[dara]

Anterior postat de anes

in cazul meu pe banda era cea care simteam eu ca ma poate ajuta. acolo parca reusesc sa "transpir" idei ... parca mi se clarifica totul, parca cobor mai "usoara" de pe banda, parca nu mai simt pe umerii mei greutatea problemelor din cotidian.

iar TREBUIE ma mai obesedeaza zi de zi, ma mai oboseste. cu toate ca deja nu mai permit sa ma apese chiar asa. si ce-mi pare rau ca in anii trecuti am permis celor din jurul meu sa ma faca sa simt ce TREBUIE sa fac. pt ca de multe ori simteam ca nu mai pot face fata gandurilor, problemelor si simteam ca ideile lor sunt rezolvarea. acum, ca am realizat -inconstient- asta si incerc sa ma eliberez de TREBUIE impus de altii, li se pare ciudat ca ripostez, ca nu ma "supun".

Eu pe bicicleta ma uit la episoade din Biggest Loser si cre' ca nu prea gandesc atunci

Adevarul e ca am invatat o chestie, ce li se pare altora e problema lor, nu a mea, si nu ma ajuta sa o fac a mea. Nu inseamna ca in prima instanta nu mai am o strangere de inima cand nu le fac pe plac, dar imi aduc aminte ca parerile lor sunt problema lor si e treaba lor sa le rezolve. A, daca au si o actiune (poate verbala) indreptata spre mine, in baza parerii, da, am solutia sa n-o accept, s-o resping, sa nu le permit sa ma implice in problema lor, sa devina si a mea. Fara rautate, chit ca mi-s dragi. Practic imi dau seama ca de multe ori acel 'Dara(Anes) ar trebui sa faca' e ca sa stea ei linistiti. Si ok, ei stau linistiti si eu dau in branci...
Nemaiacceptand eu chestii, politicos, asertiv, nu agresiv, pare ca au invatat sa nu le mai astepte nici ei de la mine. Or mai fi nemultumiti din cand in cand, rar, dar am invatat sa nu mai interpretez orice nemultumire a altora ca fiind ceva rau legat de mine, sa-mi dau seama cand de fapt se sperie ca vor fi lipsiti de ceva, nu ca as fi eu in neregula. Chit ca vor fi lipsiti de liniste si asigurari ca vei fi bine in felul in care vad ei binele pentru tine. Poate 'binele' ala nu e asa de bine pentru tine, de fapt.

A, uneori ma mai simt respinsa, reactie veche...dar acum imi dau seama brusc ca asta simt si ma apuc sa contrazic ca 'nu-s eu destul de buna', cu argumente pro si contra. Oricum 'destul de bun' e asa de nedefinit, ca mai rau ne face. Uneori nu-mi trece imediat, dar acu' stiu ca dureaza maxim 2-3 zile Dupa aceea majoritatea se estompeaza.

'Fie ce-o fi' nu in sens de resemnare, ci de 'ok, stai ca ma infig bine pe picioare si infrunt problema daca apare' adica nu ma mai tot silesc s-o previn in ideea ca nu i-as face fata. Problema putand sa reprezinte si niste sentimente negative care vor veni, suferinte, etc. Ca uneori exista teama si de astea (as suferi ingrozitor daca s-ar intampla...si nu as face fata, viata mea de-atunci incolo ar fi groaznica). Cel putin la mine era acolo, neconstientizata. Sau problema putand sa fie vreun esec ceva, dupa care imi parea ca gata, totul se sfarseste, ramai turtit acolo (si extrem de umilit si rusinat, cu capul in pamant si nu mai ai dreptul sa-l ridici vreodata). Bine, nici de asta nu-mi dadeam seama ca asa gandesc pe dedesubt.

Cica prezenta unor obiective pe termen lung ar arata ca nu exista depresie...nu cred ca trebuie sa existe neaparat si planul, dar cumva macar e utila existenta scopului. Dar la fel, echilibru aduce si a trai in prezent. si pasii mici sunt si ei foarte buni.

[anes]

[QUOTE=dara;207447]....

Adevarul e ca am invatat o chestie, ce li se pare altora e problema lor, nu a mea, si nu ma ajuta sa o fac a mea. ....

Nemaiacceptand eu chestii, politicos, asertiv, nu agresiv, pare ca au invatat sa nu le mai astepte nici ei de la mine. .....

....
sper ca incet voi ajunge si eu acolo

eu dau in branci...

mda ... ce au reusit ei sa faca a fost ca mi-au pis pe umeri lucruri care lor li s-au parut importante. lucruri care considerau ca sunt de datoria mea si daca nu le fac nu sunt o mama destul de buna. si, da fff mult timp asa m-am si simtit. a trebuit sa treaca ceva vreme sa inteleg ca am facut tot ce mi-a fost fizic posibil sa ne fie bine. copiiilor mei si mie.

'Fie ce-o fi' nu in sens de resemnare, ci de 'ok, stai ca ma infig bine pe picioare si infrunt problema daca apare' adica nu ma mai tot silesc s-o previn in ideea ca nu i-as face fata. ....

Cica prezenta unor obiective pe termen lung ar arata ca nu exista depresie...nu cred ca trebuie sa existe neaparat si planul, dar cumva macar e utila existenta scopului. Dar la fel, echilibru aduce si a trai in prezent. si pasii mici sunt si ei foarte buni.

ooo, nici la mine nu e resmnare acel"fei ce-o fi"! chiar sunt intr-un moment in care simt ca trebuie sa fac schimbari in viata noastra. ma refer la job, locuinta. si in acest moment ma simt desptul de puternica sa le tin piept . nu-ti imagina ca iau masuri radicale, dar stiu ca este momentul si in pasi marunti voi ajunge sa le realizez toate

[crina38]

Anterior postat de dara

A, Crina, catre cine era indreptata 'furia'? Catre tine ca mancasei la ora 21 mai mult un pic? Catre altcineva care face/nu face ceva?

De ce zic, in sensul ca, de exemplu, eu uneori eram furioasa ca nu ma descurc cu vreo chestie, ca nu o gestionez bine, poate slabirea, poate altceva, ca nu-i fac fata cum vreau eu, dar si ca nu simteam ca persoanele apropiate ma ajuta destul sau simteam ca 'ma parasesc' (nu primesc eu sprijin cat sa rezolv problemele, chiar daca nici nu-l ceream uneori sau il ceream intr-o forma de slabe sanse sa-l primesc). Sub orice forma ar fi fost 'parasitul' (nu in sens de rupere calsica a unei relatii). Cumva cred ca desi furia uneori pare indreptata impotriva unei situatii, pe undeva putem fi suparati pe noi insine sau pe altcineva (chit ca stim constient ca poate nu are cum sa ne ajute) ca nu rezolvam/rezolva acea situatie, ca ne lasa singuri in fata adversitatilor carora simtim ca nu le facem fata (asta e alt aspect, cum evaluam daca facem fata sau nu).

Cel putin eu cred ca am gandit uneori ca 'nu ma intereseaza cum, vreau sa ma faca cineva bine' (sa gaseasca info, sa ma duca la un doctor, sa-mi rezolve cumva problemele, ca eu nu pot). La fel si cand aveam probleme de alta natura ce-mi pareau coplesitoare.

Acum insa mi-am format o gandire mult mai orientata pe rezolvare de probleme/cautare de solutii. Chit ca nu solutiile perfecte, sunt bune si cele de ameliorare. Dar nu apare peste noapte, ci tot cu munca la problema de problema, aproape oricat ar parea de nerezolvat.

Chiar e foarte utila insusirea tehnicilor de rezolvare de probleme, in multe cazuri asemanatoare cu ale noastre.

Pasii aceia cu identificarea problemei, enumerarea in scris a fiecarei solutii, chit ca incomplete, chit ca aberante, cantarirea tuturor celor enumerate, alegerea uneia si a inca uneia de back-up, punerea in practica.
La inceput pare artificial, dar in timp se formeaza mintea asa si e mai usor.
Daca nu tot procesul asta, macar 'ce altceva pot sa fac?', 'ce sa mai incerc nou?', 'unde sa mai insist?'.

catre mine dara, chiar nu am ce sa reprosez persoanelor din jur....
Ai dreptate cu planul de back-up, cum zic eu --planul B.Stii eu chiar imi fac si planul B in viata de zi cu zi....Ar tb sa aplic si aici asa ceva....

Sa stii ca dupa ce a murit si tatal meu( el era bolnav din ce in ce mai rau, toata lumea se astepta ca odata odata va veni sfarsitul, nu ca la mama la care a fost atat de brusc) exact asta simt ca sunt singura pe lume..eu nu am frati, surori...chiar dc il am pe sotul meu, fetita, socrii care-mi sunt ff aproape...ma gandesc de multe ori la asta..exact cum ai spus tu.. ca sunt singura pe lume....
Am si 2 prietene bune cu care am copilarit si cu care discut si acum de parintii mei, ca ele i-au cunoscut.....

Acum ma gandesc ca e mult mai greu de luptat cu motivul asta( moartea parintilor), dc intr-adevar de aici vine....Orice ar fi putut fi rezolvat---lipsa serviciu, bani...etc...dar asta e ireversibil..

[crina38]

Anterior postat de lovemyself

Nu ai pentru ce..
Treaba asta cu "gata,de azi fac sau nu fac" ce a zis Dara e mai mult decat complet si util.
Cam toti avem tendinta de a nu fi constienti si multumiti cu progresele realizate.Intotdeauna e loc de mai bine.
Aici e marea greseala..incerc sa ma ghidez dupa spusele Darei.
Trebuie sa o iau extrem de incet de acu inainte si sa vad pas cu pas ce merge si ce nu merge.
Iar la problema cu trecitul noaptea si daca resesti intr-io nopate sa mananci in loc de un bol de capsuni jumatate e o mare realizare pentru ca ai reusit sa controlezi ceva..deci se poate continua pe parte asta.

Eu nu am mai mancat mai bine de o luna pana sambata trecuta,dar nu imi fac prea mari probleme..de fapt nici nu imi fac probleme pentru ca stiu ca acum e altceva..am invatat sa controlez situatia..dra mi-a trebuit foarte foarte mult timp, in care am incercat fel si fel de solutii. Le-am enumerat,cel putin oparte dintre ele, intr-un post mai sus,tot aici in jurnalul Darei.


Zici ca ai inceput sa o raresti..ce ganduri ai in noptile in care nu mananci?Ce-ti spui?Cum menageriezi problema?Pe mine m-a ajutat si treaba asta.


Acum daca tot a zis Dara ca nu e problema sa intervin aici, si eu am tot scris
Ca nah vb aia..daca-i dai omului un deget iti ia toata mana

deci mai am de treaba...nu se rezolva intr-o luna , doua....

chestia asta cu rabdarea ma omoara...

pai cand reuseam si nu mancam noaptea...era cam asa...ma sculam de 1-2-3 ori pe noapte cu gandul sa mananc si spuneam : NU MANANCI! Si a mers 1 luna si jumate, brici, eram f hotarata...dar acum de vreo2-3 sapt iar am inceput--o zi da una nu..

Si da ,a intervenit ceva in viata mea nou si nu vreau sa ma gandesc ca de acolo nu mai pot sa ma concentrez nici la cura de slabire si am si reinceput sa mananc noaptea....Prb ar fi ca...sotul meu va pleca sa lucreze in strainatate vreo 2-3 luni cu 2-3 sapt in tara ceva de genul asta...Noi nu am fost despartiti deloc, eu nu m-am dus de ex doar cu copilul in vacanta ci numai impreuna....Nu stiu cum va reactiona si asta mica..daca iese treaba ar fi super...financiar si f rapid, ar tb sa plece sapt viitoare...

Deci gata dc am o noua prb la revedere ambitie!!!Nu-mi place asta

[dara]

Anterior postat de anes

mda ... ce au reusit ei sa faca a fost ca mi-au pis pe umeri lucruri care lor li s-au parut importante. lucruri care considerau ca sunt de datoria mea si daca nu le fac nu sunt o mama destul de buna. si, da fff mult timp asa m-am si simtit. a trebuit sa treaca ceva vreme sa inteleg ca am facut tot ce mi-a fost fizic posibil sa ne fie bine. copiiilor mei si mie.


ooo, nici la mine nu e resmnare acel"fei ce-o fi"! chiar sunt intr-un moment in care simt ca trebuie sa fac schimbari in viata noastra. ma refer la job, locuinta. si in acest moment ma simt desptul de puternica sa le tin piept . nu-ti imagina ca iau masuri radicale, dar stiu ca este momentul si in pasi marunti voi ajunge sa le realizez toate

Probabil oricum simti tu chestii specifice, dar ca idee, e asa de inradacinata treaba asta in jur incat eu o simt fara sa am copii. Adica pregatindu-ma sa am, am pe'acolo o temere ca 'aoleu, daca n-o sa pot fi mama de-aia total sacrificata, in consecinta o sa fiu o mama rea, ce chestie odioasa din partea mea, sa mai am si eu nevoi, dorinte'. Poate nu e in jur, si o fi din familie si din exemplele pe care le cunosc eu.
Si de fapt nici nu e bine pentru copil, o data poate ca invata ca fara sacrificiul mamei nu se descurca, poate ajunge la hiperprotectie si la dependenta, la unele fobii sociale sau o data adult, mai ales ca fata, urmeaza modelul invatat.
Da, asta e o arma foarte puternica pentru ca se apasa butonul celei mai mari vinovatii.
Si poate n-o sa dispara dintr-o data efectul pe care-l are butonul asupra ta, ci posibil prin corectare repetata, pana nu mai crezi tu si faci atribuiri corecte, cam asa cum ai zis.
Plus ca transmiti un model sanatos copiilor, sa invete sa aiba grija de ei, de nevoile lor, de sanatatea lor.
Normal ca nu ma gandesc niciodata la extremele celelalte, gen in nicio noapte mama nu e acasa ca e in discoteca, 10 ani, dar sunt sigura ca nu e cazul tau, precizez insa ca sa nu se inteleaga cumva gresit.

Ma bucur ca nici la tine nu include resemnare. Super tare! Si da, nu e nevoie de masuri radicale, super insa ca poti face fata schimbarilor. Si e mare lucru si sa poti astepta cu rabdare sa le pui in practica.
Prin toate creste controlul, stima de sine, impacarea cu sine, chiar daca uneori pare greu, mai multa putere simti cand te lupti decat cand nu. Insa nu uita nici de relaxari

Doza sanatoasa din toate, echilibrul, mare provocare...cel putin pentru mine, tie deja iti iese

[dara]

Crinuta, cand poti, daca vrei, poti sapa mai adanc in ganduri, sa mai vezi ce motive aveai pentru 'nu mananci', cum argumentai sau ce te nelinisteste exact si concret, pe bucatele, acum. Ca poate n-o sa te descurci in care si care situatii fara sot si cum ai putea sa ai un plan pentru fiecare.

Asa e, reactia-comportamentul poate sa reapara la dificultati, cam asta povesteam ca a trebuit s-o rezolv la situatii legate de prea multa munca, apoi la situatii legate de examene, apoi la situatii legate de probleme ale sotului, la situatii legate de probleme de sanatate, la fiecare in parte trebuia sa ma trag de maneca 'tanti, hello, vezi ca apare vechea reactie, ia vezi cam cum poti sa procedezi si de data asta, care e problema, ce inseamna pentru tine, cum poti solutiona consecintele pe care le atribui' daca era un tip nou de problema. Felul in care percepem dificultatile are si un numitor comun, dar acela e mai adanc si mai greu un pic de constientizat si de dezradacinat...schema aia cognitiva. Si de-asta una din variante e sa rezolvam in straturi straturi sau in spirala, pana ajungem mai adanc.

[crina38]

Sigur ca da..cu cea mai mare placere
La mine problema era de a nu ma trezi noaptea..stiam ca daca nu ma trezesc nu as mai manca. Asa ca initial dupa cateva esuari am abandonat putin lucrul cu mintea mea si am adoptat cu disperare anumite metode ce ma impiedicau fizic sa ajung la mancare. De genul: pastile de dormit,usa incuiata..
Dupa ce am vazut ca atunci cand stiam ca nu am cum sa mananc, nici macar nu ma mai trezeam am incercat iar sa nu mai practic astfel de metode. Si surpriza..ma trezeam din nou si acelasi ritual. Deci solutia mea nu avusese efectul scontat.

Abia apoi am inceput sa realizez importanta constientizarii emotiilor si dozarea lor.
Momentul in care ma trezeam..aceasi scuza..merg la baie..si drumul meu de intaorcere devia spre bucatarie.
Imi pusesm anumite afise..pe foi albe scriam ceea ce vroiam eu sa realizez..in speta..sa nu mananc, si modul cum ma voi simti eu a doua zi daca reusesc sa ma abtin.
La inceput a tinut treaba..insa dupa cateva saptamani cand credeam eu ca detin controlul am ciugulit ceva..si ghici..dupa vreo 1 h m-am trezit din nou..atunci am mancat mult mai mult..si peste 1 h inca o data.
Era in capul meu ceva de genul " daca tot am dat-o in bara in noaptea asta, ce rost mai are daca ma mai de acum incolo,oricum dupa atata timp nu e nici o catastrofa daca mai manac din cand in cand"
Sau "maine o iau de la capat si am sa gasesc o alta solutie dar acum nu ma mai chinui..manac si gata"

Dupa acea seara am recidivat..cateva saptamani iar am tinut-o asa..pana cand am zis din nou stop..cand ma trezeam ma duceam la baie..si cat stateam acolo(nu radeti ca acolo e locul sfant pentru meditatie).. imi repetam.."in momentul asta nu mi-e foame..de ce sa manac?" sau "astazi am mancat corect,am facut sport nu vreau sa stric totul din cauza proastei mele obisnuinte,asa ca nu mananc!"
Sau aveam o atitudine de agresivitate fata de mancare atat imi repetam pe parcursul intregii zile acealeasi lucruri incat noaptea cand ma trezeam imi aduceam aminte automat de ce scriam ziua in agenda,de genul "nu vreau ca si maine sa am o zi proasta din cauza asta".."Daca rezist in nopatea asta s erezolva problema..dovedesc ca pot sa ma abtin deci controlez situatia si nu voi mai manca" sau "Nu manac..De ce? Pentru ca nu vreau..pur si simplu nu vreau sa bag nimic in gura"


Cam astea au fost gandurile mele..cam amestecate
Sper ca am fost de folos.

Noapte buna Dara[/QUOTE]



exact la fel gandeam si eu...dar cateodata dorinta, nevoia de a manca ceva era atat de puternica incat nu o puteam controla...cateodata incercam doar sa ma gandesc ca nu tb sa mananc si parca cineva imi stergea gandul acela si ma trimitea direct si repede la frigider...

[dara]

Toate-s tot gandurile noastre, uneori au credibilitate mai mare si emotiile au intensitate mai mare, in functie de convingerea din spatele lor, pe care o activam la diverse situatii, la oboseala.
Poti pregati un arsenal de ganduri contrare, in loc de 'nu conteaza acum' - 'fiecare calorie conteaza', in loc de 'nu mai vreau sa ma chinui' - 'imi urmaresc un scop', in loc de 'nu ma intereseaza, imi bag piciorul' - 'mai incolo nu voi mai simti asa, e o reactie de moment'...etc...oricare altele ale tale. Si atentie ca nu vor avea aceeasi credibilitate gandurile de inlocuire, pe-asta le-o cresti tu in timp sa ajunga sa o depaseasca pe cea a gandurilor initiale.
Asta ar fi un prim strat, mai de suprafata, al mentalului, pe care poti lucra, daca vrei. Cumva cu incapatanare, din nou si din nou, ca 'discul stricat'. Poate la inceput gandurile care duc la mancare au credibilitate 80%, iar cele de inlocuire 20%, dau si eu asa niste cuantificari 'din burta' , dar ideea e sa ajungi in timp sa inversezi procentele. Sau oricum al doilea sa-l depaseasca pe primul.
Chiar si in situatii de stres.

[crina38]

Anterior postat de dara

Crinuta, cand poti, daca vrei, poti sapa mai adanc in ganduri, sa mai vezi ce motive aveai pentru 'nu mananci', cum argumentai sau ce te nelinisteste exact si concret, pe bucatele, acum. Ca poate n-o sa te descurci in care si care situatii fara sot si cum ai putea sa ai un plan pentru fiecare.

Asa e, reactia-comportamentul poate sa reapara la dificultati, cam asta povesteam ca a trebuit s-o rezolv la situatii legate de prea multa munca, apoi la situatii legate de examene, apoi la situatii legate de probleme ale sotului, la situatii legate de probleme de sanatate, la fiecare in parte trebuia sa ma trag de maneca 'tanti, hello, vezi ca apare vechea reactie, ia vezi cam cum poti sa procedezi si de data asta, care e problema, ce inseamna pentru tine, cum poti solutiona consecintele pe care le atribui' daca era un tip nou de problema. Felul in care percepem dificultatile are si un numitor comun, dar acela e mai adanc si mai greu un pic de constientizat si de dezradacinat...schema aia cognitiva. Si de-asta una din variante e sa rezolvam in straturi straturi sau in spirala, pana ajungem mai adanc.

dara imi place mult de tine, ma inveti sa nu mai fiu asa superficiala...pentru ca tb sa recunosc nu am despicat niciodata firul asa cum fac acum..Exact cum spuneai tu--gata verdictul--NU AM VOINTA....si gata nimic altceva....

Mie imi place sa cred ca sunt o persoana independenta care se descurca in orice situatie...iar posibila lipsa a sotului( nu e inca 100% sigur ca va pleca) ma deranjeaza numai in plan emotional sa zic asa, fizic , practic nu

Teoretic totul e clar...nu rezolv absolut nimic dc mananc noaptea...dar practic noaptea nu mai gandesc asa.........Parca gandeste altcineva....

[crina38]

Anterior postat de dara

Toate-s tot gandurile noastre, uneori au credibilitate mai mare si emotiile au intensitate mai mare, in functie de convingerea din spatele lor, pe care o activam la diverse situatii, la oboseala.
Poti pregati un arsenal de ganduri contrare, in loc de 'nu conteaza acum' - 'fiecare calorie conteaza', in loc de 'nu mai vreau sa ma chinui' - 'imi urmaresc un scop', in loc de 'nu ma intereseaza, imi bag piciorul' - 'mai incolo nu voi mai simti asa, e o reactie de moment'...etc...oricare altele ale tale. Si atentie ca nu vor avea aceeasi credibilitate gandurile de inlocuire, pe-asta le-o cresti tu in timp sa ajunga sa o depaseasca pe cea a gandurilor initiale.
Asta ar fi un prim strat, mai de suprafata, al mentalului, pe care poti lucra, daca vrei. Cumva cu incapatanare, din nou si din nou, ca 'discul stricat'. Poate la inceput gandurile care duc la mancare au credibilitate 80%, iar cele de inlocuire 20%, dau si eu asa niste cuantificari 'din burta' , dar ideea e sa ajungi in timp sa inversezi procentele. Sau oricum al doilea sa-l depaseasca pe primul.
Chiar si in situatii de stres.

dara, exact expresia asta cu ....imi bag picioru'...am avut-o acum 2 nopti....
O sa incerc sa ma gandesc mai bine la ce scrii tu mai sus