[Vuvuzela]

Stiu ca aveti dreptate, fetelor si ca oricine este intr-o situatie din asta trebuie sa aiba mai multa incredere in propria persoana si sa realizeze ca poate nu este atat de urat si prost cum se vede, dar este foarte greu. Nu stiu daca am realizat ceva cu care sa ma mandresc. Stau si ma gandesc ca din cauza complexelor nu am reusit sa fac ceva care sa imi placa in viata. Nu mi-a placut niciodata sa comunic cu oamenii, mereu am avut impresia ca se uita ciudat la mine si ca ii preocupa mai mult felul cum arat decat ce as avea de spus. De aceea am tacut mereu si nu mi-am spus parerea despre nimic niciodata. Anii intregi de jigniri nu se uita asa usor. Recunosc ca este vina mea ca nu m-am gandit mai demult ca trebuie facut ceva cu silueta, dar sa zicem ca abia acum mi-a venit mintea la cap si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva pentru imaginea mea, ca altfel nu am cum sa intru intr-o incapere cu oameni necunoscuti fara sa ma jenez, fara sa caut cat pot de repede un loc mai ferit de priviri si sa stau acolo. Se intampla cateodata cand urc intr-un mijloc de transport in comun care nu este foarte aglomerat si nu gasesc loc sa stau jos sa am impresia ca toti oamenii de pe scaune se uita la mine si se mira de cata vaca sunt. Si nu mai sunt o pustoaica sa fie atat de evident ca am ceva kg in plus. Deja am o varsta la care dimensiunile mele nu mai sar in ochi ca in adolescenta sa zica lumea "vai de mine, ce tanara e si cat e de grasa" sau "ce copil gras". Pot spune ca sunt undeva la mijloc, spre limita de sus, dar la mijloc, adica nu imi trebuie doua scaune cand stau jos. Dar sunt in continuare complexata si nu reusesc sa ma vad ca pe un om normal. Asta este, probabil o sa imi iasa odata si-odata ideile astea din cap, imi doresc sa fie cat mai repede.