Interesant ce ai scris tu aici Dara
Mi-am adus aminte de niste faze din perioada mea neagra... cred ca si asta caracterizeaza pe persoanele care sufera de supraalimentare.
Aveam treceri foarte bruste de la veselie/bucurie la depresii/invinovatiri/chiar jigniri aduse la propria persoana cu tot felul de cuvinte urate
care nu ma reprezentau, nu stiu de ce ma pedepseam in asa fel... si iar ma simteam cea mai josnica si cea mai urata/rea si de care nu are nimeni nevoie.
Intr-adevar mancam nu pentru ca imi era foame ca, de fapt, nu imi era, la un moment dat aveam burta asa de plina ca nu mai puteam respira dar eu tot mancam... ci mancam ca sa imi completez un gol... si parea un gol atat de urias...
Am avut o agenda, pe care am inceput-o intr-o zi in speranta ca asta este salvarea mea, si dupa cateva saptamani am ars-o... mi-am luat o pisica dar nu am avut grija de ea si am dat-o cuiva (de mila), imi cam "varsam" toate nemultumirile pe ea...
decat sa chinui animalul am dat-o... si multe...
Ce m-a ajutat pe mine a fost iubirea, m-am indragostit pentru prima data in viata si pluteam undeva printre nori, asta m-a tinut departe de Pamant si problemele de acolo, pana le-am uitat definitiv...
Sunt sigura ca nu ne putem indragosti acum toate ca sa ne tratam de aceasta problema, dar, daca reducem la esenta, un lucru minunat si de o intensitate mare, mai ales care aduce fericire, ne poate salva.
Cred ca si viata asta contemporana este de vina pentru ceea ce suntem, este totul atat de gri si parca putine ocazii mai avem sa radem, sa fim fericiti cu adevarat... zilnic este acelasi lucru (serviciu, oameni nerespectuosi in RATB (care si ei la randul lor au probleme), facturi de platit, gatit mancare si toata ziua asa, plus stres si suparari si nu ne mai ajunge timp de noi)... scuze, am deviat