Citat:
Anterior postat de dara
Ai dreptate, Slabuta, chiar e greu, ca nu traim in conditii ideale, nu cred ca ai deviat. Poate iubirea ti-a umplut golul. Si mie mi-l umple, dar ma ambitionez sa mi-l umplu si singura sau nu-l mai simt, sa nu mai apara.
Citeam pe un site ca si foamea o asociem cu golul, vidul. Si plictiseala la fel. Sau persoanele care simt acest gol incearca sa nu ramana singure.
Sunt mai multe cai, o data chiar daca simtim emotiile 'negative' sau senzatia de gol, sa nu mancam si o alta cale sa nu le mai generam. Ca ele vin de la niste ganduri.
Oricum citeam ca de ex. cei cu personalitate tip borderline, care simt aceasta senzatie de vid, chiar s-a constatat ca-si suprima mai greu emotiile, s-a constatat la RMN (IRM) sau asa ceva. Si atunci daca nu se remite starea, am cautat un metoda exterioara de a le opri.
Dar se poate invata si comportamental sa le oprim altfel.
Sau uneori din cauza 'vidului' dorim sa simtim ceva...si mancam, fumam, facem tot felul de comportamente 'compulsive' ca sa simtim ceva. Ce putem face e sa gasim unele sanatoase. Si treptat sa lucram si sa nu mai simtim acel gol.
|
Sunt de acord... am zile cand efectiv nu fac nimic, stau in pat si la pc, si am o foame de lup, am zile in care am munca pana peste cap si nu am timp sa ma gandesc la "ispite".
Nu stiu care este explicatia stiintifica, dar eu stiam o chestie, cand eram in perioada de slabit, imi cautam o suta de treburi, numai sa am mintea ocupata cu altceva decat mancare. Dar nu functioneaza la tot felul de treburi, numai la acelea pe care imi face placere sa le fac, daca fac curatenie toata ziua, ma simt si mai deprimata, nu ma identific cu o femeie care zilnic ar spala vase, ar face curat si treburi casnice (e o temere de-a mea launtrica, niciodata nu am vrut sa fiu casnica, prefer sa am un job care sa imi ocupe tot timpul liber numai sa nu fac curatenie si tot ce inseamna casa
)
E clar ca tot ce inseamna temerile, frica de ceva, amintiri care ne macina (si eu am lucruri pe care nicidecum nu le pot accepta
) duc la senzatia aceea de gol si nevoia de a o "calma".
Multa vreme am avut vise, "cosmaruri" in care omoram un om caruia ii port ura, si avand vreo cateva zeci de vise din astea, tot omorandu-l, cu cruzime, treptat am uitat acea ura, si nu l-am mai visat. Mi-a trecut de la sine. Dar pana sa ajung sa il omor in vis, au fost multi ani de cosmar in care nu ii puteam face fata in vis.
Oricum, am observat un lucru si sigur este asa. Cat timp am gandit pesimist si am avut o gandire negativista eram intr-un cerc vicios, dadeam dintr-o stare in alta.
De cand m-am "lecuit", vreo 2 ani a durat tratamentul cu nspe mii de explicatii (venite de la iubit), constientizarea unor frici, pana la urma sa ma inteleg eu pe mine, am o alta gandire, si stupoare, am avut numai bucurii anul asta, parca toate imi reusesc.
E clar ca o minte negativista atrage lucruri negative.
nereusite, tristeti, dezamagiri......
Eu, de exemplu, aveam si o alta frica... De la 15 ani, cand am plecat de acasa, si eram singura in Bucuresti, am stat la camin cu fete, si vedeam pe multe dintre ele cum sufera din cauza baietilor, plangeau, isi faceau rau... atunci mi-am jurat ca pe mine nimeni nu ma va rani, undeva in sufletul meu aveam chiar o "ura" fata de ei, imi place sa ii vad sa sufere (asta mai tarziu)... si asta si explica faptul ca nu am avut dragoste de copilarie, eu nu am placut pe nimeni, erau relatii ciudate, mereu le cautam defecte si cu asta ii terminam, ne desparteam peste cateva luni. Cand m-am intalnit cu actualul iubit, m-am indragostit fara sa imi dau seama si peste cateva luni a inceput marea frica, eu nu mai controlam situatia si asta ma speria... a rezistat la toate loviturile mele, mi-a explicat, rastalmacit multe si acum totul este bine, dar nici eu nu mai sunt acel om care era pana sa ne intalnim.
Iar am "turnat" uin roman
