Nu cred ca esti superficiala, Crinuta, pur si simplu astea-s noutati pentru noi, au fost si pentru mine pana acum aproximativ putin timp. Daca mi-ar fi zis cineva ca fiecare emotie/stare e provocata de un gand, de o convingere, nu vin asa peste tine, de fapt...sau ca 'vointa' pate fi descompusa in convingeri (legat de ce credem ca suntem in stare, ce credem ca meritam, ce credem ca poate fi realizat) ma uitam cam patrat. Si eu stiam doar treaba cu vointa si ambitia.
Poate eu am avut si norocul sa ma conving mai bine si ca mereu exista un gand care provoaca starea sau reactia, chit ca nu-l constientizam. Sa ma conving atat de tare din exemple din carti din domeniu si live la reactiile de la grup (ne uimeam toti cand mai descopeream cate un gand, o convingere, in urma intrebarilor) si cand le vezi la altii sunt si mai clare, ca nu-s umbrite de propriile sentimente, nu te aperi de nimic, ca e problema respectivului, nu a ta.
Inteleg cum vine treaba cu planul emotional, pana la urma pe acolo e si problema, ca altfel multe persoane cu probleme de alimentatie sunt de fapt foarte competente.
Cam pe-acolo era si problema mea, ca altfel tin casa, conduc, ma descurc cam cu orice. Insa singuratatea (emotionala, sa zic asa) era bau-baul meu forte, aici e multicel de sapat, cam de unde vine, ce inseamna pentru tine, cum o vezi (eu o 'vad' ca pe un mare gol), cine mai simtea asa dintre persoanele semnificative, daca o fi vreo teama de abandon veche (nu trebuie neaparat sa fi si existat motive 'reale', ci o situatie cand ai crezut cu convingere ca esti/vei fi abandonata, de obicei copil fiind) care se reactiveaza, ca dupa aia ne tot ferim de ea si habar nu avem.
Parca aceeasi reactie si la 'plecarea' parintilor din lumea asta?
Ma rog, Doamne fereste, nu se compara, dar tot tu ramaneai 'singura' (emotional macar).
Incerc sa creionez doar cateva directii, daca nu se aplica, tu stii si nici nu e nevoie sa dai detalii pe forum, dar e foarte greu altfel, nestiind multe despre tine. Vezi daca te-ajuta ceva si daca nu se potrivesc, e super ok sa cauti in interior in alta directie.
Cand apare asa eu mi-o mai bagatelizez in sinea mea 'ce faci, mai, iar ti-e teama de bau-baul singuratatii?' uneori si umorul ajuta...eu ii spun temerii mele 'frica de parasenie'
si n-o las sa ma cuprinda, insa mai intai am invatat s-o recunosc, sa-mi dau seama la ce chestii se activeaza...ca nu e nevoie sa fie chiar plecari, ci si evaluari ale altor situatii 'daca nu fac asta, daca nu sunt asa sau nu se repara astalalata, voi ramane singura'. Dar firul gandurilor are mai multi pasi pana iti dai seama ca pe-acolo e consecinta finala de care te temi. La fiecare poate fi diferit.