie absolută în mâncare, dar poate asta e doar o scuză, nici nu mai ştiu. Nu-mi mai dau seama dacă eu sunt defectă sau lumea e defectă, parcă am dat destul vina pe orice altceva în afara de mine.

Anterior postat de butterfly30

daca acest jurnal il consideri o cronica a esecului inchie-l si deschide altul, care sa nu se cheme al desertaciunii desertaciunilor ci jurnalul reusitelor mele si al vietii mele minunate. stii ce am constatat: in esenta oamenii, bogati sau saraci, sanatosi sau bolnavi au la fel de multe motive de bucurie si de tristete, exista un echilibru in toate, chiar daca uneori nu pare asa. difera insa perspectiva, si nu vreau sa-ti vorbesc in platitudini, despre jumatati de pahare, dar exact despre asta e vorba. unii avem paharul jumatate gol (da, si eu sunt laa fel ca tine) altii au intotdeauna paharul pe jumatate plin...cum reusesc, nu ma intreba! tu esti sanatoasa, foarte-foarte tanara, ai o relatie minunata (din cate inteleg), as zice ca stai maai bine decat multi altii... cum ar fi sa fii slaba, sa ai un job bun, dar sa fii bolnava si singura? vrei sa le ai pe toate? eu una vreau, crede-ma, si stiu ca o sa le am, si tind sa cred ca o sa le ai si tu. Dar nu toate deodata, incet si in timp, si din pacate cu fff multa munca.
fruntea sus si mult succes! astept cu nerabdare o cronica detaliata a succesului tau. personal si profesional. nu dintr-odata, pe rand, ca sa nu ma faci geloasa!!

Hello! M-am gândit de multe ori să deschid jurnalul „Desprinderea de deşertăciune”, dar după mi-ar fi fost ruşine să vin să repet aceleaşi poveşti. Nu ştiu cum să rup şirul eşecului. Probabil că buba cea mare e că mă aştept să meargă totul în linie dreaptă şi când clachez mi se pare ca o iau de la zero deşi nu e aşa. Acum ştiu că nu e aşa. Când mănânc pentru că nu slăbesc destul de repede (nu sunt o persoană foarte logică, se pare ) uit de răbdare, uit de scopuri, uit de haine puşcânde, sănătate, toate cele. Şi da, relaţia chiar e extraordinară, este la modul cel mai sincer singurul lucru bun pe care îl am în viaţa asta. Mă gândesc frecvent că ar fi meritat o persoană mai determinată, frumoasă, realizată etc. etc. etc. Nu ştiu însă de unde să scot capacitatea de muncă de care vorbeşti, sunt conştientă că e nevoie de multă. Acum minte mi-e fixată pe ideea că e nevoie de bani ca să faci bani. Am sesizat că profesia mea actuală nu se caută prea bine, la freelance nu mă descurc, vreau să încerc altceva. Cursuri? Zero bani. Cărţi? Zero. Facultate? Asta ar înseamna să nu mai muncesc sau să muncesc prost sau să apară bani de nu ştiu unde. Am nevoie de motivaţie ca să mă pornesc să fac ceva (nu ştiu CE). Şi motivaţia mea vine din rezultate. Cerc sumbru şi vicios. Şi-acum dacă tot am început-o cu confesiunile - lumea îmi spune că e scuză - mă şi macină o fobie socială şi-o conştiinţă de sine exagerată. Dăm un exemplu - am găsit un job de writer. Mi se pare subit că nu ştiu să scriu nimic, deşi asta ştiu să fac. Am găsit un job de vorbitor de franceză - mi se pare că nu ştiu destul de bine, de ce să merg acolo să le irosesc timpul oamenilor. Deşi obiectiv vorbind, cred că ştiu. Ar trebui să ştiu. Dar niciodată nu mi se pare că e destul. Mă simt mică şi inutilă într-un univers de oameni utili. Am probleme de pus în valiză şi golit valiza în faţa unui psiholog. Să adăugăm ecuaţiei şi telefoanele părinţilor care mă anunţă că X face 1000 de euro, Y s-a măritat, Z face al doilea copil. Nu ştiu de unde să încep. Aş vrea să termin. În capul meu sunt programată să eşuez, ca un robot. Tot asta am făcut până acum.

Mulţumesc că mi-ai scris, la un anumit nivel ştiu că e perfect valid ce spui, însă acum parcă doar o baghetă magică m-ar ajuta să schimb ceva. Unii oameni sunt mult mai puternici. Muuult mult mai puternici.

Nu era cazul de asemenea poveşti într-un jurnal de slăbit, dar iată că al meu creier e cel mai mare obstacol în calea slăbitului şi trăitului. Cum să şterg cu buretele nişte decenii? Oftez. Îmi pare rău dacă am întristat/enervat pe cineva încercând să prezint pantofii tristeţii în care trebuie să merg în fiecare zi (pentru că multă lume îmi spune că nu ştiu decât să mă plâng, probabil aşa pare din exterior, însă nu mă ajută deloc).