[dara]

Alexandra, din cate mi-am facut eu o idee, pare mult mai mult legat de conditionarea asta legata de cum trebuie sa arati, adica din surse 'bulimice', de-asta am comutat un pic.
La cei cu overeating-ul clasic vine mai degraba din anxietatea generalizata, tu nu pari chiar genul ingrijorat...aoleu daca ma imbolnavesc, aoleu daca moare copilu', sotu', mama, aoleu daca ma concediaza seful, aoleu daca ramane fara bani, aoleu, daca ma paraseste iubi, aoleu daca nu am zis ce trebuia si m-am facut de ras...ci parca anxietatea tine mai mult de chestia asta cu imaginea corporala, care e specifica. Adica in secundar apare si la cei cu overeating, dar mult mult mai putin, nu ajunge sa fie specifica, ci predomina restul ingrijorarilor la ei.
De-asta ziceam ca la mine nici nu predomina 'senzatia de eliberare' a mecanismului compensator, cum se intampla la bulimie...ci avea efect neglijabil fata de cum resimteam senzatiile, durerile, etc. cauzate de mecanismul compensator.

Daca spui ca nu mai constituie o problema, da, nu e nevoie sa insistam asupra mecanismelor de compensare, daca tu stii clar ca fac rau si nici n-au efectele scontate (ci doar linistirea ta ca ai facut ceva sa diminuezi pagubele binge-ului).
In plus e f. posibil ca binge-urile pe o perioada mai lunga tie sa nu-ti aduca cine stie ce ingrasare, adica ele sa nu fie uriase cum le vezi tu, la fel cum nu e nici ingrasarea aceea uriasa, chit ca inteleg ca-ti pare asa.

In afara de a exersa un control normal (nu hiper-restrictiv - chit ca tu pe cel hiper-restrictiv sa nu-l consideri perfect, si atunci parca nici n-ar fi), solutia este tot sa-ti diminuezi credibilitatea convingerii absolute despre cum trebuie sa arati (din motivele discutate).
Mai conteaza si un pic pe unde te invarti, ce preocupari au cei din jur sau majoritatea lor, cum arata, cu cine te compari frecvent. Conteaza si ce credeau persoanele importante din viata ta despre cum trebuie sa arati, in afara de acele rude. (S.au daca persoanele semnificative, parintii, etc. credeau treaba cu vointa disociata de imagine, dar la tine s-a combinat in minte). Stiu persoane normale, de ex. 53-54 kg la 1.60 cm, care au dat in anorexie...46 kg, de la comentariile prietenului (sau ale altor persoane semnificative) si acum se streseaza teribil cand mananca un grepfrut intreg (de obicei mananca doar jumatate). Critica legata de fizic a fost luata ca o respingere totala, plus generalizata si distorsionata [n-o sa ma mai vrea nimeni niciodata]. Absolutismele..ca daca o iei cu logica sau realitatea, nu se verifica. Dar se incurca probabil cu alta convingere 'daca nu place toata lumea, am dat-o in bara si...consecinte catastrofice (fiecare cu ale lui)' sua 'trebuie sa fiu perfecta pe toate planurile, altfel am ratat/voi fi singura (consecinte...)'

Nu pot sa spun ca stiu cum e sa te invarti printre cei lucrati de la salile de fitness, care numai despre asta vorbesc...cum arata muschii sau pe ce ai pus gura sau ce vitamine...etc. Insa pot sa spun ca stiu cum e sa te invarti in lumea moto, unde fetele celor cu motociclete de viteza parca-s alese sa fie trase prin inel si f.f.f. usurele (nu prea inalte, e adevarat, ca nu merge, n-au loc) ca sa poata sta pe codita acolo si cu mainile pe rezervor si sa nu se simta. Iar fetele celor cu chooppere sa dea bine la parada imbracate in top si mini de piele sau in pantaloni de piele. Sau cand apare striperitele pe scena sau se invart numai in body paint pe-acolo si compari cu modul in care arati tu. Am muncit si eu sa nu mi las gandurile sa mi se duca numai la comparatii, etc. A si au in jur de 18-20 de ani :-) [Nu generalizez, nu toate sotiile/prietenele motociclistilor sunt asa si nu toti fac alegeri numai pe baza asta]

Se mai intampla si altfel, sa stii pe cineva in familie care a fost respins/criticat toata viata in legatura cu modul in care arata. Si sa ai imaginea nu a persoanei, de fapt, in cap...ci a respingerii/criticilor.

Se mai intampla ca multe cazuri sa inceapa in adolescenta nu de la rude, ca la tine, ci de la colege de liceu cu probleme sau convingeri similare.

Poti face o lista (aici sau pentru tine) cu beneficiile si dezavantajele mentinerii convingerii legate de imagine (ca indicator al nivelului de vointa al persoanei). [Nu merg la extrema, ca trebuie eliminata complet, gata, ne ducel spre 100 de kg si nu conteaza deloc nici cum arati, nici daca ai vointa, ar fi alt absolutism]

Plus cum ai invata pe cineva drag sa fac, imaginat cat mai mult. Ce i-ai spune. La propriu.

Unde ai ajunge daca ai continua. Realist vorbind, nu unde-ti doresti (daca trag tare de mine o sa arat perfect - ca ai vazut ce se intampla cand tragi prea tare de tine (nu zicem ca nu trebuie sa tragi deloc, dar in alta proportie)).

Plus monitorizat si inlocuit gandurile din domeniul asta de cate ori apar. Inlocuit cu unele mai realiste...e de preferat, dar nu e o nenorocire daca nu (cu cuvintele tale). Pot sa fac asta si pot sa renunt la asta.

Dureaza, intr-adevar

O sa fiu pe aici, alaturi de tine, chit ca-s si intermitente

[lovemyself]

Anterior postat de dara

Mai conteaza si un pic pe unde te invarti, ce preocupari au cei din jur sau majoritatea lor, cum arata, cu cine te compari frecvent. Conteaza si ce credeau persoanele importante din viata ta despre cum trebuie sa arati, in afara de acele rude. (S.au daca persoanele semnificative, parintii, etc. credeau treaba cu vointa disociata de imagine, dar la tine s-a combinat in minte). Stiu persoane normale, de ex. 53-54 kg la 1.60 cm, care au dat in anorexie...46 kg, de la comentariile prietenului (sau ale altor persoane semnificative) si acum se streseaza teribil cand mananca un grepfrut intreg (de obicei mananca doar jumatate). Critica legata de fizic a fost luata ca o respingere totala, plus generalizata si distorsionata [n-o sa ma mai vrea nimeni niciodata]. Absolutismele..ca daca o iei cu logica sau realitatea, nu se verifica. Dar se incurca probabil cu alta convingere 'daca nu place toata lumea, am dat-o in bara si...consecinte catastrofice (fiecare cu ale lui)' sua 'trebuie sa fiu perfecta pe toate planurile, altfel am ratat/voi fi singura (consecinte...)'

M-ai pus pe ganduri..am foarte mult aspecte pe care trebuie sa le iau la analizat.
Intr-adevar red ca si cercul din care fac parte ma determina sa imi doresc s afiu mai slabuta.
Prietena mea cea mai buna are o oroare pentru persoanele grase..le considera ineficiente si lipsite total de stima de sine in primul rand.
Am incercat sa ii explic ca nu e chiar asa...daca ai cu 10 kg in plus sau in minus nu inseamna mai nimic, kg alea nu te fac mai speciala sua mai stiu eu cum.
Initial am zis ca parerile ei nu ma afecteaza cu nimci dar daca privesc substratul s-ar putea sa am ceva reminiscente de pe acolo.

Anterior postat de dara

Nu pot sa spun ca stiu cum e sa te invarti printre cei lucrati de la salile de fitness, care numai despre asta vorbesc...cum arata muschii sau pe ce ai pus gura sau ce vitamine...etc. Insa pot sa spun ca stiu cum e sa te invarti in lumea moto, unde fetele celor cu motociclete de viteza parca-s alese sa fie trase prin inel si f.f.f. usurele (nu prea inalte, e adevarat, ca nu merge, n-au loc) ca sa poata sta pe codita acolo si cu mainile pe rezervor si sa nu se simta. Iar fetele celor cu chooppere sa dea bine la parada imbracate in top si mini de piele sau in pantaloni de piele. Sau cand apare striperitele pe scena sau se invart numai in body paint pe-acolo si compari cu modul in care arati tu. Am muncit si eu sa nu mi las gandurile sa mi se duca numai la comparatii, etc. A si au in jur de 18-20 de ani :-) [Nu generalizez, nu toate sotiile/prietenele motociclistilor sunt asa si nu toti fac alegeri numai pe baza asta]

Se mai intampla si altfel, sa stii pe cineva in familie care a fost respins/criticat toata viata in legatura cu modul in care arata. Si sa ai imaginea nu a persoanei, de fapt, in cap...ci a respingerii/criticilor.

Se mai intampla ca multe cazuri sa inceapa in adolescenta nu de la rude, ca la tine, ci de la colege de liceu cu probleme sau convingeri similare.

Stiu cum e sa te invarti si printre iubitele motociclistilor, fostul meu iubit..e un impatimit al motoarelor si am facut ceva rute cu el si cu a lui gasca
Am observat si eu aceasta "moda" cu fetele "subtirele" ca sa zic asa.
La sala..pfff deja aici e prea mult
Care mai de care se uita sa vada daca nu cumva le-a mai aparut o vena in plus, si daca sa mai ia nu stiu ce suplimente sau cum sa le mai combine..complicata treaba pentru ei.

Dar deja cand exista astfel de probleme ca ale noastre de exemplu..deja aceste modalitati suplimentare de a fi in forma/a slabi/a pune masa etc sunt apa de ploaie.
Degeaba stiu eu ce si cum trebuie sa mananci..ce trebuie sa combini..cum ..etc..daca la mansarda e problema.
Acolo trebuie lucrat serios.
Si pot spune ca nu e o munca prea prietenoasa


In familie nu am avut persoane care sa fi fost respinse dinc auza greutatii,pentru ca nu a fost cazul..in schimb trebuie sa si recnosc ca se pune cam mare accent pe aspectul fizic.E drept.
Inca un lucru bifat in lista necunoscutelor privind sursa "problemelor" mele.

Anterior postat de dara

Poti face o lista (aici sau pentru tine) cu beneficiile si dezavantajele mentinerii convingerii legate de imagine (ca indicator al nivelului de vointa al persoanei). [Nu merg la extrema, ca trebuie eliminata complet, gata, ne ducel spre 100 de kg si nu conteaza deloc nici cum arati, nici daca ai vointa, ar fi alt absolutism]

Plus cum ai invata pe cineva drag sa fac, imaginat cat mai mult. Ce i-ai spune. La propriu.


Plus monitorizat si inlocuit gandurile din domeniul asta de cate ori apar. Inlocuit cu unele mai realiste...e de preferat, dar nu e o nenorocire daca nu (cu cuvintele tale). Pot sa fac asta si pot sa renunt la asta.

Am sa incerc sa o fac..multumesc pentru sugestii si indrumari

[QUOTE=dara;281553
Dureaza, intr-adevar

O sa fiu pe aici, alaturi de tine, chit ca-s si intermitente [/QUOTE]

Asa e...e faorte greu dar nu imposibil.

Iti foarte multumesc pentru realul sprijin!


PS: ieri am avut o zi mai proasta..nu stiu de ce..dar cred ca am facut o criza similara bulimiei..am mancat mult si nu stiu ce mi-a declansat acest acces de mancat nervos...ca metoda de compensare a fost o plimbare lunga..insotite de regrete..bieninteles

Cred ca am facut si o greseala..am mancat prea multe glucide de dimineata si asta mi-a dat o pofat nebuna de carbohidrati..si la amiaza am comis-o
Se pare ca ieri m-a parasit click-ul.

Dar nu disper..a fost un moemnt de ratacire..era de asteptat ca o sa mai fie si moemnte din astea.

Rabdare sa avem!


La tine cum mai merge regimul?

[dara]

Hi hi, cunosc multe persoane cu multe kg in plus, care-s f. eficiente la serviciu, acasa, etc. si uneori chiar asta e o problema, nu-si mai acorda timp si lor, iar mancarea e o refulare scurta. Dar ma rog, nu pe tine trebuie sa te conving :-). Chiar conteaza si cum priveste familia si cum priveste prietena lucrurile, pt. ca se produc generalizari in mintea noastra si consideram ca multi altii privesc la fel lucrurile. Plus perioada petrecuta printre motociclisti, stiu comentarii, stiu ca desi e o regula nescrisa sa spuna ceva despre 'old lady' (in sens de stabila) a cuiva, daca auzi cum sunt evaluate alte tipe necunoscute iti doresti sa nu aiba loc si la tine de comentarii. Despre ce ai zis legat de cei de la fitness, imi dau seama de pe net mai mult, pentru ca desi am vazut oameni la sala, nu am auzit ce vorbesc. [Insa nu credeam ca e reala treaba cu stat pe aparate si vorbit la telefon, tinand aparatul ocupat degeaba si am vazut cu ochii mei ca e reala ]

Cum sa zic, daca ai rinita vasomotorie (la nas), curentul te va influenta altfel decat pe alte persoane care n-au, asa ca daca exista o sensibilitate pe un plan, toate chestiile astea adunate nu fac bine si ingreuneaza lupta. Cum la anxietate nu fac deloc bine stirile la modul la care-s prezentate la noi la TV, in proportie uriasa negative si pe un ton cat se poate de tragic, plus imagini la fel de tragice. Cei fara anxietate generalizata nu vor fi afectati la fel.

Si la toate astea, oricat ai zice pe plan rational ca 'e, doar stiu ca...', subconstientul tot face conexiuni, trage concluzii 'si in lipsa ta' cum ar veni.

La un moment dat cand starea mea de spirit era mai precara, am simtit ca daca e careva deprimat (cu adevarat) pe langa mine (nu trist asa, de la un eveniment, scurt timp) o s-o iau pe carari si ca nu suport niciun gram de depresie in plus, chit ca nu-i a mea si nu are legatura cu mine. Inainte nu as fi simtit, ar fi facut parte din peisaj, din normalitate, nu prea ma luptam pt. ca nu credeam ca are vreun rost si nu-mi dadeam seama si cat ma trageau in jos unele chestii.

Poate ca in mod normal ne atingem de o groaza de lucruri, fara sa ne dam seama, insa daca avem o rana pe undeva, batatura, taietura sau mai rau si ne atingem cu zona respectiva de lucruri...buba mare.

Si chiar nu-i de gluma cu chestiile astea, pt. ca nu poti cuantifica in ce masura contribuie la problema cu imaginea.
As zice ca tot de-acolo pleaca.

Si daca iei factorii x, y, z pe care i-am discutat si aduni influentele...iese cam multicel de facut fata din toate partile. Am avut o perioada in care chiar am taiat indirect legaturi la greu (nu definitiv, dar m-am retras [ca-s ocupata, etc.] din relatie (abia cam de max 1 an am reluat), pt. ca lupta era f. grea si simteam ca nu voi reusi cu tot cu ce ma tragea in jos din exterior, ca abia fac fata la interior. Asta a inclus si pana si parintii. Adica am vb. la telefon, vizite scurte, insa cum aparea ceva la tel. sau in vizita in neregula, motivam cumva si ma retrageam. Le.-am spus si de ce am nevoie de la ei (sustinere, nu critica, suprasolicitare, povestiri deprimante, predictii catastrofice despre viitor - nu cu cuvintele astea...ci 'cand spui...ma simt...si as avea nevoie, te rog, daca ai putea, de...' si daca am vazut ca nu prea se intampla...am aplicat ce am spus mai sus. Chiar cred ca nu as fi reusit altfel.

Da, la un moment dat nu ajuta numai discutiile generale, ajuta ele, dar intr-o masura. Trebuie trecut la lucrat chiar concret cu gandurile. La inceput pare absurd rau sa le faci pe hartie, pas cu pas. Multi ani citeam despre asta (e adevarat, fara o structura, pareau simple, las' ca fac 'exercitiul' din carte in cap. Si abia cand incepi sa pui chiar pe hartie (sau in fisier) dai peste niste chestii de te uimesc.

Legat de ce s-a intamplat ieri, e f. bine sa te gandesti si la pofte legate de carbohidrati (si eu cercetez daca am mancat ceva ce declanseaza pofte), dar si ce ar putea sa fie psihic, plus fizic (oboseala, hormoni, restrictii...postul?).
Ca sa stii pt. viitor, Vei fi ceva timp in 'misiune de culegere date', sa vezi tot ce declanseaza si sa te pregatesti pt. fiecare in parte. Nu prea s-a descoperit o alta metoda generala. Fii atenta la orice legat de imaginea corporala, restrictii, dar si plan interpersonal (cineva nu te-a inteles), ai preconizat ca nu-ti va iesi ceva, te-ai desconsiderat in vreun fel. Uneori stiu ca ma tot gandeam, nu gaseam...uneori abia dupa 3 zile de gandit (printre picaturi, ca na, avem si o groaza de treaba)...alteori dupa mai multe situatii similare incepeam sa-mi constat modelul.

Si dupa ce afli cat de cat, iti poti construi un dialog realist pt. fiecare factor, care dialog nu va avea efect neaparat din prima, cand va mai aparea factorul respectiv. [Nu el declanseaza, ci evaluarea noastra legata de factor-stimul], ci dupa ceva repetari.

Am fost zilele astea la o intrunire moto (am pus foto) si a fost totul ok (piept de pui la gratar, batoane), 1200 cal si mult efort, alergatura, noi muschi folositi la greu (ca am schimbat motorul si stau in alte pozitii in echilibru, dor lucruri noi, dormit la cort, prin furtuna, m-a batut top.-case-ul la spate, m-a ars soarele, sunt gripata), dar stiu clar ca atunci cand ajung acasa rupta de oboseala, e f. greu, parca cere fiecare muschi ce doare carbohidrati (si am observat asta si la altii). Si m-am pregatit cu legume fierte, fructe nu prea calorice si jumatate din ele nu prea dulci (piersici, visine). Asta se recomanda ca ultima alternativa si e o forma de control, adica mananc, dar numai x si y. E si asta o strategie, pe care daca o respecti, deja nu mai e binge si nici nu te ingrasi (verificat) :-)
Si stau pe loc, cand am plecat aveam 68,5, azi cand am venit nu m-am cantarit. Sportul din ultima vreme se vede numai la forma, nici macar la cm. Pur si simplu stiu ca trebuie s-o tin asa pe dreapta pana se misca ceva, oricat ar dura.

Nu cred ca s-a dus click-ul, ca nici nu trebuia sa fie ceva perfect, infailibil, care sa tina o viata. Toata literatura de specialitate raporteaza ca nu prea exista, ci numai suisuri si coborasuri, din ce in ce mai line si in directia buna. Dar mereu sinuos, nu drept. Se pare ca asa e natural.

Felicitari pentru atitudine si perseverenta!!! Plus schimbarea evaluarilor. Plus antrenament la frustrarea ca nu e totul numai urcus.

[lovemyself]

Anterior postat de dara

Hi hi, cunosc multe persoane cu multe kg in plus, care-s f. eficiente la serviciu, acasa, etc. si uneori chiar asta e o problema, nu-si mai acorda timp si lor, iar mancarea e o refulare scurta. Dar ma rog, nu pe tine trebuie sa te conving :-). Chiar conteaza si cum priveste familia si cum priveste prietena lucrurile, pt. ca se produc generalizari in mintea noastra si consideram ca multi altii privesc la fel lucrurile. Plus perioada petrecuta printre motociclisti, stiu comentarii, stiu ca desi e o regula nescrisa sa spuna ceva despre 'old lady' (in sens de stabila) a cuiva, daca auzi cum sunt evaluate alte tipe necunoscute iti doresti sa nu aiba loc si la tine de comentarii. Despre ce ai zis legat de cei de la fitness, imi dau seama de pe net mai mult, pentru ca desi am vazut oameni la sala, nu am auzit ce vorbesc. [Insa nu credeam ca e reala treaba cu stat pe aparate si vorbit la telefon, tinand aparatul ocupat degeaba si am vazut cu ochii mei ca e reala ]

Eu nu consider ca persoanele mai plinute nu ar fi eficiente..incercam sa prezint intr-un fel sau altul problema..si sa imi explic mie totodata de ce e asa de important aspectul fizic pentru mine.

Ca si tine..cunosc si eu multe persoane mai grasute si care sunt incomparabil mai competente si mai eficiente decat altele mai "silfide" ca sa zic asa

Dar acum sunt si mai convinsa ca si mediul ma predispune spre o anumita optica legata de acest aspect.

Oameni vorbind la telefon stand pe aparate?
O doamne..asta din fericire nu am intalnit..dar nimic de necrezut..orice e posibil in lumea asta

Anterior postat de dara

Si daca iei factorii x, y, z pe care i-am discutat si aduni influentele...iese cam multicel de facut fata din toate partile. Am avut o perioada in care chiar am taiat indirect legaturi la greu (nu definitiv, dar m-am retras [ca-s ocupata, etc.] din relatie (abia cam de max 1 an am reluat), pt. ca lupta era f. grea si simteam ca nu voi reusi cu tot cu ce ma tragea in jos din exterior, ca abia fac fata la interior. Asta a inclus si pana si parintii. Adica am vb. la telefon, vizite scurte, insa cum aparea ceva la tel. sau in vizita in neregula, motivam cumva si ma retrageam. Le.-am spus si de ce am nevoie de la ei (sustinere, nu critica, suprasolicitare, povestiri deprimante, predictii catastrofice despre viitor - nu cu cuvintele astea...ci 'cand spui...ma simt...si as avea nevoie, te rog, daca ai putea, de...' si daca am vazut ca nu prea se intampla...am aplicat ce am spus mai sus. Chiar cred ca nu as fi reusit altfel.

Oh da..te aprob in totalitate si aici..si nu numai..te felicit ca ai reusit sa faci asa,eu inca mai am multisor de lucrat la acest aspect,si trebuie cu ceva mai mult efort sa fiu mai egoista daca pot sa ma exprim asa.
Eu ma si las implicata in problemele altora..de cele mai multe ori am zis ca pe mine ma afecteaza mult prea multe..sau mai bine zis..le las eu sa ma afecteze.
De n ori am zis ca gata..trag linie si incerc sa ma sustrag..stiu ca nu e imposibil..dar e cam greut..la muncit cu mine si aici

Anterior postat de dara

Legat de ce s-a intamplat ieri, e f. bine sa te gandesti si la pofte legate de carbohidrati (si eu cercetez daca am mancat ceva ce declanseaza pofte), dar si ce ar putea sa fie psihic, plus fizic (oboseala, hormoni, restrictii...postul?).
Ca sa stii pt. viitor, Vei fi ceva timp in 'misiune de culegere date', sa vezi tot ce declanseaza si sa te pregatesti pt. fiecare in parte. Nu prea s-a descoperit o alta metoda generala. Fii atenta la orice legat de imaginea corporala, restrictii, dar si plan interpersonal (cineva nu te-a inteles), ai preconizat ca nu-ti va iesi ceva, te-ai desconsiderat in vreun fel. Uneori stiu ca ma tot gandeam, nu gaseam...uneori abia dupa 3 zile de gandit (printre picaturi, ca na, avem si o groaza de treaba)...alteori dupa mai multe situatii similare incepeam sa-mi constat modelul.

.

Am fost un pic dezamagita ca nu s-a ami vazut nimic la cantar..si au fost cateva secunde cand mi-au trecut prin cap ceva de genul.."ma chinui atat si in zadar" sau "off Doamne..oare am sa reusesc sa ajung unde vreau?"..cum ai zis si tu..nu iti poti ajusta constientul intr-o asmenea maniera incat sa se fi detasat total de toate aceste deprinderi formate pana acum..de la gandirea si tendinta de a dramatiza mai totul..pentru ca si eu am acest "dar"..aoleu si inca cat.

Au fost probabil si restrictiile de la post..cand iarasi in mintea mea s-a nascut ideea de un fel de recompensa asteptata sunt convinsa ca si asta a fost.."daca tot ma chinui"..sau "daca si asa ma renuntat la atatea alimenet macar rezultate sa am"..si cand am constata eu ca nu prea au fost..m-am demoralizat putin..clar si asta a fost.

Anterior postat de dara

La un moment dat cand starea mea de spirit era mai precara, am simtit ca daca e careva deprimat (cu adevarat) pe langa mine (nu trist asa, de la un eveniment, scurt timp) o s-o iau pe carari si ca nu suport niciun gram de depresie in plus, chit ca nu-i a mea si nu are legatura cu mine. Inainte nu as fi simtit, ar fi facut parte din peisaj, din normalitate, nu prea ma luptam pt. ca nu credeam ca are vreun rost si nu-mi dadeam seama si cat ma trageau in jos unele chestii.

Cunsoc si eu acest sentiment..am simtit si eu deseori cum epatez efectiv..eram asa de deprimata incat cand auzem fel si fel de povesti de la mama..familie..ba ca X-lescu nu stiu ce a patit, ba ca lui Y i s-a intamplat nu stiu ce catastrofa...oh God..subconstientul meu le retinea si tot aduna aceste "nimicuri" la o prima vedere..doar ca "el"(subconstientul) le amplifica la cote maxime..ce mai..capata uneori proportii de domeniul Sf de-a dreptul

Mama a inteles acum pe cat posibil ca nu prea imi faceau respectiv imi fac bine astfel de vesti..dar ceilalti nu prea..de asta e cam greu sa ma "rup" ca sa zic asa de familie..in acest sens ma refer,evident



[QUOTE=dara;281737

Am fost zilele astea la o intrunire moto (am pus foto) si a fost totul ok (piept de pui la gratar, batoane), 1200 cal si mult efort, alergatura, noi muschi folositi la greu (ca am schimbat motorul si stau in alte pozitii in echilibru, dor lucruri noi, dormit la cort, prin furtuna, m-a batut top.-case-ul la spate, m-a ars soarele, sunt gripata), dar stiu clar ca atunci cand ajung acasa rupta de oboseala, e f. greu, parca cere fiecare muschi ce doare carbohidrati (si am observat asta si la altii). Si m-am pregatit cu legume fierte, fructe nu prea calorice si jumatate din ele nu prea dulci (piersici, visine). Asta se recomanda ca ultima alternativa si e o forma de control, adica mananc, dar numai x si y. E si asta o strategie, pe care daca o respecti, deja nu mai e binge si nici nu te ingrasi (verificat) :-)
Si stau pe loc, cand am plecat aveam 68,5, azi cand am venit nu m-am cantarit. Sportul din ultima vreme se vede numai la forma, nici macar la cm. Pur si simplu stiu ca trebuie s-o tin asa pe dreapta pana se misca ceva, oricat ar dura.

[/QUOTE]

Te felicit din inima pentru cum abordezi problema..stiu ca meriti asta din plin pentru ca nici la tine nu au venit asa lucrurile peste noapte..stiu ca ai muncit foarte mult ca sa ajungi aici..Bravo!

Nu am zis eu degeaba ca esti muza mea

Anterior postat de dara

Nu cred ca s-a dus click-ul, ca nici nu trebuia sa fie ceva perfect, infailibil, care sa tina o viata. Toata literatura de specialitate raporteaza ca nu prea exista, ci numai suisuri si coborasuri, din ce in ce mai line si in directia buna. Dar mereu sinuos, nu drept. Se pare ca asa e natural.

Felicitari pentru atitudine si perseverenta!!! Plus schimbarea evaluarilor. Plus antrenament la frustrarea ca nu e totul numai urcus.

Multumesc pentru incurajari,foarte multumesc chiar!
Nici eu nu cred..de fapt stiu sigur ca nu s-a dus..cum imi place mie sa ii zic..doar un moment de ratacire..dar a trecut

Si sunt impacata si realista ca o sa mai fie..dar acum am ceva mai multa sursa de energie si putere sa le fac fata unor asemenea momente.

Off Dara draga..tare mi-ar placea sa te am langa mine..e o placere orice discutie cu tine..chiar si asa virtuala..esti o sursa inepuizabila de speranta..foarte sincer..as "abuza" de prezenta ta cat de mult posibil


Dar poate intr-o zi..niciodata nu se stie

[dara]

Am inteles ca tu nu consideri ca persoanele cu kg in plus sunt ineficiente, ci doar prietena ta, de-asta si ziceam ca nu pe tine trebuie 'sa te conving' (cum ar veni), doar ca ma amuzasem pt. ca uneori problema acelor persoane e tocmai ca-s prea eficiente - bineinteles ca nu e valabil pt. toate.

Chiar cred c-ar fi necesar sa faci schimbari treptate la mediu, daca nu poti sa scoti chestii, macar adauga chestii, ca sa se echilibreze. Ma rog, 'chestii' e aiurea spus, dar o idee ar fi sa adaugi si altfel de persoane. De ex. din fetele de pe forum, care se lupta cu aceleasi probleme. Insa nu recomand din cele care nu se lupta cu adevarat. Adica nici persoane cu bulimie pt. care 'lupta' e numai slabitul, nu si vindecarea tulburarii sau a problemelor care duc la mancat/ingrasare. Adica nu din cele care se limiteaza la a se auto-flagela, a se auto-denigra (am mancat ca o vaca) pt. ca s-a demonstrat ca nu asta e calea. Nu renuntam la a manca aiurea pt. ca desconsideram, certam etc. ci pt ca ulterior luam decizia sa mancam altfel. Dar noi repetam over and over ce am invatat..faci ceva 'rau', dupa care esti certat ca sa nu mai faci. Asta e o metoda pt. copii (si nu aplicata cum trebuie - de ex. sa-i explici consecintele faptelor, nu sa ii spui 'esti rau' - etichetare=una dintre distorsiunile gandirii)...si noi ne incapatanam s-o repetam interior pana la adanci batraneti.
Si desigur, nici persoane care la intalnirea cu tine, de bucurie mananca ceva bun. Unul dintre lucrurile pe care le-am facut a fost sa scot tratatiile din momentele de 'sarbatoare', din minte, nu doar pe plan concret. Adica nici macar sa nu ma mai astept ca 'wow, o sa mananc ceva bun cu ocazia x'..nici macar 'wow, facem un gratar'. Gratarul ramane doar ocazia de a ma intalni cu oamenii si a avea discutii interesante cu ei, daca e, nu 'anticiparea' aia a festinului.

Hm, cumva cu parintii am avut si noroc...ca nu exista caldura din partea lor, nu am avut la ce sa renunt. Am renuntat numai la ce imi facea rau - povestiri interminabile despre ce scandaluri a mai facut taica-miu, violente, amenintari, injuraturi sau la sarcini peste sarcini date de taica-miu (du-te acolo si rezolva-mi problema x - si cand veneam oricum niciodata nu o rezolvam destul de bine). Eu n-am simtit nicio lipsa, pt ca lipsa exista deja, in schimb am scapat de o parte de probleme. Adevarul e ca ma uitam acum la intrunire cum toate fetele isi sunau mamele sa le mai povesteasca ce fac pe-acolo, cum e, daca le ploua... iar eu nu. Ma uimea un pic existenta unei legaturi calde...dar na, treceam repede peste. [A, vorbesc cu mama cand ma suna ea, o las' sa imi povesteasca diverse, pt. ca oricum nu o intereseaza preocuparile mele sau ii par mereu altele decat ce ar trebui sa fac in conceptia ei - in rest apreciez ca-mi mai cumpara uneori o sanda, o bluza, ii si spun - asa se manifesta ea si cam atat (cand eram mica dupa diete imi aducea prajituri sa ne recompensam pt. diverse sau facea ceva bun de mancare - aia era bucuria, niciodata exprimata in vorbe, de nu invatasem nici eu s-o exprim)]
Am facut desprinderea de nevoie, nu pt. ca as fi fost eu meseriasa, ci am simtit ca e ori-ori, ca altfel nu reusesc sa ma fac bine si ca-s cu cutitul la os, in prag de recadere in vechile probleme daca nu o fac. La fel si la alte persoane cu probleme pt. care nu faceau nimic concret, sa schimbe ceva - cat de mic - asa cum nu faceam si eu inainte.
Cel mai greu a fost sa trec peste sentimentul de vinovatie, nu am trecut complet, pt. ca mai exista un pic din convingerea 'trebuie sa te sacrific, sa suporti, ca sa nu fii nesimtit, altfel esti o persoana rea'. Plus ca oricum empatizez mult cu cei dragi si da, ma afectau problemele lor. Dar una e sa aiba omul o problema noua si sa il ajuti sa o rezolve, asta e ok, dar cand vezi ca persista in a-si face rau singur, a nu lua decizii asertive si doar se plange...macar un pas mic sa faca in directia de a se ajuta si singur, iar tu sa ii fii alaturi...nu merita sa il lasi sa te molipseasca de aceeasi abordare centrata exclusiv pe a se descarca, nu pe a cauta solutii. Despre asta vorbesc, nu despre a nu-ti ajuta prietenii la greu. Bine, trebuie si aici o masura, ca ajunsesem la un moment dat de numai asta faceam, ajutat prieteni.
Si nu e nevoie sa-ti iasa nici asta dintr-o data, poti incepe cu mici chestii, diminuezi pe ici pe colo.

Am avut o mica strangere de inima cu postul (am gandit un pic 'alta restrictie?')...nu zic ca nu-s ok dezintoxicarile, si eu sunt acum pe legume dupa 3 zile de carne si batoane la intrunire...pt. ca legumele acolo erau cartof, fasole uscata si...in rest paine sau dulciuri. Batoane adica batoane fara zahar, ca stiu ce e pe acolo de mancare la intruniri si imi iau la mine.
Ideea e ca poti ajunge sa te obisnuiesti cu luni de zile fara rezultate, pt. ca asa se intampla dupa un proces de slabire, diete...eu cred ca am vreo 2 luni de cand stagnez. A, exista indoieli si la mine, n-am ajuns vreun Buddha senin si detasat, nu le spun foarte des pentru ca nu simt ca asta ma ajuta prea mult, in schimb ma ajuta sa fiu pe forum, pt. ca si asta ma tine in priza sa continui. Plus cand spui altcuiva ajuta si asta. Intr-adevar...tot pregatire psihica trebuie...de ex: "chit ca nu o sa vad rezultate 1 an de zile, tot n-o sa reactionez prin mancat sau o sa reactionez cu cantitati mici, controlate, nici nu ma tin total de la mana, nici nu dau iama". Tot venit cu ganduri alternative 'ar fi mai rau daca nu as fi tine sub control in medie, in continuare' sau oricare altele care functioneaza la tine...'acum imi vine sa-mi bag picioarele, sa nu-mi mai pese, pt. ca-s dezamagita, dar dezamagirea va trece in ceva timp si imi va parea rau daca umplu iar celulele adipoase'.

Subconstientul tau retine lucrurile rele, dar mai rau e ca trage concluzii...nu stiu...ca viata asta e cam nashpa sau ca mai mult lucruri rele se intampla si la greu, alea vin in minte si contribuie la apasari. Plus dispozitie low - care nu e propice pt. lupta pt. viata ta, vindecare, idei de solutii noi. Ci 'eh, si-asa totul e greu' sau altele asemenea.

Ruperea la mine a functionat si pe baza de laptop, recunosc. Nu stiu cum se poate aplica la fiecare, dar pe mine m-a ajutat enorm. La reuniuni de familie imi iau laptopul cu mine si motivez ca am de tradus. Eu chiar am (sau oricum chestii adiacente), dar invatam o prietena sa faca si ea la fel, sa spuna ca are o traducere urgenta pt. mine. Mai ales ca ea nu musai ar trebui sa lucreze in plus si n-ar intelege nimeni de ce ar lucra. Asa ca ajuta o prietena, merge. Si ca e urgent. Pt. ca ar fi obositor sa dam cu asertivitate in absolut toate rudele si sa le explicam una alta, plus ca uneori chiar si daca explici, omul le stie pe ale lui, discutatul lucrurilor negative e o obisnuinta. Eu n-am auzit prea des in jurul meu discutii despre ce functioneaza, solutii sau lucruri bune realizate de oameni...de-asta ne si formam greu o gandire in sensul asta. Si ma refer la solutii legate de orice probleme sau progrese.
Acum vezi ce poti gasi ca sa te desprinzi...adica stai putin si faci prezenta, iar apoi intr-un fel sau altul nu petreci aceeasi cantitate de timp cu chestii deprimante sau anxioase. Sau trebuie sa pleci ca ai ceva important de facut, nu stiu, ce poate gasi fiecare.

Nu am ajuns chiar intr-un punct unde sa nu mai am deloc probleme, de-asta si am grija sa ma tin in priza, tot cu suisuri si coborasuri merge si la mine (eu consider un progres (mai mic) si sa stau pe loc) si stiu ca of-ul ca nu-s 'unde vreau' cum zici tu, nu ma ajuta. Asa ca il aduc in minte cat mai putin. Doar ca-s mai mici suisurile si coborasurile, conteaza mult sa reduci amplitudinea. Si mi se pare si mie greu sa fiu ingaduitoare cu mine, imi dau seama ca a mai ramas un pui de teama ca nu fac bine sa fiu ingaduitoare, 'tre' sa fii dura cu tine insati ca sa ai rezultate' - ceea ce nu e adevarat in proportia asta. Daca treci de un punct, chiar e neproductiv. De-aici chiar apar revoltele si renuntarile la eforturi in semn de revolta.

Pai cand vei trece de 1000 de mesaje poate vom avea voie. Singura problema e timpul. Oamenii care incearca sa se faca bine imi dau si mie multa speranta (o fi si ceva personal, pt. ca nu ma durea ca tatal meu nu reuseste sa nu mai fie alcoolic, ci ca nu il vedeam incercand macar, chit ca incerca toata viata si nu reusea, pt. mine ar fi fost un semn ca vrea, ca ii pasa, ca incearca iar si iar, nu neaparat rezultatul si vad ca si sotul meu e bucuros mereu ca nu ma las de incercat si are o multumire indiferent ca rezultatul nu arata inca a manechin - uneori ma si miram cum sa fie asa bucuros doar pt. ca nu renunt). Asa ca iti multumesc si eu. Culmea, nu oamenii care incearca numai sa slabeasca imi dau speranta (a, incurajarile lor sunt f. binevenite si linistitoare, da!!!)...ci care au curaj sa desprinda de abordarea aia clasica a dietelor. Plus ca tu ai un curaj urias, mai e si Di (CezaraCezarului), de exemplu, pentru ca vorba ta...cam asa am simtit si eu, ca degeaba eram toba de ce ar trebui sa fac, daca nu imi iesea din cauza revoltelor exprimate prin mancare. A, pentru cine nu stie cum se poate slabi sanatos, mentine sanatos, da, e cu totul altceva, e vitala informarea, educarea...dar mai multa lupta parca tot dupa aia e, sa aplici ani de zile, cand dupa 6-9 luni iti vine sa-ti bagi picioarele si ai obosit de eforturi.

Eu sunt chiar uimita ca nu ai dat bir cu fugitii si trebuie sa te felicit major! A, bine, daca nu mai scrii pt. ca o vreme simti ca stii ce ai de facut, esti on track sau nu ai timp, nu o sa cred ca ai dat bir cu fugitii sau ca ai renuntat, orice e ok. Zic doar ca sa te felicit, altfel orice faci e ok, pt ca ce ai invatat si inteles oricum ramane.

[lovemyself]

Anterior postat de dara

Chiar cred c-ar fi necesar sa faci schimbari treptate la mediu, daca nu poti sa scoti chestii, macar adauga chestii, ca sa se echilibreze.

Unul dintre lucrurile pe care le-am facut a fost sa scot tratatiile din momentele de 'sarbatoare', din minte, nu doar pe plan concret. Adica nici macar sa nu ma mai astept ca 'wow, o sa mananc ceva bun cu ocazia x'..nici macar 'wow, facem un gratar'. Gratarul ramane doar ocazia de a ma intalni cu oamenii si a avea discutii interesante cu ei, daca e, nu 'anticiparea' aia a festinului.

Da..ar trebui..planuiesc oricum sa schimb mediulam o oferta de job in Bucuresti..si cred ca am sa o accept..chiar mi-ar prinde foarte bine aceasta schimbare de mediu..
M a gandesc la ea din ce in ce mai mult...simt cum trebuie sa evadez de aici..sunt refulari de sentimente aici.

Apropo de asta..intorsul asta acasa il asociez tot timpul cu kg in plus si cu crizele mele bulimice foarte dese de asta vara incepand pana relativ recent.
Asta ca ma intrebasei tu intr-un post daca nu cumva is si alti factiri declansatori..sau cu un anumit grad potentiator de sentimente negative.
Vine in curand toamna si din pacate tare imi aminteste de cea de anul trecut..cea mai urata perioada din viata mea

Au si fost unele schimbari..mutat in alt oras..neintelegeri cu al meu tata...

Anterior postat de dara

Hm, cumva cu parintii am avut si noroc...ca nu exista caldura din partea lor, nu am avut la ce sa renunt. Am renuntat numai la ce imi facea rau - povestiri interminabile despre ce scandaluri a mai facut taica-miu, violente, amenintari, injuraturi sau la sarcini peste sarcini date de taica-miu (du-te acolo si rezolva-mi problema x - si cand veneam oricum niciodata nu o rezolvam destul de bine). Eu n-am simtit nicio lipsa, pt ca lipsa exista deja, in schimb am scapat de o parte de probleme.

C a veni vorba de parinti..eu is norocoasa ca o am pe mama cu care s ama inteleg..pentru ca daca vine vorba de al meu tata...ma apuca durerea de cap..putin spus.

Ai s-au despartit de cand eu eram micuta..motivul..alcoolul...violenta fizica dar mai ales psihica.
Numai cand vorbesc de el ma ai un sentiment nu tocmai placut. Stiu ca nu ar trebui.ca deh m-am saturat de vorba asta "nu se poate sa gandesti asa,este vorba despre tatal tau..care te-a ajutat asa cat a fost"..mda..pana in clasa a 8-a practic nici nu stiut de existenta mea..la liceu asa..cu intermitente..si la facultate..da sa zicem..a fost un oarecare ajutor ..financiar vorbesc.


Acum..de fapt acum e binisor..nu ma mai streseaza atat de mult..dar pana a cum..efetciv m-a impovarat cu fel si fel de sarcini, care ca si tine..niciodata nu le faceam suficient de bine..pentru ca nu sunt eficienta...care cand era in stare de ebrietate "morbida" ma suna si isi cerea scuze.
Aveam de invatat..dar pentru el nu conta prea mult..ca ce doar ce am de facut toata ziua..sa invat si sa ma plimb cateva ore prin oras pentru el..si oricum aceste plimbari erau in zadar de cele mai multe ori...dar cu el nu se poate discuta..din pacate.
Are si el partile lui bune..nu zic..dar mult prea putine in comparatie cu stresul pshic la care am fost supusa cam de un an incoace..ajung de unde am plecat..odata cu intoarcerea mea acasa!
Ola la la...aceste aspecte am omis pana acum sa le amintesc..noroc ca ai adus tu aminte de al tau tata.

Anterior postat de dara

Am avut o mica strangere de inima cu postul (am gandit un pic 'alta restrictie?')...
A, exista indoieli si la mine, n-am ajuns vreun Buddha senin si detasat, nu le spun foarte des pentru ca nu simt ca asta ma ajuta prea mult, in schimb ma ajuta sa fiu pe forum, pt. ca si asta ma tine in priza sa continui. Plus cand spui altcuiva ajuta si asta. Intr-adevar...tot pregatire psihica trebuie...de ex: "chit ca nu o sa vad rezultate 1 an de zile, tot n-o sa reactionez prin mancat sau o sa reactionez cu cantitati mici, controlate, nici nu ma tin total de la mana, nici nu dau iama".

Si mie mi-a fost putin frica la inceput..dar am simtit ca vreau sa fac asta..si nu pot sa zic ca a fost asa unmare chin..mai frustrant e vorba ta..sa nu prea vezi rezultate.
Si pe mine ma ajuta enorm de mult acest forum..discutiile cu tine..cireasa de pe tort,asta-i clar

Felicitari pentru dozarea gandurilor negative..si pentru amplificarea celor alternative..feliciatri pentru perseverenta si pentru detinerea controlului..si inca pot sa continui ..

Anterior postat de dara

Pai cand vei trece de 1000 de mesaje poate vom avea voie. Singura problema e timpul. Oamenii care incearca sa se faca bine imi dau si mie multa speranta .
Asa ca iti multumesc si eu. Culmea, nu oamenii care incearca numai sa slabeasca imi dau speranta (a, incurajarile lor sunt f. binevenite si linistitoare, da!!!)...ci care au curaj sa desprinda de abordarea aia clasica a dietelor. Plus ca tu ai un curaj urias, mai e si Di (CezaraCezarului), de exemplu, pentru ca vorba ta...cam asa am simtit si eu, ca degeaba eram toba de ce ar trebui sa fac, daca nu imi iesea din cauza revoltelor exprimate prin mancare. A, pentru cine nu stie cum se poate slabi sanatos, mentine sanatos, da, e cu totul altceva, e vitala informarea, educarea...dar mai multa lupta parca tot dupa aia e, sa aplici ani de zile, cand dupa 6-9 luni iti vine sa-ti bagi picioarele si ai obosit de eforturi.

Abia astept acele 1000 de mesaje
SI eu stau cam prost cu timpul..mai ales in perioada asta..dar calitatea e importanta nu cantitatea
Multumesc tare mult pentru cuvintele frumoase..am sa incerc sa imi fac timp sa citesc si jurnalul lui Di..chiar imi doresc asta

Anterior postat de dara

Eu sunt chiar uimita ca nu ai dat bir cu fugitii si trebuie sa te felicit major! A, bine, daca nu mai scrii pt. ca o vreme simti ca stii ce ai de facut, esti on track sau nu ai timp, nu o sa cred ca ai dat bir cu fugitii sau ca ai renuntat, orice e ok. Zic doar ca sa te felicit, altfel orice faci e ok, pt ca ce ai invatat si inteles oricum ramane.

BIr cu fugitii?..No way..stam aici pana ajungem unde trebuie..si unde ne simtitm bine..ca e vorba de kilograme...ca e vorba de echilibrarea "pisicului" nostru, nu "conteste"

Impreuna vom reusi

Asa e..ceea ce am invatat ramane acolo...si cum am mai zis..incercari de tot felul vor mai fi...noi sa fim sanatoase..dar acum am un mare AS in maneca..stiu cum sa le fac fata...si aici trebuie sa-ti multumesc din nou,pentru ca asta e adevarul...am invatat tare multe de la tine..si inca continui

In limita timpului am sa intru de cate ori voi avea ocazia, dar pe tine nu te voi uita niciodata..asta-i cert!

O seara frumusica sa ai

[sonya]

Anterior postat de dara

Buna, Sonya, imi pare bine sa te reaud, felicitari pentru reusitele de acum, sunt majore!!! Cu cat continui mai mult timp, cu atat se incetatenesc mai tare si in timp, chit ca nu devin asa usor 'o noua dragoste', e mai greu sa revii la ce-a fost, cu cat trece mai mult timp de eforturi. Sau ai o cadere mica-medie, dar cand stii ca nu e sfarsitul lumii si reiei cat mai repede, devine un obicei si reluatul.
La multe vesti bune!
Pup cu drag

Ai dreptate, acum daca am dat gres odata, o zi doua..nu mai aleg varianta comoda si lenesa: asta e, nu reusesc, ma *** pe ea dieta, nu pot si nu pot .. acum ma apuc iar si iar si iar si iaaaaaaar pana la refuz ( sunt sigura ca intr'o zi o sa reusesc sa slabesc si eu definitiv, or I'll die tryin' ).
E altfel si cu mancatul , acum nu mai mananc ce cred eu ci chestii strict fara grasimi si zaharuri ( am devenit cititoare inraita de etichete, e un hobby de'acum ) si mi'au intrat unele produse in obisnuinta, nu mi se pare ca renunt la nimic daca mananc piept de pui feliat cu 1,0 g de grasimi la 100 si o rosie condimentata cu sare, putina menta si usturoi ( asta fiind un exemplu ). Am inceput sa abordez dieta ca o placere sau ma rog ceva de genu, nu ca o perioada super naspa in care tre sa renunt la x y z pana cand o sa se termine. Incep sa realizez incet incet ca NU tre' sa se termine ci sa devina obisnuinta ca asa e normal.
O patratica doua de ciocolata la zi nu lipsesc sigur din meniul meu, e singurul moft pe care mi'l permit si cam atat..
Sunt multe lucruri pe care am inceput sa le privesc si perspectivele mele asupra slabitului sunt schimbate. Acum realizez ca e boala, grasimea te face cumva handicapat, nu pot face multe lucruri pentru ca umbli dupa tine cu un ghiozdan, ceva extern care te impiedica sa te bucuri de viata deplin. Acum ma uit la lumea de pe strada, apreciez un corp tonifiat, dau importanta la ce vad in jur. Stau si ma gandesc..de cate ori m'am multumit cu faptul ca sunt grasa si nu am facut nimic..de cate ori am renuntat sa ma imbrac provocator, sa fac nuj ce activitate pentru ca sunt prea grasa si nu am rezistenta, de cate ori nu mi'a pasat de mine si de corpul meu..si cate si mai cate.
Cat am putut fi de nesimtita ( am ajuns la concluzia ca in mare parte e o problema de nesimtire sa fii gras ) si de neglijenta cu mine..
In fine, sper ca nu te'am plictisit. Concluzia finala e ca: cea mai buna investitie trebuie sa o faci in tine , in corpul si persoana ta, de aici pleaca tot..iar eu sunt pe drum.
Te'am pupat

[dara]

Anterior postat de lovemyself

Da..ar trebui..planuiesc oricum sa schimb mediulam o oferta de job in Bucuresti..si cred ca am sa o accept..chiar mi-ar prinde foarte bine aceasta schimbare de mediu..

Cool, pai asa e mai sigur ca ne intalnim si live daca 'se pupa' timpul liber. Sincer, nu am idee ce as face daca as locui din nou cu ai mei, daca in timp nu as recadea, pt. ca nu-mi trece prin cap sa probez...iar sotului, cat am stat acolo, ii ajunsese increderea in el la cote alarmant de low, ar fi un chin si pt. el. Bine, nu ca mi-ar trece prin cap sa fac asemenea exercitii gratuite sa vad daca ma reingras. Dar nu pot sa zic zau! ca nu ajung la 100 kg acolo. Am super mare incredere in cogn-comp, insa se aplica si ea in conditii relativ normale, cand sunt anormale (un alcoolic violent, scandalagiu) se cauta solutii pt. iesirea din situatie, nu stai asa la infinit sa exersezi sa vezi si partea plina a paharului. Mi-a luat si mie mult timp sa constientizez ca e alegerea maica-mii sa ramana in situatie si sa nu mai mai simt f. indirect vinovata ca nu pot s-o ajut cu asta.

Anterior postat de lovemyself

Are si el partile lui bune..nu zic..dar mult prea putine in comparatie cu stresul pshic la care am fost supusa cam de un an incoace..ajung de unde am plecat..odata cu intoarcerea mea acasa!
Ola la la...aceste aspecte am omis pana acum sa le amintesc..noroc ca ai adus tu aminte de al tau tata.

O la la la...pai chiar asa!!!...pai e super important, la mine s-a declansat binge-ul la 14 ani la divortul lor (si cand am aflat de batai si scandaluri)+cls. 8 cu invatat si morcov de examen, iar night-eating-ul s-a declansat cand m-am mutat cu taica-miu si maica-mea la 15 ani (locuisem la bunici pana atunci), a disparut night-eatingul cat m-am mutat cu sotul (ramasese binge dupa serviciu unde s-a nimerit sa lucrez cu taica-miu in niste circumstante mai deosebite) si revenise acum 3 ani dupa ce am slabit f. mult, primele zeci de kg (si o perioada stresanta).
Pai in afara de cogn-comp, la tulburarile de alimentatie rezultate la fel de bune s-au obtinut cu terapia interpersonala (nu prea se practica in Ro) [poti cauta studii sa vezi]...e clar ca planul interpersonal (adica relatii cu alti oameni) e extrem de important.

Adevarul e ca nu a ajutat (ca si la mine) sa nu-ti poti exprima sentimentele direct (nu zice nimeni ca trebuie sa le exprimi si urat)...si iaca in ce fel invatam sa le exprimam ocolit, prin mancare. Zic ca si la mine, pt. ca si la mine era 'trebuie sa-l iubesti si sa-l respecti ca e tatal tau si, in plus, iti da bani'.

In plus literatura de specialitate zice ca pe la anorexie exista un model dur, mai criticos, de mama, pt. care nu e niciodata suficient de bine ce faci, iar la binge un model autoritar de tata, care se impune mai dictatorial asa, plus tot asa, regula e ca preponderent nu e suficient de bine ce faci. Adica s-au constatat factorii astia in sute de cazuri. Mai e si vorba de familii in care exista un dependent...

Anterior postat de lovemyself

Si mie mi-a fost putin frica la inceput..dar am simtit ca vreau sa fac asta..si nu pot sa zic ca a fost asa unmare chin..mai frustrant e vorba ta..sa nu prea vezi rezultate.

Pai carbohidratii se asimileaza mai rapid decat proteinele, cu alta viteza, etc. Adica sunt si chestii fizice...plus treaba asta cu rezultate f. lente si multa stagnare dupa ceva timp de aport redus sau deficit caloric (chiar si numai din sport). Cica dupa mult timp de-asta ajunge metabolismul si la 40%. Si o creste el cu sport si muschi, dar nu chiar fabulos. De-asta e nevoie de un timp de zeci de ori mai lung fata de la inceput.

Anterior postat de lovemyself

Asa e..ceea ce am invatat ramane acolo...si cum am mai zis..incercari de tot felul vor mai fi...noi sa fim sanatoase..dar acum am un mare AS in maneca..stiu cum sa le fac fata...

Pai asa e, se aplica la orice treaba asta cu gandurile alternative mai realiste (care nu contin distorsiuni - absolutisme, generalizari, accentuarea negativului mult in defavoarea pozitivului) si care contin si partea buna sau ganduri pozitive realiste (nu utopice), adica nu doar la alimentatie, ci si la orice fel de probleme. Si dupa ce o inveti bine de tot, o sa vezi ca atunci cand vine dramatizarea, deja stii automat la un colt macar ca-ti faci de cap cu ganduri exagerate si ca lucrurile nu stau chiar asa cum le simti in momentul ala.
Exista o distorsiune si de tipul 'daca ma simt intr-un fel inseamna ca asta e realitatea'. E f. periculoasa. Gen 'daca mi-e frica, inseamna ca e periculos' - si poate e vorba de o fobie de ...pasari (cate vrabii ne ataca zilnic?). Sau 'daca-s trist, inseamna ca viata e nasoala'. Adica ne simtim la un moment dat intr-un fel si generalizam ca aia e realitatea. Nu-mi vin exemple mai destepte in momentul asta.

Dar cam ca la tine ...daca m-am demoralizat, inseamna ca lucrurile stau nasol in realitate, asa ca nu are rost sa ma mai chinui si iau o pauza de eforturi.

Pt. ca, din pacate, chiar si daca dispar cauzele care au declansat comportamentul, o dependenta capata o viata a ei proprie...si reactionam la fel si la alte probleme - se generalizeaza treaba, plus ca incepe sa ceara satisfactie si centrul dependentelor din creier (amigdala (nu din gat) parca sau ceva pe-acolo, citesc, dar nu retin si chestii anatomice, sorry - retin doar mecanismul) si de.-asta e o lupta continua odata ce s-a instaurant dependenta din indiferent ce motive. Si s-a dovedit stiintific ca e o dependenta. De-asta e si greu sa fie dezbatatorite potecile care s-au sapat in creier.

A, ca e greu nu inseamna deloc ca trebuie sa renuntam!!!

Ce zic eu pe-aici e tot cogn-comp si fix asa ar fi si la terapie, dar zic ca idee, in sensul ca nu ma risc sa zic chestii personale in legatura cu 'tratamentul', totul e din cognitiv-comportamentala.
Pana la asta mi se parea ca la mine nu va functiona nimic, chit ca functioneaza la altii...ca mai auzeam si eu ca slabeste lumea, dar n-aveam nici cea mai mica idee cum sa ma opresc. Eram chiar convinsa ca indiferent ca functioneaza la alta lume una sau alta, la mine sigur nu va functiona nimic, pt. ca eu sunt defecta si n-as fi in stare sa aplic. Cat am mai muncit si la convingerea asta cu 'eu sunt mai defecta asa de felul meu'. Ca intr-un fel sau altul cautam sa ma fac bine, altfel nu as fi avut 3 slabiri de cate 30 de kg si nenumarate altele mai mici. Pana cand am avut bafta sa descopar CC si s-a facut lumina in capul meu legat de cum functionam.

Norocul meu e ca nu aveam o parere prea buna despre mine si parca nu mai era nimic de pierdut la un moment dat, asa ca mi-am recunoscut mai usor convingerile de la baza gandurilor automate (care suna irational cu distorsiunile alea si ai zice ca acum, ca adult, te duce capul mai bine de atat), adica nu am fugit de ele...ca nu poate sa fie asta, ci am stat si am gandit daca se verifica sau nu ce descoperisem drept regula sau frica din mintea mea. O luam inapoi pe firul vietii sa vad daca am actionat in baza respectivei convingeri sau temeri care vine din vreo convingere. Altfel e greu, iti poate fi teama de propria judecata cand le descoperi.

Plus ca dupa aia dureaza pana le reduci credibilitatea convingerilor si le inlocuiesti cu unele mai realiste. Si e ca la cantar. Aceeasi frustrare 'iar mi-e frica de asta?', 'n-am scapat inca?', 'eu repet si repet argumente mai realiste si frica (sau regula totalitara...'trebuie neaparat sa', 'daca fac/nu fac ...se intampla sigur si in toate cazurile...', 'cine face...este...si i se intampla in viata...') ramane acolo, ce pisici,de ce n-am rezultate?'.

Oricum, putine persoane ca tine (nu zic de forum, ci 'in general'). Bravo tie! Iar ce zic eu pe-aici e rezumativ, mi-ar lua extrem de mult sa detaliez tot, pas cu pas. In afara se dau materiale de citit clientului, asta face parte dintre primele 'teme' negociate. In romana, din pacate, nu exista astfel de materiale, exista doar f. putine pt. specialisti, nu si pt. 'client' (cum exista adaptate pe-afara, adica sa se citeasca usor, rapid, fara toata 'teoria' pt. specialist).
Am vazut doar pt. tulburarile anxioase si la noi ghid pt. 'pacient'.

[dara]

Sorry, Sonya, nu-s de acord ca e o problema de nesimtire. Faptul ca incepi ca atunci cand esti gras sa ignori uneori aspectul asta e din cauza ca ar fi cumplit sa traiesti non-stop cu constiinta faptului asta, e o auto-aparare si are si creierul homeostazia lui, incearca in felul lui sa aduca lucrurile la un nivel relativ suportabil. Problema principala este ca persoanele care au deja multe kg in plus au convingerea ca n-ar reusi sa slabeasca (iau ca dovada ca au mai incercat sa slabeasca si la un moment dat au cedat putin, au zis ca daca au cedat putin, e clar ca nu pot si nu au continuat incercarile).

Nu confunda cu ce stii acum, ca exista incercare si reluare si dupa cedari/scapari, ca nu stiai asta inainte. Garantez ca gandeai 'e clar, nu-s in stare, sunt condamnata sa raman asa, nu am vointa, sunt 'slaba', asa sunt eu, asa e corpul meu' sau chestii similare (ca nu pot sa redau toate variantele).

Si nu confunda nici 'nu-mi pasa' acela care mai apare cu ce se intelege in mod curent prin nesimtire. Nu e un 'nu-mi pasa' real. Ne pasa si inainte, doar ca ajungeam la 'daca tot n-am rezultate/eu nu pot, nu-mi mai pasa, imi bag picioarele' din care mai retineam doar 'nepasarea'.

Sau, daca vrei, 'nesimtirea' poate fi descompusa intr-un set de convingeri ca cele de mai sus...e greu sa descriu ansamblul de 'eu sunt ...', 'trebuie sa...', 'nu se poate sa...', 'n-ai cum sa...', pentru fiecare om. Dar am auzit inclusiv 'cand te apuca pofta de ciocolata nu ai cum sa te opresti' (spusa ca regula/convingere general valabila pt. fiecare om si ca lege imuabila, care nu poate fi combatuta, gen regulile fizicii, si spusa cu o credibilitate maxima).

A, s-a dovedit ca 'mancatul in transa' are si o 'reprezentare' fizica. In momentul ala cand bagam in gura mecanic la binge sau overeating, partea constienta/rationala, a creierului (care ne-ar opri), are un aport f. redus de sange. Am inteles ca nu se stie inca de ce sau nu am reusit sa deduc eu. Dar de constatat s-a constatat clar, cu aparate.

In rest faci foarte bine ce faci si multumesc mult ca ai povestit, felicitarile mele!!! Ai invatat f. multe si aplici, ceea ce dovedeste multa putere. Bravo! Oau, ma bucur sa te aud cu vesti bune.

[lovemyself]

Anterior postat de dara

Cool, pai asa e mai sigur ca ne intalnim si live daca 'se pupa' timpul liber. Sincer, nu am idee ce as face daca as locui din nou cu ai mei, daca in timp nu as recadea, pt. ca nu-mi trece prin cap sa probez...iar sotului, cat am stat acolo, ii ajunsese increderea in el la cote alarmant de low, ar fi un chin si pt. el. Bine, nu ca mi-ar trece prin cap sa fac asemenea exercitii gratuite sa vad daca ma reingras. Dar nu pot sa zic zau! ca nu ajung la 100 kg acolo. Am super mare incredere in cogn-comp, insa se aplica si ea in conditii relativ normale, cand sunt anormale (un alcoolic violent, scandalagiu) se cauta solutii pt. iesirea din situatie, nu stai asa la infinit sa exersezi sa vezi si partea plina a paharului. Mi-a luat si mie mult timp sa constientizez ca e alegerea maica-mii sa ramana in situatie si sa nu mai mai simt f. indirect vinovata ca nu pot s-o ajut cu asta.

Mi-ar placea la nebunie sa te cunosc..cum am mai zis-o
Eu am o vorba..never say never...eu m-am invatat minte...de prea multe ori am zis ca.."e asa,nu are cum sa se intample sau sa fac altfel" si mi -sa cam dat peste nas

Asa ca acum..zic Doamne fereste decat sa spun ca mie nu mi s-ar mai intampla o anumita chestie sau eu nu as proceda niciodata intr-un anumit fel.

Scap eu o data si o data de toate astea

Anterior postat de dara

O la la la...pai chiar asa!!!...pai e super important, la mine s-a declansat binge-ul la 14 ani la divortul lor (si cand am aflat de batai si scandaluri)+cls. 8 cu invatat si morcov de examen, iar night-eating-ul s-a declansat cand m-am mutat cu taica-miu si maica-mea la 15 ani (locuisem la bunici pana atunci), a disparut night-eatingul cat m-am mutat cu sotul (ramasese binge dupa serviciu unde s-a nimerit sa lucrez cu taica-miu in niste circumstante mai deosebite) si revenise acum 3 ani dupa ce am slabit f. mult, primele zeci de kg (si o perioada stresanta).
Pai in afara de cogn-comp, la tulburarile de alimentatie rezultate la fel de bune s-au obtinut cu terapia interpersonala (nu prea se practica in Ro) [poti cauta studii sa vezi]...e clar ca planul interpersonal (adica relatii cu alti oameni) e extrem de important.

Dap...o la la..am omis chiar un aspect super important.
Ieri, cand am povestit toate acele chestii despe al meu tata.parca am retrait anumite momente,si nu prea m-am simtit in al 9 - lea cer

Stateam si incercam sa fac o comparatie..cat timp am fost in Iasi..si relatia mea cu tata era una asa..cum sa zic..mai mult la distanta..doar prin telefon si cam atat...era foarte oki din punctul meu de vedere
Asa ca inevitabil ma gandesc la partea cu plecatul..din ce in ce mai serios..trebuie sa ma detasez de multe lucruri..de aici.
In limita timpului disponibil mi-ar placea sa citesc cat mai mult pe aceasta tema..din pacate pentru moment nu pot vorbi de asa ceva..timp liber.

Anterior postat de dara

Pai asa e, se aplica la orice treaba asta cu gandurile alternative mai realiste (care nu contin distorsiuni - absolutisme, generalizari, accentuarea negativului mult in defavoarea pozitivului) si care contin si partea buna sau ganduri pozitive realiste (nu utopice), adica nu doar la alimentatie, ci si la orice fel de probleme. Si dupa ce o inveti bine de tot, o sa vezi ca atunci cand vine dramatizarea, deja stii automat la un colt macar ca-ti faci de cap cu ganduri exagerate si ca lucrurile nu stau chiar asa cum le simti in momentul ala.
Exista o distorsiune si de tipul 'daca ma simt intr-un fel inseamna ca asta e realitatea'. E f. periculoasa. Gen 'daca mi-e frica, inseamna ca e periculos' - si poate e vorba de o fobie de ...pasari (cate vrabii ne ataca zilnic?). Sau 'daca-s trist, inseamna ca viata e nasoala'. Adica ne simtim la un moment dat intr-un fel si generalizam ca aia e realitatea. Nu-mi vin exemple mai destepte in momentul asta.

Dar cam ca la tine ...daca m-am demoralizat, inseamna ca lucrurile stau nasol in realitate, asa ca nu are rost sa ma mai chinui si iau o pauza de eforturi.

Ce cunoscuta mi-e aceasta conceptie..pfff..sau daca ma simt asa inseamna ca am o presimtire..inseamna ca o sa se intample ceva urat.."vai daca o sa cad iar" sau alte cuvinte similare..nu foarte inteligibile,asta-i drept

He he..ca vorbeai de fobii...eu am una..si in ultima periaoda vreau sa spun ca e din ce in ce mai asiduua aceatsa teama a mea...inca din copilarie aveam vise interminabile cu serpi..nopate de noapte ma trezeam si imi rea friza sa intind picioarele in pat pentru ca ar fi cumva serpi.
Acum...iar au inceput sa apara aceste vise..ma trezesc foarte speriata dimineata,noaptea nu mai zic.

Chestia asta nu pot sa mi-o explic si ce vrea sa mai insemne

Anterior postat de dara

A, ca e greu nu inseamna deloc ca trebuie sa renuntam!!!

Ce zic eu pe-aici e tot cogn-comp si fix asa ar fi si la terapie, dar zic ca idee, in sensul ca nu ma risc sa zic chestii personale in legatura cu 'tratamentul', totul e din cognitiv-comportamentala.
Pana la asta mi se parea ca la mine nu va functiona nimic, chit ca functioneaza la altii...ca mai auzeam si eu ca slabeste lumea, dar n-aveam nici cea mai mica idee cum sa ma opresc. Eram chiar convinsa ca indiferent ca functioneaza la alta lume una sau alta, la mine sigur nu va functiona nimic, pt. ca eu sunt defecta si n-as fi in stare sa aplic. Cat am mai muncit si la convingerea asta cu 'eu sunt mai defecta asa de felul meu'. Ca intr-un fel sau altul cautam sa ma fac bine, altfel nu as fi avut 3 slabiri de cate 30 de kg si nenumarate altele mai mici. Pana cand am avut bafta sa descopar CC si s-a facut lumina in capul meu legat de cum functionam.

Uff si eu am trait deseori astfel de convingeri.
Orice ar fi reusit in aceleasi conditii ai putin eu..eu sunt mai complicata..eu sunt nemultumita mai mereu...eu sunt altfel.
In timp am stat si am constientizat ca de fapt acel stigmat eu mi-a pusesem..si vorba aceea, ce-si face omul cu mana lui se numeste lucru manual

Persistenta e cheia..si faptul ca investim din ce in ce mai multa incredere in noi..astea sunt printre elementele esentiale ale ecuatiei.


Tu esti o adevarata luptatoare..faptul ca ai slabit de 3 ori cate 30 de kilograme..si dupa atatea esecuri te-ai ridicat si mai asiduu..jos palaria
Uite oameni ca tine reusesc sa inspire is pe altii...pentru ca eu sunt convinsa ca ajuti extrem de multi oameni,fara ca tu sa stii.


Tu aplici mai mereu legea universala a reciprocitatii..asta incerc si eu sa fac..cat de mult pot.
Din experienta mea am constata ca atunci cand incerc sa le fac altora un servicu.atata in viata mea personala cat si in cea profesionala- nu obtin niciodata un raspuns care sa egaleze investitia mea.. stiu ca recompensa este dubla,tripla chiar de 10 ori mai mare decat investitiaEste un adevar atata de fundamental, incat nici macar nu ma mai gandesc la el....hmm..dar mie ce imi ioese din asta..pur si simplu asta simt ca trebuie sa fac..si pe langa toate astea stiu ca "rasplata" ce ma asteapta,vine sub multe forme: satisfactie,distractie, sentimentul implinirii,prietenie,respec de sine, energie

Anterior postat de dara

Norocul meu e ca nu aveam o parere prea buna despre mine si parca nu mai era nimic de pierdut la un moment dat, asa ca mi-am recunoscut mai usor convingerile de la baza gandurilor automate (care suna irational cu distorsiunile alea si ai zice ca acum, ca adult, te duce capul mai bine de atat), adica nu am fugit de ele...ca nu poate sa fie asta, ci am stat si am gandit daca se verifica sau nu ce descoperisem drept regula sau frica din mintea mea. O luam inapoi pe firul vietii sa vad daca am actionat in baza respectivei convingeri sau temeri care vine din vreo convingere. Altfel e greu, iti poate fi teama de propria judecata cand le descoperi.

La capitolul incredere in mine..si parere buna despre propria persoana am lucrat mult..si inca mai de lucru..stiu ca suna oarecum aiurea.."pai cum sa poti sa nu ai incredere in tine..sa crezi in ceilalti si in propria persoana sa nu poti"..probabil si-ar pune multe persoane astfel de intrebari..daca stau si eu si privesc la rece..si mie imi vin astfel de intrebari..dar constientizraea problemei e pasul suprem spre vindecare.

Rabadare si persistenta sa avem si toate le rezolvam


Mai ales cand incep sa vina rezultatele..Descoperim ca avem puterea sa ne schimbam, ca avem capacitatea de a ne creia nu numai un corp mai frumos, dar si o viata mai buna pentru noi si pentru cei din jurul nostru.
Ajungem treptat sa ne desprindem de acele ganduri negativiste gen "nu pot sa fac asta..am pierdut controlul".
Cred ca incetam cumva sa mai asteptam sa faca altii acel ceva pentru noi, care de altfel doar noi putem sa il facem.


Inca o data,eu te felicit pentru tot cee ace faci..timpul pe care ni-l acorzi noua si tie..si iti multumesc.

Pupici cu drag