[deadcountess]

Ati avut vreodata perioade de depresie? Ce ati facut ca sa scapati?

Mie mi se intampla din cand in cand sa am perioade in care nu-mi pasa de nimic, nu am chef de nimic.

[CezaraCezarului]

Chiar ieri seara ma gandeam la un subiect asemanator. Ceva din seria "ce va face sa continuati/sa va reveniti dupa o perioada de depresie - ce va face sa simtiti ca viata merita traita". Eu nu numai ca am avut perioade de depresie, ci sunt deprimata cam 80% din timp. Nu imi dau seama in mod constient cand dispare "perioada", pentru ca nu fac eforturi sustinute si organizate pentru a o indeparta, doar astept si sper. Atitudine gresita, zic eu, ca e destul de nociva depresia. Bine, atata timp cat nu e caz clinic, spre care simt ca ma indrept eu, nu cred ca e o problema majora. Probabil ca viata e structurata in asa fel incat sa nu putem fi 100% din timp cu chef, cu zambetul pe buze, si-asa mai departe. Ingrijorator devine mai ales cand ajungem sa nu mai facem lucruri esentiale din cauza depresiei, cand nu mai putem relationa cu ceilalti, etc.

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Chiar ieri seara ma gandeam la un subiect asemanator. Ceva din seria "ce va face sa continuati/sa va reveniti dupa o perioada de depresie - ce va face sa simtiti ca viata merita traita". Eu nu numai ca am avut perioade de depresie, ci sunt deprimata cam 80% din timp. Nu imi dau seama in mod constient cand dispare "perioada", pentru ca nu fac eforturi sustinute si organizate pentru a o indeparta, doar astept si sper. Atitudine gresita, zic eu, ca e destul de nociva depresia. Bine, atata timp cat nu e caz clinic, spre care simt ca ma indrept eu, nu cred ca e o problema majora. Probabil ca viata e structurata in asa fel incat sa nu putem fi 100% din timp cu chef, cu zambetul pe buze, si-asa mai departe. Ingrijorator devine mai ales cand ajungem sa nu mai facem lucruri esentiale din cauza depresiei, cand nu mai putem relationa cu ceilalti, etc.

Imi pare rau ca te intalnesc ca prim candidat pe lista mea de deprimati (nu suport cuvantul depresivi, poate cumva din cauza ca mi-e frica de el).
Da, si eu sunt deprimata in mare parte a timpului desi de cele mai multe ori nu vreau sa admit asta. Nici eu nu stiu ce sa fac in perioadele in care ma apuca chestia cu "viata nu merita traita", vorba ta, astept sa imi treaca, sau ma leg inconstient de cate o chestiutza mica si draguta dar din pacate "tratamentul" de genul asta functioneaza din ce in ce mai slab si din ce in ce mai rar.
Eu in perioadele de deprimare nu am chef/nu sunt in stare sa fac nimic. Functionez ok la lucru (ca un robotel bine programat, sunt in stare chiar sa zambesc la o gluma spusa de colegi in pauza de cafea chiar daca pe dinauntru ma simt goala). In schimb acasa nu mai functionez de loc, nici la muncile casnice, nici ca iubita, pur si simplu stau si ma uit in gol.
Cum spui si tu, nu-i caz clinic, desi in ultimul timp incep sa nu mai fiu asa de sigura (o psihiatra a spus ca sunt pe la 18 ani dar n-am crezut-o niciodata)
Nici nu stiu, de fapt, de ce scriu toata poliloghia asta inutila, ce rost are sa va intoxic cu gandurile negre din capul meu...

[CezaraCezarului]

Anterior postat de deadcountess

Imi pare rau ca te intalnesc ca prim candidat pe lista mea de deprimati (nu suport cuvantul depresivi, poate cumva din cauza ca mi-e frica de el).
Da, si eu sunt deprimata in mare parte a timpului desi de cele mai multe ori nu vreau sa admit asta. Nici eu nu stiu ce sa fac in perioadele in care ma apuca chestia cu "viata nu merita traita", vorba ta, astept sa imi treaca, sau ma leg inconstient de cate o chestiutza mica si draguta dar din pacate "tratamentul" de genul asta functioneaza din ce in ce mai slab si din ce in ce mai rar.
Eu in perioadele de deprimare nu am chef/nu sunt in stare sa fac nimic. Functionez ok la lucru (ca un robotel bine programat, sunt in stare chiar sa zambesc la o gluma spusa de colegi in pauza de cafea chiar daca pe dinauntru ma simt goala). In schimb acasa nu mai functionez de loc, nici la muncile casnice, nici ca iubita, pur si simplu stau si ma uit in gol.
Cum spui si tu, nu-i caz clinic, desi in ultimul timp incep sa nu mai fiu asa de sigura (o psihiatra a spus ca sunt pe la 18 ani dar n-am crezut-o niciodata)
Nici nu stiu, de fapt, de ce scriu toata poliloghia asta inutila, ce rost are sa va intoxic cu gandurile negre din capul meu...

Pai cam asa simtisem si eu aseara cand nu am propus subiectul, ceva in genul "ce rost are sa intreb", "cui ii pasa" si altele. Insa nu se stie niciodata peste ce dam, eu chiar caut solutii pentru a nu se ajunge la terapie, undeva deep-down inside ma simt un om relativ puternic si mereu am crezut in do it yourself, chiar si cand vine de "vindecare", de la suflet la... trup. Insa peste chestia asta nu am trecut. Initial, acum cativa ani, m-am gandit ca sunt deprimata pentru ca sunt mai, well, grasa. Apoi am slabit si nu imi trecuse. Apoi m-am ingrasat iar. Cum ai zis si tu, pot functiona in societate, pot sa rad, pot sa discut, dar cand vin acasa si sunt iar de una singura o iau de la capat. Chestiile care mi se repeta cel mai des in cap pornesc de la "ce rost are sa imi dau silinta, oricum o sa se termine totul", pana la "suntem niste creaturi marunte si nimic din ce facem nu inseamna ceva". Si parca orice mi s-ar spune nu pot sa cred ca nu e asa. Si mi se pare ciudat mai ales cand cunosc oameni care sunt constienti ca da, ok, viata e "de porc", dar totusi pun un zambet pe fata, continua, si uita de toata nenorocirea asta. Chiar aseara povesteam cu o prietena si sfatul primit a fost "nu te mai gandi la asta". Da, bine, n-o sa ma mai gandesc. Cred ca trebuie sa invatam sa traim cu ea. Si mai cred, in cel mai sincer mod, ca o persoana relativ inteligenta nu are cum sa nu fie si putin deprimata, macar putin, atunci cand observa ce se intampla in jurul sau (de la starea lumii la oameni la nedreptati la orice).

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Pai cam asa simtisem si eu aseara cand nu am propus subiectul, ceva in genul "ce rost are sa intreb", "cui ii pasa" si altele. Insa nu se stie niciodata peste ce dam, eu chiar caut solutii pentru a nu se ajunge la terapie, undeva deep-down inside ma simt un om relativ puternic si mereu am crezut in do it yourself, chiar si cand vine de "vindecare", de la suflet la... trup. Insa peste chestia asta nu am trecut. Initial, acum cativa ani, m-am gandit ca sunt deprimata pentru ca sunt mai, well, grasa. Apoi am slabit si nu imi trecuse. Apoi m-am ingrasat iar. Cum ai zis si tu, pot functiona in societate, pot sa rad, pot sa discut, dar cand vin acasa si sunt iar de una singura o iau de la capat. Chestiile care mi se repeta cel mai des in cap pornesc de la "ce rost are sa imi dau silinta, oricum o sa se termine totul", pana la "suntem niste creaturi marunte si nimic din ce facem nu inseamna ceva". Si parca orice mi s-ar spune nu pot sa cred ca nu e asa. Si mi se pare ciudat mai ales cand cunosc oameni care sunt constienti ca da, ok, viata e "de porc", dar totusi pun un zambet pe fata, continua, si uita de toata nenorocirea asta. Chiar aseara povesteam cu o prietena si sfatul primit a fost "nu te mai gandi la asta". Da, bine, n-o sa ma mai gandesc. Cred ca trebuie sa invatam sa traim cu ea. Si mai cred, in cel mai sincer mod, ca o persoana relativ inteligenta nu are cum sa nu fie si putin deprimata, macar putin, atunci cand observa ce se intampla in jurul sau (de la starea lumii la oameni la nedreptati la orice).

Nu stiu exact de la ce vine deprimarea in cazul meu. Nu mi s-au inecat corabiile ca si celor de la stirile de la ora 5 care se spanzura ca a venit banca sa le ia casa sua mai stiu eu ce motive bine definite. Nu am vreo nemultumire concreta ci pur si simplu nu-mi convine nimic, mi se pare ca n-are rost sa fac nimic, nici macar sa respir.
Da, si eu am momente cand ma simt strong inside, dar din pacate alterneaza cu cele de deprimare, pur si simplu, dau dintr-o extrema in cealalta fara nici un motiv ca si cum ar da cineva cu banul sa decida cum voi fi eu ziua urmatoare.
Nu pot sa nu ma gandesc, sa trec peste toata scarbosenia de pe lume asta zambind, cel putin nu pt mult timp, cateodata incerc sa faca asta dar vine destul de repede momentul in care ma decompensez si iar cad in depresie. Si deja devine monoton, plictisitor, o perioada buna si apoi una proasta si tot asa la infinit.
Cred ca as fi preferat sa nu am inteligenta de loc, sa fiu o scarba materialista si hedonista care are ca singur tel sa-i fie ei bine, si asta cu orice pret.

[CezaraCezarului]

Si deja devine monoton, plictisitor, o perioada buna si apoi una proasta si tot asa la infinit. => definitia vietii.

Cred ca as fi preferat sa nu am inteligenta de loc, sa fiu o scarba materialista si hedonista care are ca singur tel sa-i fie ei bine, si asta cu orice pret. => Amin to that!

Si mai adaug ceva ce-mi place/ma face sa ma simt bine de rau sau rau de bine de la Palahniuk: "Your birth is a mistake you'll spend your whole life trying to correct". Nu zic ca se aplica universal, dar eu asa ma simt de cand ma stiu. Asta daca tot am vazut ca se vorbeste pe subiectul cu avorturile, ca mie cam asta nu-mi place, ca decizia ca eu sa ma nasc si sa exist in lumea asta... a fost luata de altcineva.

[Alina82]

Si dak ai fi fost "o scarba materialista si hedonista care are ca singur tel sa-i fie ei bine"tot nemultumita ai fi fost....k nu iti e destul de bn...k nu esti la fel de frumoasa k vecina etc....vb Dianei cred k orice om cu o bruma de inteligentza are si perioade de depresie....traim intr-o lume nebuna in care nici nu mai sti ce conteaza sau ce e important....si contrar lozincilor electorale"parerea ta conteaza"...parerea individului nu are nici o importanta...si de aici(asa imi explic eu)frecventele intrebari si ce rost mai are....ce ma ajuta pe mine sa scap de perioadele negre...chiar dak o sa sune stupid shoppingul....sa cumpar orice....sa vin aks cu bratele incarcate....si evit cat pot sa ma gandesc la sensul vietii mele...probabil nu are nici un sens...asa k incerc sa traiesc fiecare zi asa cum vine...sa ma bucur pt lucrurile marunte....

[deadcountess]

Anterior postat de CezaraCezarului

Si deja devine monoton, plictisitor, o perioada buna si apoi una proasta si tot asa la infinit. => definitia vietii.

Cred ca as fi preferat sa nu am inteligenta de loc, sa fiu o scarba materialista si hedonista care are ca singur tel sa-i fie ei bine, si asta cu orice pret. => Amin to that!

Si mai adaug ceva ce-mi place/ma face sa ma simt bine de rau sau rau de bine de la Palahniuk: "Your birth is a mistake you'll spend your whole life trying to correct". Nu zic ca se aplica universal, dar eu asa ma simt de cand ma stiu. Asta daca tot am vazut ca se vorbeste pe subiectul cu avorturile, ca mie cam asta nu-mi place, ca decizia ca eu sa ma nasc si sa exist in lumea asta... a fost luata de altcineva.

Exact, asta e viata, si atunci ce ar trebui sa-mi placa la ea?

Niciodata n-am dat peste un citat care sa se potriveasca mai bine cu ce gandesc.

De la problema deciziei de a ma aduce pe lume ajung sa nu consider ca odraslele ar avea prea multe obligatii fata de parinti ci invers, ei nu sunt o consecinta a faptelor mele ca sa trebuiasca sa pun confortul lor psihic inaintea confortului meu psihic.

Si inca o dovada ca sunt chiar cu toate acasa: eu nu sunt in stare sa ma adun, sa fac ceva, dar sunt in stare (sau incerc si doar mi se pare ca sunt)sa incurajez o gramada de oameni in perioadele lor proaste.

[deadcountess]

Alina, am incercat si terapia shoppingului, dar din pacate orgasmul tine doar pana ajunga acasa si desfac pungile cu cumparaturi, si daca e sa platesc asa un pret pt cele cateva minute mai bine as investi intr-o vizita la psihiatru.

[CezaraCezarului]

Anterior postat de deadcountess

Exact, asta e viata, si atunci ce ar trebui sa-mi placa la ea?

Anterior postat de deadcountess

Niciodata n-am dat peste un citat care sa se potriveasca mai bine cu ce gandesc.

De la problema deciziei de a ma aduce pe lume ajung sa nu consider ca odraslele ar avea prea multe obligatii fata de parinti ci invers, ei nu sunt o consecinta a faptelor mele ca sa trebuiasca sa pun confortul lor psihic inaintea confortului meu psihic.

Si inca o dovada ca sunt chiar cu toate acasa: eu nu sunt in stare sa ma adun, sa fac ceva, dar sunt in stare (sau incerc si doar mi se pare ca sunt)sa incurajez o gramada de oameni in perioadele lor proaste.

La fel am simtit si eu cand am dat peste el (citatul). Si inca o data amin la treaba cu parintii, nu stiu cum suna, dar cam asa e si teoria mea legata de viata si de multe ori asociez multe stari pe care le am acum, la nivel psihologic, cu contributia lor la educatia mea - de la complexe, la anxietate, la panica. Bine, nu-i pot detesta pentru ca nu au avut educatia necesara pentru a ma creste in mod complet sanatos, dar ma enerveaza faptul ca am ajuns asa, ca am fost criticata non-stop, ca fiecare decizie pe care am luat-o a fost pusa sub lupa si-asa mai departe.

Si partea cea mai trista e asta - ca nu spune nimeni ca TREBUIE sa iti placa ceva la viata. Fie ca-ti place, fie ca nu, s-a intamplat, sunt doua drumuri: mergi inainte cu ea sau... nu. Un lucru la fel de suparator, zic eu. Eu m-am resemnat gandindu-ma ca exista doar solutii temporare, ca pot sa uit suferinta sau sa o aman, sa traiesc ba intr-o beatitudine mincinoasa, ba intr-o greata de... viata (mal de vivre, ha ha).

Cat de treaba cu ajutatul celorlalti, mereu am crezut ca oamenii se pot imparti in doua categorii - individualistii si catalizatorii (bine, asta nu e doar o teorie de-a mea). Mie mi se pare mult mai usor sa sfatuiesc pe cineva sa faca ceva, sa il ajut in a gasi solutii, mi se par foarte evidente atunci cand nu e vorba de viata mea. Dar cand trebuie sa ma intorc catre mine... bleah. Prefer sa uit. E minunat asa, o viata traita ca sa uiti ca... traiesti.