[Rallara]

Anterior postat de Animis23

Multumesc, Romi!

Ai mei m-au facut pe mine destul de tarziu, deci cu atat mai greu imi e sa ii vad imbatranind, cand eu inca ma simt atat de mica si neajutorata...Stiu ca mama e pe maini bune, e inconjurata de doctori care o cunosc si stiu ca vor face tot ce trebuie. In acelasi timp, din tonul ei si al lui tata, imi dau seama ca situatia nu este foarte grava.

Ce e grav e ca ea e o fiinta puternica si incapatanata si stiu ca o sa ii fie greu sa "treaca pe calea cea buna". Si ea are probleme cu greutatea si cu mancarea, e mai mica de inaltime decat mine si are mai multe kg. Dar ea e genul care se ascunde, nu ne zice niciodata daca o doare ceva, daca ii e rau, ea e puternica pentru toti si nu are grija de ea insasi...Si evident ca asta ma doare.

Pe de alta parte, imi dau seama ca multi s-ar astepta de la mine sa fiu devastata, sa o tulesc acasa cu prima ocazie etc. Dar sunt cea mai putin calificata din familie sa o ajut cu ceva, stiu ca ea ar considera ca atrage prea multa atentie si s-ar simti vinovata ca imi strica mie aranjamentele etc. Nu sunt indiferenta, dar am o speranta si o incredere mare si puternica ca totul e rezolvabil acum si ca nu am de ce sa imi fac griji. M-am trezit azi-dimineata dupa un somn linistit si primul meu gand a fost de vinovatie ca nu am stat treaza gandindu-ma la mama...

Nu sunt insensibila, dar incerc sa fiu si un pic rationala. Gresesc?

Nu, si eu sunt o persoana rationala in situatii de asa natura... cand nu ai ce face, nu ai ce face... si daca nu depinde de tine pentru ca lucrurile sa se indrepte, nu are rost sa te simti inutila. Speram ca se vor lua lucrile in serios de acum inainte, oamenii mai au nevoie si de treziri la realitate pentru ca sa ia masuri in ceea ce ii privesc... stiu pentru ca si eu sunt la fel...

[Animis23]

Anterior postat de Rallara

Nu, si eu sunt o persoana rationala in situatii de asa natura... cand nu ai ce face, nu ai ce face... si daca nu depinde de tine pentru ca lucrurile sa se indrepte, nu are rost sa te simti inutila. Speram ca se vor lua lucrile in serios de acum inainte, oamenii mai au nevoie si de treziri la realitate pentru ca sa ia masuri in ceea ce ii privesc... stiu pentru ca si eu sunt la fel...

Si eu am fost la fel cu piciorul , si cu fumatul. Si speram ca mama sa se simta motivata de reusitele mele, sau PENTRU reusitele mele si sa incerce si ea sa faca niste schimbari spre binele ei si al nostru, al tuturor. Tati e si el batran si bolnav, si obez si OBRAZNIC, nu are deloc grija de el. Adica, se trateaza pentru toate dar nu e dispus sa SCHIMBE ceva.

Dupa cum puteti vedea, am niste gene potrivnice slabitului si stilului de viata sanatos. Sunt niste oameni foarte inteligenti, dar tare incapatanati si "viciosi" daca pot spune asa. Nu condamn, in niciun caz, cu totii avem placerile noastre mai mult sau mai putin vinovate si sanatoase, dar...cand vezi in jurul tau exemple ca se poate sa iti schimbi obiceiurile, te-ai gandi ca esti si tu tentat sa incerci. Inteleg ca e si sentimentul asta " am o varsta, am copii mari, nu mai conteaza sa fac acum schimbari, pot sa imbatranesc fericit cu toate prostioarele pe care mi le doresc" etc. Dar asta mi se pare egoist. Si e egoist si din partea mea sa gandesc asa, dar asta simt!

[rommyna]

Anterior postat de Animis23

Multumesc, Romi!

Ai mei m-au facut pe mine destul de tarziu, deci cu atat mai greu imi e sa ii vad imbatranind, cand eu inca ma simt atat de mica si neajutorata...Stiu ca mama e pe maini bune, e inconjurata de doctori care o cunosc si stiu ca vor face tot ce trebuie. In acelasi timp, din tonul ei si al lui tata, imi dau seama ca situatia nu este foarte grava.

Ce e grav e ca ea e o fiinta puternica si incapatanata si stiu ca o sa ii fie greu sa "treaca pe calea cea buna". Si ea are probleme cu greutatea si cu mancarea, e mai mica de inaltime decat mine si are mai multe kg. Dar ea e genul care se ascunde, nu ne zice niciodata daca o doare ceva, daca ii e rau, ea e puternica pentru toti si nu are grija de ea insasi...Si evident ca asta ma doare.

Pe de alta parte, imi dau seama ca multi s-ar astepta de la mine sa fiu devastata, sa o tulesc acasa cu prima ocazie etc. Dar sunt cea mai putin calificata din familie sa o ajut cu ceva, stiu ca ea ar considera ca atrage prea multa atentie si s-ar simti vinovata ca imi strica mie aranjamentele etc. Nu sunt indiferenta, dar am o speranta si o incredere mare si puternica ca totul e rezolvabil acum si ca nu am de ce sa imi fac griji. M-am trezit azi-dimineata dupa un somn linistit si primul meu gand a fost de vinovatie ca nu am stat treaza gandindu-ma la mama...

Nu sunt insensibila, dar incerc sa fiu si un pic rationala. Gresesc?

Nu gresesti cu nimic! Ai mei nu sunt atat de in vrasta-cu atat mai grav ca nu au grija de anumite lucruri. Fiindca eu sunt destul de sensibila si pun totul la suflet, chiar se feresc sa-mi spun anumite lucruri ca sa nu ma supar. Cand a facut tata primul pre-infart nu mi-au spus nimic si stiau toti: mama, tata, soru-mea, Radu...dar eu eram ultimul an de facultate si eram prinsa cu proiecte, un stess foarte mare cu scoala si atunci au decis/complotat sa nu-mi spuna. Al doilea pre-infarct a fost in iarna anul acesta.

Pe tati l-am luat cu alimentatia pe toate partile, nu reusesc...el vrea ceva dulce, ar papa ceva, ar manca aia si ailalta...si nu ne intelegem deloc. Daca ii spune cineva ceva despre "burtica" se supara ca un copil mic

Mama este exact cum ai descris-o tu pe mami al tau. Dragutza de ea se vaita ca ii este rau cand cade la pat si nu mai poate face nimic de durere. Nici cu ea nu ma inteeg, dar este mai pe pozitii decat tata, inca. Au aparut problemele specifice: dureri de genunchi, oboseala, etc. Ca deh...dupa o varsta!

Parintii nostrii se gandesc in primul rand la noi si, observ la ai mei, ar da si ar face orice ca sa ne fie bine, oricat de exigenti ar parea sau ar vrea sa fie! Cu problema care o am acum tot ei ma vor ajuta, desi asta inseamna niste restrictii pentru ei pe termen lung. Dar, saracii, si-ar da si sufletul pentru noi!

[Puffoasa]

Anterior postat de Animis23

Si eu am fost la fel cu piciorul , si cu fumatul. Si speram ca mama sa se simta motivata de reusitele mele, sau PENTRU reusitele mele si sa incerce si ea sa faca niste schimbari spre binele ei si al nostru, al tuturor. Tati e si el batran si bolnav, si obez si OBRAZNIC, nu are deloc grija de el. Adica, se trateaza pentru toate dar nu e dispus sa SCHIMBE ceva.

Dupa cum puteti vedea, am niste gene potrivnice slabitului si stilului de viata sanatos. Sunt niste oameni foarte inteligenti, dar tare incapatanati si "viciosi" daca pot spune asa. Nu condamn, in niciun caz, cu totii avem placerile noastre mai mult sau mai putin vinovate si sanatoase, dar...cand vezi in jurul tau exemple ca se poate sa iti schimbi obiceiurile, te-ai gandi ca esti si tu tentat sa incerci. Inteleg ca e si sentimentul asta " am o varsta, am copii mari, nu mai conteaza sa fac acum schimbari, pot sa imbatranesc fericit cu toate prostioarele pe care mi le doresc" etc. Dar asta mi se pare egoist. Si e egoist si din partea mea sa gandesc asa, dar asta simt!

Hai sa-ti povestesc ceva cam trist, dar adevarat.
In seara dinaintea mortii tatalui meu, s-a dus la mama-n bucatarie si a cerut o tigara sa fumeze. Sub nici o forma nu avea voie sa faca lucrul ala, fiind operat in gat, de tiroida urata. Mama l-a refuzat , dar el a spus, si daca e ultima tigara? Chiar daca a fost cu dublu inteles.. nu s-a gandit niciun moment la ce s-a referit el.
I-a dat tigara... a fumat-o si chiar a fost ultima... si serios ca nu a murit din cauza ei. Macar si-a satisfacut o ultima placere, daca o pot numi asa.

Stiu foarte bine ce inseamna sa ai parinti incapatanati, mai ales cand e vorba de tigari, tata fuma cam 2 pachete pe zi... iar mama vine din urma puternic. Cand am fost la ea, m-am speriat cat poate fuma. Isi cumpara tigari cu cartusele, dar nu o pot convinge sa le lase, o bat la cap macar sa le mai rareasca.

Asa ca te inteleg pe-o parte, dar la fel de bine ii inteleg si pe ei.

[Khali]

Anterior postat de Animis23

Si eu am fost la fel cu piciorul , si cu fumatul. Si speram ca mama sa se simta motivata de reusitele mele, sau PENTRU reusitele mele si sa incerce si ea sa faca niste schimbari spre binele ei si al nostru, al tuturor. Tati e si el batran si bolnav, si obez si OBRAZNIC, nu are deloc grija de el. Adica, se trateaza pentru toate dar nu e dispus sa SCHIMBE ceva.

Dupa cum puteti vedea, am niste gene potrivnice slabitului si stilului de viata sanatos. Sunt niste oameni foarte inteligenti, dar tare incapatanati si "viciosi" daca pot spune asa. Nu condamn, in niciun caz, cu totii avem placerile noastre mai mult sau mai putin vinovate si sanatoase, dar...cand vezi in jurul tau exemple ca se poate sa iti schimbi obiceiurile, te-ai gandi ca esti si tu tentat sa incerci. Inteleg ca e si sentimentul asta " am o varsta, am copii mari, nu mai conteaza sa fac acum schimbari, pot sa imbatranesc fericit cu toate prostioarele pe care mi le doresc" etc. Dar asta mi se pare egoist. Si e egoist si din partea mea sa gandesc asa, dar asta simt!

Buna, Simi,

Iti fac si eu o prima vizita

Sanatate multa mamei tale, sa se faca bine! Am trecut cu mama prin ceva similar, doar ca la ea a fost ceva mai grav si a fost nevoie si de o interventie sa-i deblocheze o artera la inima. Si ea fuma de vreo minim 40 de ani, insa sperietura de atunci pe ea chiar a determinat-o sa se lase de fumat. Diferenta e ca de atunci chiar are grija ce mananca, pe langa renuntatul la fumat.

Problema cu imbatranitul fericit - la noi mai ales - devine cam pur ipotetica, pentru ca deja vedem cum persoanele in varsta din jurul nostru -sa nu mai vorbim de cele mai dragi, din familie - se imbolnavesc chiar mai devreme decat am fi crezut, de boli uneori chiar grave si...sa nu mai vorbim si de consecinte uneori dramatice.

Nu suntem obisnuiti cu ideea ca multe din produsele pe care le mancam nu mai sunt ce erau cand ai nostri erau tineri, deseori nici nu sunt posibilitati pentru a schimba ceva...insa toate ne influenteaza radical calitatea vietii.

Cand vad cum in alte tari sunt persoane chiar si de 70-80 care au o viata sociala extrem de activa, ma doare sufletul pentru ce e la noi...

Alimentatia si felul in care (nu) avem grija de noi in tinerete isi pun amprenta la batranete, iar asta pentru mine a fost un semnal de alarma, de aceea acord atentie alimentatiei, sportului, de pe acum...consider ca e si o datorie fata de familia mea, pentru ca, pana la urma, nici ceilalti nu ar trebui impovarati cu aceste griji, pe cat ne sta in putinta, fireste, mai ales cand ni le facem cu mana noastra.

Din pacate, romanii cred ca au cea mai mica rata la conceptul de a preveni ca sa nu trateze...

Ma bucur insa sa vad ca voi sunteti, inca de tinerele, precocupate, active, interesate si de astfel de aspecte.

O zi frumoasa

[Creatsa]

Neata Siminel
Multa sanatate mamei
O zi frumoasa si conforma!

[Animis23]

Le inteleg intentiile, dar iti dai seama ca ma doare. Si faptul ca stiu ca sunt neputincioasa ma omoara! Dar asta e situatia, ce sa-i faci?

[Animis23]

Multumesc, Creatso, o zi buna si conforma si tie!

Khali, iti multumesc de vizita, te mai astept cu placere oricand. Nici la mama inca nu e exclusa necesitatea unei interventii pentru a debloca o artera si a pune un stent, azi fac investigatiile cu pricina din cate am inteles. Oricum, am inteles ca e o operatie care a devenit deja "obisnuita" si nu prezinta prea multe riscuri.

Stiu ca toti visam la batranete - cand o sa avem pace si timp etc. si o sa putem face ce nu am apucat, dar imi dau seama ca greu poate fi asta realitatea. De-asta incerc sa fac lucruri pe cat posibil in prezent, fara sa le proiectez intr-un posibil viitor tot timpul... Am vazut-o si pe bunica mea degradandu-se treptat si mi-a fost si imi este groaza de imbatranire- de neputinta, de singuratate, de degradarea zilnica...

Si ii vad pe ai mei pe zi ce trece ca devin din oamenii aia invincibili pe care ii vedeam cand eram mica in niste oameni deseori neajutorati, depasiti de situatie, de tehnologie, frustrati ca nu pot intelege anumite chestii sau ca nu au autoritate, sau posibilitatea sa ma ajute in anumite probleme.

In alta ordine de idei, acum de la 12 avem monthly meeting la munca. Asta presupune in general o mica adunare cu "tema" cu mancare si bautura. O s-o iau in loc de pranz, cred, sa vedem cum o sa se prezinte. Cred ca e mai degraba o gustare decat o masa in sine, dar nu stiu inca la ce sa ma astept.

[Animis23]

Anterior postat de Puffoasa

Hai sa-ti povestesc ceva cam trist, dar adevarat.
In seara dinaintea mortii tatalui meu, s-a dus la mama-n bucatarie si a cerut o tigara sa fumeze. Sub nici o forma nu avea voie sa faca lucrul ala, fiind operat in gat, de tiroida urata. Mama l-a refuzat , dar el a spus, si daca e ultima tigara? Chiar daca a fost cu dublu inteles.. nu s-a gandit niciun moment la ce s-a referit el.
I-a dat tigara... a fumat-o si chiar a fost ultima... si serios ca nu a murit din cauza ei. Macar si-a satisfacut o ultima placere, daca o pot numi asa.

Stiu foarte bine ce inseamna sa ai parinti incapatanati, mai ales cand e vorba de tigari, tata fuma cam 2 pachete pe zi... iar mama vine din urma puternic. Cand am fost la ea, m-am speriat cat poate fuma. Isi cumpara tigari cu cartusele, dar nu o pot convinge sa le lase, o bat la cap macar sa le mai rareasca.

Asa ca te inteleg pe-o parte, dar la fel de bine ii inteleg si pe ei.

Puffa, ca fost fumatoare, o inteleg pe mama, pe cuvant! Impresionanta povestea cu tatal tau. Sunt convinsa ca nu tigara aia a fost de vina. Dar ideea e ca atunci cand stii ca un lucru iti face rau, ai putea sa incerci sa iei masuri. Nu vreau sa se lase, vreau sa le rareasca. Desi fumeaza de peste 40 de ani, fumeaza maxim un pachet pe zi. Dar oricare ar fi cantitatea, pentru unii e mult, pentru altii e putin. Si e clar ca inima ei e depasita de situatia asta.

Sa le rareasca, sa nu se incapataneze, sa recunoasca ca are o problema. Ea e o fire puternica si inchisa, nu spune sau recunoaste multe lucruri si imi dau seama ca fumatul e inca un mecanism de-al ei pentru a isi calma nervi,emotiile si alte griji pe care refuza sa le exteriorizeze altfel. Dar consider ca e mai bine sa se arate mai vulnerabila si sa aiba mai multa grija si de ea, nu doar de noi!

[Puffoasa]

Anterior postat de Animis23

Puffa, ca fost fumatoare, o inteleg pe mama, pe cuvant! Impresionanta povestea cu tatal tau. Sunt convinsa ca nu tigara aia a fost de vina. Dar ideea e ca atunci cand stii ca un lucru iti face rau, ai putea sa incerci sa iei masuri. Nu vreau sa se lase, vreau sa le rareasca. Desi fumeaza de peste 40 de ani, fumeaza maxim un pachet pe zi. Dar oricare ar fi cantitatea, pentru unii e mult, pentru altii e putin. Si e clar ca inima ei e depasita de situatia asta.

Sa le rareasca, sa nu se incapataneze, sa recunoasca ca are o problema. Ea e o fire puternica si inchisa, nu spune sau recunoaste multe lucruri si imi dau seama ca fumatul e inca un mecanism de-al ei pentru a isi calma nervi,emotiile si alte griji pe care refuza sa le exteriorizeze altfel. Dar consider ca e mai bine sa se arate mai vulnerabila si sa aiba mai multa grija si de ea, nu doar de noi!

Parca vorbesti de mama cand spui despre mama ta! Eu am ajuns la concluzia ca la mama nu merge nici santajul emotional oricum am renuntat la el, ma gandesc ca ii este destul de greu acolo singura ca sa mai incep eu cu sentimentalisme... mai mult rau ii fac.. si bag mana-n foc ca ar fuma si mai mult macinata de ganduri.